Profesori universitari în vâltoarea războiului
Fie că au luat parte la război în calitate de medici, că au continuat să-și desfășoare activitatea în Moldova ori în teritoriul ocupat, sau că au fost plecați în străinătate susținând diplomatic interesul României, profesorii Universității din București au adus o contribuție importantă la rezolvarea problemelor curente ale țării în perioada Primului Război Mondial.
14 ianuarie 1916, Prof. Dr. Eug. Felix (Facultatea de Medicină), concentrat la un regiment din Bușteni
În 1916 Eugeniu Felix era profesor la Facultatea de Medicină, la Catedra de oto-rhino-laringologie.
3 aprilie 1917, profesorul universitar C. Litzica a fost numit girant la Ministerul Instrucțiunii și al Cultelor
„Cu încuviințarea Administrației Militare din România, conducerea ministerelor de mai jos a fost luată, în calitate de giranți, de către domnii:
- Lupu C. Kostaki: Ministerul de Interne;
- Dim. S. Nenițescu: Ministerul de Finanțe;
- Dr. Antipa: Ministerul de Domenii;
- Al. S. Hinna: Ministerul de Justiție;
- C. Litzica: Ministerul Instrucțiunii și al Cultelor.
Guvernatorul militar
Tulff v. Tschepe v. Weidenbach
General de Infanterie”.
„Insuficiența serviciului chirurgical militar
de dr. E. Juvara, prof. universitar
[…]
Este cunoscut tuturora starea de incurie în care s’a găsit serviciul sanitar militar în timpul campaniei din 1913. Cele ce s’au văzut și s’au petrecut au fost atîtt de îngrozitoare în cît a trebuit ca direcțiunea serviciului sanitar să fie dată complect în mîna medicilor civili, fără ca autoritatea medicală militară să mai aibă vre un amestec și numai așa s’a putut pune stavilă dezastrului ce ne amenința. În 1913 s’a văzut simpli soldați comandînd în calitatea lor de medici valoroși, la toate gradele medicale militare. Odată campania sfîrșită întreaga țară a rămas atît de îndignată contra serviciului sanitar militar, în cît nici măcar nu a reacționat, și nu s’a dat pedeapsa cuvenită celor atît de vinovați. Începutul războiului mondial din 1914 găsește serviciul sanitar militar în aceeași stare; autoritatea în drept în vederea unei campanii posibile se ocupă în de aproape de această chestiune și instruită asupra capacităței direcției sanitare militare însărcinează cu refacerea acestui serviciu pe doi din cei mai activi membri ai guvernului pe d. Constantinescu și Angelescu. Acest din urmă chirurg cunoscut și profesor Universitar a luat răspunderea înzestrărei serviciului sanitar cu materialul necesar așa cum ultimele date ale științei și experiența le cerea. Cu toate dificultățile mari ale acestor timpuri excepționale se știe de toți, că azi serviciul nostru sanitar militar este cu prisosință înzestrat cu un foarte bogat material: aparate, instrumente, pansamente.
[…].
Al doilea punct care trebue să se aibă cu atenție în vedere este gruparea diferitelor elemente destinate să formeze serviciile de chirurgie: șefi operatori, ajutori operatori și tot personalul anexat sălilor de operație și pansamente. Un serviciu chirurgical, fie civil, fie militar, este un mecanism complex care se poate întru cîtva asemui cu un mecanism de ciasornicărie. Toate organele trebue să se angreneze perfect de la șef pînă la ultimul infirmier anexat sălei de operație. Altfel operațiunile nu se vor putea face nici cu preciziunea, nici cu rapiditatea necesară, mai cu seamă în timpul unei campanii unde totul trebue să meargă bine fără vre-o stînjinire prin nearmonizarea diferitelor organe.
[…].
Dacă nu se vor face schimbările necesare vom avea un nou 1913, dar de data aceasta dezastrul va fi îngrozitor căci vom avea răniți. Am atras atenția, mi-am îndeplinit datoria, e timpul ca cei ce au răspunderea să’și o facă pe a lor și dacă nu au priceperea să ne cheme pe noi și le vom arăta drumul”.
„Conducerea serviciului religios a întâmpinat dificultăți la început, căci preotul nu era încetățenit în armată. Militarii deprinși a vedea pe preot numai la anumite împrejurări, nu-și dedeau deocamdată seama de rostul lui în armată. Apoi multe din prejudecăție societăței erau comune și militarilor: unii vedeau în preot un fel de piază rea, alții nu-I dedeau considerație sau îl neglijau; un domn General, chiar după prima parte a campaniei, mă întreabă despre rostul preotului în armată, iar alții, la auzul că este un Serviciu Religios al armatei, strângeau pur și somplu din umeri. Însumi am avut multe de îndurat, stând în picioare la ușile celor mari, ba și celor mici, fiind tratat de sus și cu indireneță, sau nevoit să aud vorbe ca aceste: «Ce mai caută și popa ăsta pe aici». Unele vorbe erau și mai ofensătoare, pe care le trec cu vederea acum, ca și atunci. Față cu această stare de lucruri am recomandat preoților leacul sfânt al răbdărei, și unde nevoia a cerut am intervenit energic pentru dreptate”.
„În actuala campanie au fost mobilizați în total 252 preoți, dintre care doi n’au funcționat efectiv. Dintre aceștia 46 au fost demobilizați pentru diferite motive, 25 au fost dați ca dispăruți și prizonieri, dintre care cinci morți. Au fost 6 răniți, s’au avansat 147 la gradul de căpitan asimilat, 5 au fost propuși la avansare. O bună parte dintre cei neavansați ar fi meritat aceasta, dar schimbarea Comandanților a făcut ca mulți preoți să nu obțină la vreme foile calificative și, deci să-I apuce demobilizarea ne avansați.
La trupele din Basarabia au rămas mobilizați 40 de preoți.
Din numărul total de 252 preoți mobilizați, 135 sunt licențiați în teologie, 10 sunt absolvenți ai Facultăței de Teologie, 70 sunt cu seminariul complet, 10 cu 4 clase seminariale, 11 cu câte 2 și 3 clase secundare, restul de 6 preoți, până la totalul de 252, nu l-am putut califica exact, fie din cauză că n’am avut datele statistice trebuincioase, fie că preoții n’au putut să mi le dea, fiind prizonieri”.
Cursul de drept civil, 1915-1916, predat de profesorul Nicolae Titulescu
1914-1915, Acțiunea națională, cea mai de seamă contribuție a corpului didactic universitar bucureștean la susținerea cauzei unirii tuturor românilor
„Acțiunea Universității în Răsboiul pentru Întregirea Neamului
Universitatea noastră are de mult înscris în programul ei cultivarea sentimentului național și ridicarea, iar pe alocurea am putea zice, trezirea conștiinței naționale la frații noștri, cari până eri aveau de îndurat stăpâniri atât de vitrege. Aci, în Universitatea noastră, s’a început activitatea pentru consolidarea acestei conștiințe, prin ajutorul culturii; aci a luat ființă Liga Culturală, care, în limitele puterilor sale, a muncit cu zel pe tărâmul acesta. Apoi nu odată profesorii și studenții, au protestat contra persecuțiilor fără seamăn, la care erau supuși îndeosebi frații noștri din Transilvania.
La izbucnirea răsboiului european, în 1914, Universitatea noastră a luat poziție hotărîtă în contra Puterilor Centrale și, afară de câteva glasuri, puține la număr din fericire, corpul didactic (profesori, conferențiari, docenți), precum și studențimea au susținut cu toată energia lor intrarea în războiu alături de Înțelegere, pentru liberarea fraților din Transilvania și Bucovina. Pe lângî numeroasele manifestări individuale (prin presă, conferințe, etc.), Corpul profesoral a făcut și intervenții colective:
1) La 5 Septembrie 1914, profesorii Universității noastre au redactat un memoriu, pe care l-au prezentat D-lui Președinte al Consiliului și M. S. Regelui, pronunțându-se pentru Înțelegere.
2) În Noembrie 1914, trei luni după declararea răsboiului, mai mulți profesori ai Universității noastre au luat inițiativa unei Adrese de simpatie, de omagiu și de admirație către Franța, care luptă din toate puterile sale contra agresiunei brutale și cu totul nejustificată a Germaniei. Această adresă a fost semnată și de un mare număr de profesori ai Universității din Iași.
Istoria va arăta, la timpul său, partea ce revine Universității noastre în hotărîrea luată de Țară, pentru a intra în răsboiu alături de Puterile Înțelegerei, care aveau înscris pe drapelul lor Principiul Naționalităților și în baza căruia puteam să nădăjduim că vom izbândi să liberăm pe frații noștri din Ardeal și Bucovina.
Războiul început la 15 August 1916, prin ofensiva noastră în Transilvania, s’a îngreuiat prin atacul Bulgariei și înfrângerea dela Turtucaia, rezultată dintr’un complex de cauze a căror cercetare nu este în căderea noastră.
Armatele noastre din Transilvania au trebuit să se retragă și cu tot eroismul cu care ele au apărat Carpații și Dunărea, vrăjmașul a reușit să intre în țară pe ambele frontiere și să ocupe întreaga Oltenie, Dobroge și Muntenie.
La 22 noiembrie, Capitala fiind ocupată, 2/3 din numărul total al profesorilor s’a refugiat în Moldova, unii trebuind să urmeze armata, fiind mobilizați, iar alții pentru a nu rămâne sub stăpânire dușmană.
Dintre profesorii refugiați în Moldova, cei mai mulți s’au stabilit la Iași, unde împreună cu profesorii dela Universitatea ieșeană au pus bazele Asociației Profesorilor Universitari din România. Această Asociație a luat inițiativa trimiterii în străinătate a unei Comisiuni aleasă în sânul ei, pentru a face cunoscut în Capitalele țărilor aliate, și mai ales la paris, dreptatea cauzei noastre. Dinter profesorii din București, au fost aleși în comisie D-nii: Pangrati, Lalescu, Hurmuzescu, Drouhet, Mândrescu, Dănăilă, Murnu.
În Februarie 1917, a apărut în ziarele din Iași un rezumat al unui mesaj trimis de Universitatea din Londra celei din București. Atunci s’a adresat prin Legația Angliei un răspuns D-lui Recor al Universității din Londra.
În Februarie 1918, Misiunea militară franceză, pentru al cărei ajutor țara noastră îi va păstra o profundă recunoștință, a trebuit să plece, în urma situației ce se creia țării prin pacea de la București.
Cu acea ocazie, d-nii profesorii I. Cantacuzino, N. Iorga și G. Bogdan, au trimis d-lui General Berthelot, o adresă către Universitățile franceze și care a fost semnată și de mai mulți profesori dela Universitatea din Iași.
În Martie 1918 s’a primit dela d-l Rector al Universității din Londra un al doilea mesaj, la care s’a răspuns îndată.
Cu ocazia Unirii Bucovinei, s’a primit dela D-l Rector al Universității din Cernăuți o telegramă, la care s’a răspuns îndată.
Cu ocazia Unirii Transilvaniei, s’a trimis d-lui Maniu, președintele Consiliului Dirigent dela Sibiu, o adresă semnată de profesorii universitari aflați în București la 1918.
Universitatea noastră a crezut apoi că este de datoria ei să adreseze cuvinte de omagiu Universităților din țările aliate:
A) Către Franța (redactată de d-l profesor G. Țițeica);
B) Către Anglia (redactată de d-l profesor I. Athanasiu);
C) Către Italia (redactată de d-l profesor P. P. Negulescu);
D) Către Statele Unite ale Americei (redactată de d-l profesor Țițeica);
E) Către Belgia (redactată de d-l profesor O. Densușianu);
F) Către Serbia (redactată de d-l profesor M. Dragomirescu);
G) Către Portugalia (redactată de d-l profesor A. Obregia).
Dar toate suferințele îndurate de neamul nostru, în cursul atâtor secole și tot sângele vărsat în acest mare răsboiu n’au fost deajuns ca să se poată bucura și el de armistițiul încheiat pe toate fronturile. Dușmanii noștri Unguri au ținut să arate până la sfârșit toată cruzimea sălbatică de care sunt capabili față de frații noștri rămași încă sub stăpânirea lor.
Universitatea noastră a protestat mai întâi printr’o telegramă adresată Universităților din Franța, Anglia, Italia, Statele Unite ale Americei, Belgia, Elveția și Olanda.
După această telegramă s’a prezentat d-lor miniștri plenipotențiari ai Țărilor Aliate un protest.
Este în afară de orice îndoială că protestul nostru a contribuit într-’o însemnată măsură la hotărîrea luată, pentru a cere noui jertfe de sânge din partea eroicei noastre armate și a ocupa prin puterea ei toate ținuturile din Ungaria, locuite de Români.
Aceasta este, în linii mari, activitatea Universității noastre în chestia națională. Ea se poate considera fericită de a fi înscris, pe acest tărâm, cea mai frumoasă pagină a vieții sale de până acum.
(După raportul D-lui Rector I. Athanasiu către Senatul Universitar)”.
5 septembrie 1914, profesorii universitari cer intrarea României în război
„Pentru intrarea în acțiune a României
Întrunirile de aseară
Consfătuirea profesorilor universitari de la d. C. G. Dissescu
Profesorii universitari cer intrarea noastră în acțiune
Față de evenimentele grave din afară și curentul puternic ce domnește în opinia publică pentru intrarea noastră imediată în acțiune, profesorii universitari din capitală, ca unii cari au menirea a forma sufletul nostru național, au crezut de a lor datorie să se întrunească și să se pronunțe asupra situației noastre politice externe.
Deși în vacanță, 32 d-ni profesori universitari s’au întrunit aseară în casele distinsului profesor universitar d. C. Dissescu, hotărând, după ce au cuvântat d-nii dr. Jean Cantacuzino, C. Dissescu, dr. Thoma Ionescu, Pangratii, Onciu și Coculescu, că datoria guvernului e să decidă cât mai neîntârziat intrarea noastră în acțiune, pentru satisfacerea revendicărilor noastre teritoriale și aducerea la îndeplinire a idealului nostru național.
O moțiune în acest sens a fost semnată de către d-nii profesori prezenți.
Tot odată s’a hotărât ca astăseară, Vineri 5 Septembrie, să se țină o nouă întrunire a tuturor profesorilor universitari, la Universitatea de drept din București, spre a se decide alegerea unei comisiuni care va prezenta d-lui Ion Brătianu, președintele consiliului, moțiunea corpului profesoral universitar din București, prin care se cere imediată intrare în acțiune a armatei române”.
5 septembrie 1914, Declarațiunea profesorilor universitari din București
„Declarațiunea profesorilor universitari din București
Profesorii de la Universitatea din Bucureși, întrunindu-se astăzi, 5 Septembrie 1914, spre a se consfătui asupra gravelor evenimente de la ordinea zilei, întrucât ele ating interesele vitale ale neamului românesc, viața lui națională, politică și culturală, situația și viitorul Statului român, au luat, cu unanimitatea voturilor celor prezenți, următoarea hotărâre:
Având în vedere faptul că, în cumplitul război ce bântue Europa, o parte din pământul românesc scump nouă, Bucovina, parte ruptă din trupul Moldovei, loc de veșnică odihnă a întemeietorilor Principatului moldovenesc și a celui mai mare Erou al neamului nostru, părăsită de apărare din partea monarhiei sub a cărei stăpânire se afla, a fost ocupată, aproape fără de opunere, de către oștile Rusiei;
Având în vedere că tot așa ar putea să fie ocupat de oștile rusești, în acest război și pământul românesc de peste munți, leagănul neamului nostru și patria descălecătorilor statului român, pământ sfințit prin jertfa Eroului Unităței naționale sacrificat pentru un sfânt ideal;
Având în vedere că aceste ținuturi, cu 4 milioane de Români, a treia parte din tot neamul românesc, de cari ne leagă sacre amintiri istorice, durerea pentru suferințele fraților noștri asupriți, vitale interese naționale și sfinte speranțe pentru viitor, sunt amenințate de a fi întreinate în prejudiciul dreptului nostru natural de moștenire, așa în cât «noi privim» – cum zice cronicarul – cumplite vremi și cumpănă mare pământului nostru și nouă;
Considerând că niciodată, în istoria noastră, un război n’a fost mai hotărîtor pentru soarta neamului nostru întreg, de cât acum când harta Europei va urma să fie fundamental refăcută cu nouă hotare ce vor fi fixate pentru multă vreme de acum înainte;
Considerând că această mare prefacere, care va hotărî soarte neamului românesc și viitorul Statului român, e amenințată de a se face fără participarea noastră, dacă cei 600.000 de ostași ai României n’ar trage în cumpănă în timp oportun;
Considerând că, în împrejurările date, ar fi un dezastru național ca armele să hotărască despre noi fără de noi, dacă acest ceas mare – cum nu se prezintă în istorie de cât la mari intervale – ar fi lăsat să treacă fără ca România să ridice arma spre a valorifica drepturile sale etnice și a înfăptui aspirațiunile naționale, în numele dreptului de viață al poporului român, când toate popoarele Europei tind la unitate națională prin triumful principiului naționalităților, nu numai în interesul lor propriu, ci chiar în interesul civilizațiunei mondiale;
Având în vedere interesele superioare ale Statului și condițiunile de viață ale neamului, față de cari orice alte considerațiuni trebue să dispară, când orice oră perdută e o scădere mai mult a energiilor noastre în lupta pentru existență, luptă în care națiunile cu conștiință de sine, mari și mici, însă tari prin virtutea ce înalță și duce la biruință, năzuesc pe întrecute, mereu înainte, spre felul menirei lor între popoare;
Punând toată credința și nădejdea în Coroană, cu încredere în puterea Țărei și în virtutea poporului, pentru cari sunt chezășie sacrificiile făcute și faptele îndeplinite de Rege și Națiune, în lunga și glorioasa domnie a înțeleptului Suveran pe care Pronia L’a ales să prezideze cele mai mari acte ale istoriei noastre;
Corpul profesoral al Universităței din București crede de a sa datorie să declare că: intrarea României în acțiune întru apărarea intereselor și drepturilor noastre naționale și ocuparea pământului românesc din monarhia austro-ungară, se impune.
Această declarațiune va fi înaintată Domnului Președinte al Consiliului de Miniștri, spre a fi adusă la cunoștința onoratului guvern și supusă prea respectuos cu cel mai profund devotament, Majestăței Sale Regelui.
Rector: (ss) Profesor dr. Th. Ionescu.
Profesori: (ss) N. Basilescu, Dr. M. Minovici, E. A. Pangrati, Dr. I. Cantacuzino, C. G. Dissescu, Dr. Stănculeanu, C. Rădulescu-Motru, Dr. G. Marinescu, Dr. N. Thomescu, Badea Cireșeanu, Dr. General Demosthene, Dr. Ștefan Minovici, Dr. Obregia, Sava Atanasiu, G. Țițeica, Dr. Proca, Dr. A. Poltzer, D. N. Burileanu, D. Negulescu, N. Dănăilă, T. Lalescu, V. Pârvan, Dr. I. Balacescu, C. Dimitrescu-Iași, Dr. E. Juvara, D. Evolceanu, Dr. N. Gheorghiu, C. Stoicescu, Dr. A. Teohari, Dr. E. Felix, S. G. Longinescu, Dr. P. Herescu, Dr. D. Ionescu, Gh. Murnu, C. M. Sipsomo, David Emanuel, N. Coculescu, D. Onciul, M. Dragomirescu, C. Chiricescu, N. Athanasescu, P. Negulescu, Dr. M. Georgescu, P. Missir, A. Davidoglu, Drag. Hurmuzescu, S. Mândrescu, S. Mehedinți, D. Bungețianu, Dr. I. Bruckner, Em. Antonescu, I. Rădulescu-Pogoneanu, I. Atanasiu, Arhiereul Vartolomeu Stănescu, I. Tanoviceanu, Petre Negulescu, V. Babeș”.
Profesorul Al. Slătineanu despre activitatea lui Ioan Cantacuzino în timpul Primului Război Mondial
„La izbucnirea războiului mondial, el se află în Franța, la Roscoff. Reîntors prin Salonic, a luat o parte activă la determinarea intrării noastre în războiul mondial alături de Franța. A jucat un rol considerabil în această perioadă de nehotărîre, nu platonic, ca majoritatea așa zișilor patrioți, care-și măsurau patriotismul după numărul kilometrilor unde fugiseră. Fiul său cel mare a plecat ca Sublocot. de artilerie și a fost grav rănit la Flămânda, iar el a rămas în armată, la dispoziția Marelui Cartier. A combătut holera care se ivise din nou la trupele din Dobrogea, și când a fost retragerea, a organizat la podul de lângă Galați, o vaccinare unică cu 4 eme. de vaccin la care era supusă toată populația care se retrăgea. Măsura a fost excelentă deoarece toată Moldova unde se retrăgeau trupele a fost ferită de holeră și n’am mai avut în 1917 decât 2 focare mici (la P. Neamț și la Vaslui).
Cum însă tifosul exantematic se întindea, a fost învestit la 1 Februarie 1917, cu o funcție revoluționară: Director General al Serv. Sanitar Civil și Militar.
A luat imediat măsurile necesare cari au permis armatelor noastre să înscrie în vara 1917 ofensiva fericită dela Mărăști, și poate și altă pagină glorioasă, dacă în acest moment nu se întâmpla revoluția rusească care ne-a paralizat.
În 1918, pleacă ca șef al misiunei Crucei Roșii românești în Franța, unde în 1920, semnează ca prim delegat Tratatul dela Trianon”.
15 februarie 1916, Moțiunea Ligii Culturale
„Moțiune
Cetățenii adunați la chemarea Ligei Culturale aprobă cu căldură punctul I din programul noului comitet central în acest cuprins:
Singura politică externă pe care o poate îmbrățișa și servi cu devotament neamul romînesc, e aceia care tinde la grăbirea ceasului de liberare a romînilor siliți a’și da viața în marginile monarchiei austro-ungare, care n’a găsit nici odată dreptate pentru dînșii.
Considerînd și ei această politică drept singura cu putință pentru statul național cu legitime revendicări naționale, care e România”.
6 iunie 1916, Întrunirea Federației Unioniste
„«Federațiunea Unionistă» a convocat pe cetățenii Capitalei la o întrunire publică în sala Dacia. De pe la orele 9 dimineața, sala și intrările sînt tixite de public. În așteptarea deschiderei ședinței, cetățenii cîntă imnuri patriotice «La Arme», «Deșteaptă-te Romîne», «Pe-al nostru steag», «Marsillieza». Pe scenă iau loc fruntașii federației. Notez pe d-nii: profesor Simeon Mîndrescu, părintele V. Lucaci, Cosăcescu, profesor Virgil Popescu, general Ionescu, general Stoica, general Frangulea, profesor universitar Chiricescu, Al. Florescu, Hențiescu, Cantili, senator, Luca Eleftescu, N. Catargi, Sabba Ștefănescu, general Hartel, Cantacuzino-Pașcanu, I. Miclescu, Isăcescu de la Piatra, Em. Antonescu, profesor universitar, părintele C. Lucaci, general Lăzărescu, Deșliu, M. Antonescu, prințul C. Basarab-Brîncoveanu, Em. Lahovary, C. Xeni, Leon Ghica- Dumbrăveni, profesor Toma Ionescu și alții.
Cîteva minute înainte de deschiderea ședinței, sosesc d-nii N. Filipescu și Tache Ionescu. În sală sînt primiți cu lungi și furtunoase ovațiuni cari durează mai multe minute. Se agită pălăriile și batistele. Uralele sînt formidabile”.
Constantin Kirițescu evocând personalitatea lui C. I. Istrati, profesor la Universitatea din București, într-o conferință ținută în cadrul aceleiași instituții
„Într’o vreme când se trăește febril, cu preocuparea absorbantă a orei prezente și a nevoilor immediate, într’o vreme de aprigă frământare pentru scopurile lucrative ale vieții, e necesar a ne rupe cel puțin pentru un ceas dela mizeria prozei cotidiane, inspirată adeseori de calcule meschine, de invidie, de ură sălbatecă, de dorința de a parveni cât mai repede, pentru a ne întoarce privirile spre trecut, ca să găsim acolo pilda reconfortantă a unor figuri senine, simboluri de muncă și de curăție sufletească, urmărind cu tenacitate și pasiune idealurile timpurilor lor”.
Nicolae Iorga, profesor la Universitatea din București
„7 noiembrie 1916 […] Azi am avut de la 10 dimineata până după 3 după-amiazi continuă muzică de tunuri și de bombe. Firește că nu se poate lucre nimica decât printre picături și în starea sufletească pe care ți-o poți închipui”.
„11 noiembrie 1916 […] Pârvan a deschis cursul; de la 15 voi face și eu tot așa”.
În anul 1916, atât Nicolae Iorga (în fotografia din stânga), cât și Vasile Pârvan, erau profesori la Facultatea de Filosofie și Litere.
Mai jos pot fi accesate și câteva liste realizate în urma unor prelucrări statistice:
Cadrele didactice ale Universității din București existente în 1916, ordonate alfabetic
Cadrele didactice ale Universității din București existente în 1916, ordonate după anul nașterii
Cadrele didactice ale Universității din București existente în 1916, declarate academicieni
