Studenții Universității din București

5 septembrie 1914, manifestația studențească pentru intrarea României în război

„Întrunirea studențească

Studențimea universitară s’a întrunit aseară pentru a-și afirma odată mai mult punctul ei de vedere, anume că imediata intrare în acțiune a românilor e o chestiune vitală pentru neapărata înfăptuire a idealului național. Întrunirea a fost prezidată de d-l Caraman, care în câteva cuvinte a relevat datoria ce o au studenții și toți românii, cari simt românește, de a cere o imediată intrare în acțiune.

D-l Vasiliade președintele soc. studenților în drept, luând cuvântul a relevat dreptul pe care îl are România de a elibera pe frații ei asupriți.

D-l prof. H. Frolle a ținut apoi o lungă și documentată cuvântare, afirmând același punct de vedere și ajungând la concluzia că studențimea, împreună cu toată suflarea românească, trebue să ceară imediata intrare în acțiune, pentru ca brava noastră armată să treacă fără întârziere Carpații. Cuvintele pline de avânt și căldură ale d-lui Frollo, au fost urmate de nesfârșite aplauze.

În același sens au vorbit și d-nii Zaborovski, Tulea și Obrejia-Iași.

Manifestația

La orele 10 jum. un mare număr de studenți și cetățeni cari se aflau la berăria «Carpați» unde ținuseră o întrunire, au plecat, cântând «La Arme» și «Deșteaptă-te Române» pe bulevardul Academiei și apoi pe calea Victoriei la dreapta.

În dreptul cofetăriei Capșa un cordon de soldați din infanterie au oprit înaintarea manifestanților. Aceștia insistând, trompeții, din ordinul reprezentanților parchetului, au făcut somațiunile reglementare de retragere. În acest timp publicul care se afla la întrunirea de la Terasa Oteteleșanu a pornit să manifesteze tot pe calea Victoriei. Un alt cordon militar, a barat drumul manifestanților în dreptul clubului conservator. Un alt cordon se afla înșirat în dreptul bisericei Crețulescu.

Trupe de cavalerie și infanterie se aflau în așteptare pe toate străzile laterale. La Capșa, ca răspuns la somațiunile autorităților, mulțimea striga «Trăiască armata!».

Întretăierea căei Victoriei cu bulevardul Academiei a fost ocupată de alte trupe.

Trupe din escorta regală se aflau în fața statuei lui Mihai Viteazul.

Parlamentările între manifestanți și reprezentanții autorităților au durat timp de aproape o oră, și totul s’a sfârșit fără nici un incident. Din partea publicului s’au auzit câteva protestări și fluerături.

La orele 11 jum. mulțimea a început să se risipească, armata s’a retras, iar patrule de jandarmi circulau pe străzi până ce mulțimea adunată s’a împrăștiat”.

 

6 februarie 1916, conferințele Societății studenților Institutului electrotehnic universitar

„Societatea studenților institutului electrotechnic al Universității din București, a organizat cu ajutorul și sub conducerea profesorilor acestui institut o serie de conferințe publice cu experințe și proecțiuni.

Aceste conferințe vor avea loc în amfiteatrul Institutului, 16 strada Cosma, în fiecare Duminică dimineața, orele 10, începînd din ziua de 7 Februarie în ordinea următoare:

7 Februarie, d. profesor dr. Hurmuzescu, directorul institutului: Deschiderea seriei conferințelor. – Despre supraconductori și Teoria electronică; d-ra Alex. Franga: Din electrooptică; fenomenul Zeeman.

14 Februarie, d. ing. V. Bianu: Fabricarea electrochimică a compușilor azotului. D-l D. Periețeanu, chimist: Combustibilii industriali.

21 Februarie, d. prof. D. Pompeiu: Matematica și fizica. D-l. C. Vidic, inginer de telegrafie: Despre telefonie (istoria, desvoltarea și aplicații).

28 Februarie, r. St. Procopiu: Alternatorii de înaltă frecvență. D-l C. Bărbulescu: Telegrafia fără fir.

6 Martie, d. ing. A. Persu: Despre oțeluri dure și oțeluri elastice. D-l Em. Pătrașcu: Inducțiunea,

13 Martie, d. ing. V. Budeanu: Organizarea indutrială. D-l Iulian Stănescu: Centralele laa submarine.

20 Martie, d. ing. St. Cunescu: Curenți vagabonzi. D-l D. Vetișcu: Din tracțiunea electrică.

27 Martie, d. conf. C. Stătescu: Constituția materiei în legătură cu ultimele descoperiri din dispersia luminei. D-l H. Stern: Dinamouri unipolare.

24 Aprilie, d. ing. Iliescu Brînceni: Energia căderilor de apă. D-l inginer St. Cunescu: Critica motorilor pentru centralele electrice.

1 Mai, d. prof. dr. Hurmuzescu: Din aplicațiunile electro-termochimiei – cuptoare electrice. D-l St. Procopiu: Electrochimie – Electrozi.

8 Mai, d. prof. Tr. Lalescu: Necesitatea unui învățămînt industrial în Universitate. D-l V. R. Nițulescu: Despre aviație.

15 Mai, d. ing. C. Budeanu: Luminatul cu electricitate a vagoanelor de căi ferate. D-l locot. I. Furtună: Telefonia fără fir”.

6 mai 1916, cererea de  eliberare a unei diplome de licență din partea Rectorului Universității din București, I. Athanasiu, către Ministrul Instrucțiunii și al Cultelor

028

Primăvara anului 1916, memoriul studenților de la Facultatea de Teologie pentru reintroducerea limbii franceze

„Memoriul studenților în teologie adresat D-lui ministru de instrucție și consistoriului superior bisericesc. Reintroducerea limbei franceze în Seminarii

Consistoriul superior biserices într’o ședință a sesiunei de toamnă, a amintit că între alte discuțiuni însemnate și grabnice, ar fi și aceea a programei de studiile seminariilor, întru cît în alcătuirea ei actuală, tot se mai observă unele lipsuri și nepotriviri față de necesara pregătire culturală a preotului romîn. Interesul ce se arată și acestei chestiuni bucură pe toți; și admițînd că pentru lămurirea ei vor fi discuții cît de largi și binevoitoare, găsim și noi studenții în teologie, momentul potrivit să prezintăm un deziderat al nostru, care neapărat întrunește și vederile unanimităței membrilor acestui superior corp.

Reintroducerea limbei franceze și în seminariile statului e o necesitate pentru cultura teologică, așa de restrînsă pînă acum la noi.

În seminarii, se predă ca limbă modernă, germana, care-i cunoscut cu cîtă greutate se poate însuși, și cum după atîția ani în studiul ei abia o folosesc cîți-va din absolvenți, iar dacă-s mai mulți, rezultatul se datorește exclusiv metodei bune și atenției încordate a cîte unui rar profesor. Și de aceea nu ne putem aștepta ca prin ajutorul acestei limbi să îmbogățim literatura noastră bisericească atît cît trebue, nu cu cît ne mulțumim de nevoie.

[…].

Ba mai mult de cît atît, să avem de exemplu în ortodoxie, seminariile rusești, unde limba franceză se studiază temeinic și așa s’ajuns ca azi Biserica rusă să aibă erudiți teologi, cari știu să discute toate chestiunile deschise ori unde și chiar cu concluzia lor să le termine. Noi abia acum tindem către treapta de desvoltare a științelor religioase-morale din Rusia, de unde luăm în patrimoniu limbei noastre ca și alte popoare, atîtea lucrări de valoare, inspirate în cultura franceză și extinse în ortodoxia lor.

[…].

Toți licențiații în teologie și absolvenții de seminarii s’au convins de mult, și chiar și pentru alte motive că, dacă încă lipsește limba franceză dintre mijloacele de cultură a preotului nostru, e o greșală, și cu cît va întîrzia îndreptarea ei cu atît mai mult vom pierde. Semnați 87 studenți ai Facultății de Teologie”.

1916-1924, problema construirii unui cămin studențesc pentru Universitatea din București

11 februarie 1916, Universitatea din București, prin Rectorul său I. Athanasiu cere intervenția Ministrului Instrucțiunii și al Cultelor la Primăria Capitalei pentru a ceda un teren pentru clădirea Căminului studențesc

„Nevoia înființării unui Cămin al studenților pe lângă Universitatea noastră se resimte din ce în ce mai mult și evenimentele din ultimii ani ne-au arătat că această instituție ar putea să aducă servicii considerabile nu numai studențimii, dar și societății. Ea va putea procura studenților inteligenți și sârguitori, dar lipsiți de mijloace, locuință și hrană igienice și puțin costisitoare și va constitui în acelaș timp un mediu cultural, care va pregăti mai bine pe viitorii cetățeni.

La întemeierea acestui cămin, contribuesc în primul rând studenții, care și-au impus din inițiativa lor, o taxă anuală de 4 lei de fiecare student. Aceasta însă nu va fi de ajuns. Pentru clădirea unui local, care să poată primi cel puțin 300 de studenți, va fi nevoie de o sumă importantă și greu de realizat, mai ales în împrejurările de față. Societatea Comunală pentru construcții ieftine, căreia m’am adresat, este dispusă de a construi acest local, dacă i se asigură o anuitate în raport cu capitalul angajat. Această anuitate ar putea fi formată: 1) din contribuția studenților; 2) dintr’o parte din taxele percepute de Casa Școalelor dela studenți; 3) dintr’o parte din fondul bugetar prevăzut în bugetul Ministerului.

Dacă Domnia voastră binevoiți a aproba această propunere, vă rog cu onoare să dispuneți cele ce veți crede de cuviință pentru a se legifera asupra acelora din fondurile adunate, pentru care va fi nevoie.

Am credința că și particularii vor sprijini întemeierea acestei instituții naționale.

Terenul (5000 m.p. aproximativ) pe care se va face clădirea Căminului, e bine să nu fie în centrul Orașului, dar să aibă în vecinătatea sa o arteră mare de comunicație prevăzută cu tramvaie. Un astfel de teren se găsește pe Cheiul Dâmboviție, în apropierea Uzinei electrice și care aparține Primăriei Capitalei, după informațiile ce avem. El este alăturea de Grădina botanică, ceia ce e de mare folos, căci nu va mai fi nevoie de un parc special, absolut trebuincios unei instituții de felul acesta.

Cu onoare vă rog, Domnule Ministru, să binevoiți a interveni pe lână Primăria Capitalei, pentru a ceda acel teren Căminului studenților.

Rector

I. Athanasiu”.

027

La câteva zile, Primarul Capitalei  răspundea Ministrului Instrucțiunii și al Cultelor:

21 martie 1916, Răspunsul Primarului Capitalei la cererea Ministrului Instrucțiunii și al Cultelor

„Domnule Ministru,

Ca urmare a adresei D-v No. 13685 din a.c., prin care acel Onor Minister solicită pentru Căminul studențesc cedarea terenului Comunei situat în apropierea uzinelor electrice, am onoare a vă încunoștiința că Primărea, cu toată dorința ce are de a veni în ajutorul studenților universitari, însă față de legea Cassei Lucrărilor Orașului Comuna nu mai are posibilitatea de a ceda terenuri Comunale, în mod gratuit.

Se transcrie aci ultimul aliniat din această lege modificată:

«Sub nici un motiv Comuna nu poate ceda în mod gratuit terenurile sau imobilele sale; prețul pentru aceste terenuri sau imobile va trebui să fie cel puțin prețul curent al zilei».

Deosebit, pe acest teren Primăria proectează înființarea unui cremator”.

După încheierea Primului Război Mondial, Căminul avea să fie terminat. Iată cele scrise în 1924 în „Anuarul Universității din București 1915/16-1923/24”:

„Din cauza greutăților pe cari le aveau de învins studenții noștri, chiar înainte de război, și pentru ușurarea lor, s’a emis ideia înființărei unui Cămin, în care ei să găsească adăpost și hrană, în schimbul unei plăți modeste. Această ideie a rămas însă în stare de proect până în Ianuarie 1919, când ea a fost din nou pusă cu mai multă tărie și urgență decât înainte, dată fiind îngreuiarea extraordinară a vieței după război. S’au văzut mai întâiu inițiative particulare, demne de toată lauda, luate de doamne din înalta societate, pentru a veni în ajutorul studențimei noastre, prin înființarea de cantine. Așa s’au putut aduna sume însemnate, încă din Decembrie 1918, de către Comitetul organizat de d-na Maria Pillat, pentru studenții în Medicină și Științe și de cel organizat de d-na Alexandrina Gr. Cantacuzino, pentru studenții în Litere și Filosofie.

Ministerul de Instrucție și Culte, îngrijat deasemenea de greaua situație a studențimei noastre, în împrejurările actuale, a obținut un credit de un milion, în scopul de a se înființa Cămine și Cantine studențești.

Pentru a strânge cât mai mult această prețioasă colaborare a Statului cu marele public, s’a înființat societatea «Căminul Studenților», alcătuită din profesori, studenți și persoane din afară de Universitate, care se interesează însă de aproape de mersul ei. Societatea a fost înființată prin Decretul-lege Nr. 3668 din 27 august 1919, publicat în «Monitorul Oficial» nr. 128 din 30 August 1919.

O primă și foarte prețioasă încurajare, a primit Societatea din partea Băncii Naționale, care a binevoit să doneze Căminului Studenților suma de 500.000 lei.

Din lipsa unui local propriu pentru Cămin și Cantină, Societatea a fost nevoită să se împartă în trei secții, și anume:

1) Secția pentru studenții Facultății de Medicină;

2) Secția studenților în Litere și Filosofie;

3) Secția studenților în Științe, Drept, Farmacie și Teologie.

Pentru conducerea generală a Societății «Căminul Studenților», s’a alcătuit, conform Statutelor, următorul Consiliu de Direcție:

Rector-Președinte: Prof. M. Vlădescu

Membri: Prof. dr. G. Proca, din partea Facultății de Medicină

Prof. dr. Maria Pilat, din partea Facultății de Medicină

Prof. Em. Antonescu, din partea Facultății de Drept

D-na Sarmiza Bilcescu Alimănișteanu, din partea Facultății de Drept

Prof. Gh. Țițeica, din partea Facultății de Științe

D-na Irena Procopiu, din partea Facultății de Științe

Prof. Drag. Demetrescu, din partea Fac. de Teologie

D-na dr. Sihleanu, din partea Fac. de Teologie

Prof. dr. I. Motaș, din partea Fac. de Medicină Veterinară și Silvicultură

D-na Pia Alimănișteanu, din partea Fac. de Medicină Veterinară și Silvicultură

Prof. Simion Mândrescu, din partea Facultății de Litere

D-na Alexandrina Cantacuzino, din partea Facultății de Litere

Prof. D. Burileanu, delegatul Ministerului

D-na Maria Piteșteanu, din partea studentelor

Prof. P. Missir, din partea Senatului Universitar

Societatea întreținea circa 450 studenți interni și circa 800 studenți externi la 4 cămine și 4 cantine, a căror administrație era pusă sub conducerea d-lui dr. N. Hamal, director general al societății.

După experiența făcută în cei dintâi 5 ani de funcționare s’a schimbat organizația societății.

Prin Decretul-Lege No. 4237 din 8 Septembrie 1923, societatea «Căminul Studenților», luând numele de «Căminele și Cantinele Universitare-București», trece sub directa administrație a Ministerului Instrucțiunii și este atașată Universității, fiind sub autoritatea directă a Senatului Universitar. Conducerea efectivă cade în sarcina unei comisiuni de profesori universitari, delegați câte unul de fiecare facultate, sub prezidenția unui profesor, delegat al Senatului Universitar  […]”.

white