Babeș Victor
(1854-1926)
Profesor la Facultatea de Medicină (Universitatea din București) din anul 1887
Catedra de anatomia patologică și bacteriologică
Institutul de patologie și bacteriologie
„Prefață
Îmi iaŭ permisiunea de a spune cîte-va cuvinte în acest loc, cuvinte carĭ, natural, nu trebuesc fi socotite ca o introducere saŭ o recomandațiune la studiul d-luĭ profesor dr. V. Babeș. A, nu! Îndrăzneala ar fi prea mare din parte’mĭ, dacă aș vroi să recomand eŭ pe savantl medic, pe teoreticianul așa de bine cunoscut și apreciat în țară și străinătate, pe învățatul al căruĭ nume singur este cea maĭ strălucită introducere pentru o lucrare.
Am ținut să spun acestea pentru că aceĭ carĭ sunt vecinic gata de a căuta nod în papura altuia să nu’mĭ impute o încumetare și nemodestie pe care nu o am. Aci, în această prefață, vreaŭ numaĭ să supun cititorilor unele reflexiunĭ carĭ ți se sugerează în chip firesc și logic din citirea lucrăreĭ d-luĭ profesor dr. Babeș asupra pelagreĭ.
La prima vedere s’ar părea că, studiind chestiunea pelagrei, ne aflăm în fața unei probleme anumite, circumscrise și limitate. Cu toată importanța eĭ de netăgăduit, s’ar putea crede că chestiunea pelagrei nu este dintre acele carĭ aŭ însemnătatea unor probleme de ordin general sociologic și economic, căcĭ pentru uniĭ această chestiune este saŭ de naturăpur locală saŭ de resortul uneĭ maĭ bune administrațiunĭ sanitare și administrative. În realitate însă, chestiunea pelagreĭ este una din fețele, cele maĭ triste și sumbre ce e dreptul, a mareĭ probleme țărăneștĭ, ea este fața cea maĭ vizibilă și care pune într’o grozavă lumină tot restul problemei. Pelagra, într’un cuvînt, este buba chestiuneĭ țărăneștĭ, produsul bolnav al uneĭ stărĭ generale patologice economice și sociale. Ca atare ea capătă un caracter de însemnătate generală, confundîndu-se cu însăși chestiunea țărănească, cea maĭ mare și fundamentală problemă a țăreĭ noastre.
Lucrarea ce urmează a d-luĭ profesor dr. Babeș luminează complect această legătură între pelagră și întreaga situațiune a țărănimeĭ romîneștĭ, cufundată în mizerie intelectuală, materială și fiziologică. Chestiunea pelagreĭ a fost studiată magistral de d. profesor dr. Babeș sub toate raporturile. Nu voiŭ rezuma aci lucrarea, pentru a nu o deforma. Asemenea studiĭ ca al d-luĭ profesor dr. Babeș și de o asemenea importanță trebuesc citite și meditate rînd cu rînd, idee cu idee, căcĭ ele conțin învățăminte carĭ trebuesc reținute.
Ele conțin maĭ ales adevărurĭ teribile, pentru carĭ trebue să aĭ un adevărat curaj ca să le enunțĭ și maĭ ales să le susțiĭ, într’o țară ca a noastră unde formulele gata făcute țin locul studiilor serioase. Cine a fost acela care a exclamat cu o mîndrie exagerată că «în țara romînească nimenĭ nu moare de foame»? Eĭ bine, d. profesor dr. Babeș, bazat pe studiĭ serioase, este de părere cu totul contrată: «Este rușinos dar adevărat, zice eminentul teoretician, că țăranul nostru se îmbolnăvește și moare de foame».
Sub pana unuĭ asemenea om, această afirmațiune așa de categorică ia o însemnătate foarte gravă. Țăranul romîn se îmbolnăvește și moare de foame, unde? În propria lui țară, pe pămîntul luĭ bogat și fertil, pe cîmpiile țăreĭ sale care ar maĭ putea hrăni încă de treĭ orĭ atîtea oamenĭ în sănătate și în belșug!… Nu e înspăimîntător aceasta?
Și iată tot de o dată pusă chestiunea țărănească în întregul eĭ, în toată vasta și întinsa’I complexitate. Pelagra este rezultatul uneĭ nutrițiunĭ insuficiente și proaste, care nutrițiune este consecința directă a stăreĭ economice a țăranuluĭ, a economieĭ noastre rurale.
[…].
Afară de acestea ar trebui mărit serviciul medical la țară, de aplicat strict regulamentul pentru construcțiunĭ de case rurale, înființat pelagroseriĭ așa cum le preconizează aci d. profesor Dr. Babeș etc.
[…].
Vasile M. Kogâlniceanu, fost deputat al colegiului țărănesc din județul Roman
București, în 2 Maiŭ 1902”.
„Studiile făcute asupra pelagrei la Institutul de Bacteriologie și măsurile de luat pe baza acestor studiĭ de d. prof. Dr. V. Babeș.
(Extras din o conferință ținută la Institut în 27 Martie 1902)
Pelagra este o boală care se ivește acolo unde populațiunea se nutrește cu porumb; ast-fel înaintea descoperireĭ Americeĭ boala nu era cunoscută în Europa și primește știrĭ desprea ea avem din Spania occidentală unde s’a introdus culturaa porumbului din America, apoĭ deja în 1600 Maffeĭ a observat o boală în Italia de Nord, unde s’a introdus pe atunci porumbul, în raport cu alimentațiunea cu porumb. Cazal dă o descripțiune bună a pelagrei, dar maĭ cu seama Strambio directorul azilului de leproși din Leganaro, creat de Iosif II, a descris boala în mod clasic; spre sfîrșitul secolului trecut boala trece în Piemont, Liguria și Landes și în tot sudul Franței.
Denumirile boaleĭ în diferite regiunĭ o caracterizează deja în destul; pelagra din pella-agro, piele aspră; mal de mizère, mal de la Sole, mal de la Rosa.
În Romînia porumbul este introdus spre anul 1801 și medicul Vôrnav în teza sa inaugurală din Budapesta o descrie, apoĭ e bine descrisă în teza profesoruluĭ Teodori din anul 1858. Țăranii o numesc jupuiala, pîrleala saŭ boala sărăcilor. În Spania și în Franța boala a dispărut aproape de cînd cultura porumbului s’a înlocuit cu cea a grîului, în Italia însă și astăzi există multă pelagră, în 1879 eraŭ aproape 80.000 pelagroșĭ în Italia de nord, maĭ mulțĭ în Lombardia (40.000) și în Veneția (29.000).
[…].
11) În caz dacă guvernul nu ar putea introduce în toată țara de odată toate măsurile necesare va alege de-ocamdată cîte-va județe din cele maĭ bîntuite unde va executa totalitatea măsurilor propuse, demonstrînd ast-fel efectul uneĭ lupte sistematice împotriva pelagrei.
Trebue să se insiste față cu autoritățile superioare carĭ de anĭ de zile se luptă în potriva pelagrei cu mijloace insuficiente, cu circulare, cu măsurĭ incomplete și carĭ de anĭ de zile se luptă în potriva pelagrei cu mijloace insuficiente, cu circulare, cu măsurĭ incomplecte și carĭ n’aŭ dat nicĭ un rezultat, ca să se schimbe acest sistem dezastruos, și să se aplice de odată cu toată forța, cu toate mijloacele de carĭ dispune statul și știința pentru a combate acest flagel, care paralizează agricultura și subminează vitalitatea neamului.
Dacă statul nu va putea executa totalitatea măsurilor propuse în toată țara, este neapărat necesar să se execute aceste măsuri în focarul principal de pelagră din Moldova.
Peste cîțĭ-va ani, după ce toată țara se va fi convins de eficacitatea acestor măsurĭ sunt sigur că toată țara va beneficia de ele”.
Sursa: V. Babeș, Studiile făcute asupra pelagrei, București, 1902, p. 3-9, 17, 18, 58, 59.
„Causele Cancerului
de
Dr. V. Babes
Membru al Academiei Române
Printre bólele cronice, cea maĭ teribilă e cancerul. Cancerul atacă maĭ vîrtos omul în vîrstă înaintată, în mod insidios. La început se presintă ca o bubă mică saŭ ca o mică ulcerație fără importanță aparentă, dar din ce în ce cresce maĭ repede, se generaliséză și curênd produce o slăbire mare a organismului și mórtea. Numaĭ la început o extirpație radicală saŭ o distrugere profundă póte opri câte-odată mersul fatal al tumoreĭ.
Cu tótă frecuența bóleĭ și cu tóte examenele nenumĕrate ale tumorelor canceróse, causele lor aŭ rĕmas obscure. Congresul international de medicină de la Paris a decis să pună cancerul ca obiectul unor raporte oficiale din partea d-lui Borrel, membru al Institutului Pasteur, din partea mea, precum și a d-lor profesori Podwyssowsky și Hlava.
Primind acéstă onorifică misiune, am studiat cu deamĕnuntul literatura cancerului și diferitele direcțiunĭ, în carĭ s-a lucrat, pentru a elucidà causele bóleĭ. S’a constatat anume de mult, că acéstă tumoră se produce din anumite celule ale organismului, din acele cari forméză tegumentele exterióre, membranele mucóse, precum și glandele. Aceste celule constituesc epiteliile derivând din anumite straturi ale embrionului. S’a presupus că o derangiare a acestor straturĭ, o rătăcire a celulelor epiteliale în regiuni neobicĭnuite, ar constitui întâia causă a cancerului. Și în adevĕr se póte constatà, că de multe ori atare părți neregulate rătăcite produc tumorĭ și chiar cancere (Cohnheim, Waldeyer). Dar în cele mai multe casurĭ nu găsim atarĭ germenĭ rătăcițĭ congenitalĭ. Pe de altă parte, exista probabil la fie-care om germeni rătăcițĭ, carĭ însă nu daŭ nascere la cancer”.
Sursa: V. Babeș, Causele cancerului. Tratamentul pelagrei, București, 1900, p. 1, 2.
