În anul 1946 Palatul Universității din București a fost declarat monument istoric.
Mai precis, prin publicarea în „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 46 din 23 februarie 1946, a Înaltului Decret Regal nr. 410 din 8 februarie 1946, vechea parte a Palatului Universității din București, cea realizată între anii 1857 și 1869 de arhitectul Alexandru Orăscu, a fost declarată monument istoric.
Patru documente au fost necesare în susținerea acestei decizii:
– art. 3 din Legea pentru conservarea și restaurarea monumentelor istorice din 29 iulie 1919;
– Înaltul Decret Regal nr. 1626 din 31 august 1944;
– procesul verbal nr. 12 din 8 august 1945 al Comisiunii Monumentelor Istorice;
– raportul ministrului secretar de stat la Departamentul Artelor nr. 1370 din 1946.
Deocamdată nu am reușit să identificăm decât primele două acte.
Legea pentru conservarea și restaurarea monumentelor istorice nr. 3229 din 28 iulie 1919 publicată în „Monitorul Oficial” nr. 82 din 29 iulie 1919 prevedea la articolul 3 că:
„Imobilele a căror conservare prezintă un interes istoric sau artistic, se declară sau se clasează monumente istorice, în totalitate sau în parte, și sunt puse sub ocrotirea acestei legi. Clasarea monumentelor istorice se face prin decret regal, în urma deciziunii Comisiunii, de asemenea și declararea lor. Îndată ce Comisiunea va notifica decizia ei proprietarului, efectele clasării de monument istoric se aplică imobilului vizat. Decretul va trebui să apară în cel mult 6 luni de la notificare. Clasarea de monumente istorice a imobilelor ce aparțin particularilor va fi transcrisă de comisiune în registrul de ipoteci al tribunalului respectiv, fără nici o percepere fiscală. Imobilele clasate monumente istorice aparținând Statului, județelor sau comunelor, precum și particularilor, nu pot fi alienate, nici expropriate, decât cu aprobarea Comisiunii. Nicio construcție nu se va putea ridica în imediata apropiere a unui imobil clasat monument istoric, fără aprobarea Comisiunii. Servitudinele legale care ar putea aduce degradări sau prejudicii unui monument nu sunt aplicabile imobilelor clasate. Pentru cauză de utilitate publică pot fi expropriate clădirile aflate pe un teren vecin imobilului clasat monument istoric”.
Înaltul Decret Regal nr. 1626 din 31 august 1944 fixa drepturile românilor ca fiind cele recunoscute prin Constituția din 1866 cu modificările din Constituția din 1923 (fără a lua în calcul pe cea din 1938, care nu mai corespundea din multe puncte de vedere perioadei).
Trebuie scris că după realizarea clădirii inițiale de către arhitectul Alexandru Orăscu, în perioada 1857-1869, Palatul Universității din București a fost extins între anii 1912 și 1926 prin lucrările desfășurate sub conducerea arhitectului Nicolae Ghica-Budești, de aceea în act este punctată acea mențiunea specială. Bombardamentul din 4 aprilie 1944 a afectat din păcate chiar această parte a palatului. Declararea ca monument istoric a fost importantă, pentru că prin această decizie s-a încercat conservarea părții din palat grav avariate. Probabil că ar mai fi trecut câteva decenii, poate se aștepta împlinirea unui centenar, pentru ca Palatul Universității din București să fie declarat monument istoric. Nu s-a reușit într-un final conservarea și partea avariată și aflată în ruină nu a mai fost restaurată și a fost demolată. S-a reușit doar clasarea Palatului Universității din București ca monument istoric (operațiunea de clasare era realizată de Ministerul Artelor, Palatul aparținea de Ministerul Educației Naționale, iar administrarea lui era în seama Universității din București). La începutul anilor 1970, după câțiva ani de lucrări, partea distrusă în Al Doilea Război Mondial a fost refăcută, cu mai multe deosebiri față de palatul realizat de Alexandru Orăscu.
Anul 1946 este un moment important, un moment fondator în istoria Universității din București, pentru că cea mai reprezentativă clădire a sa, a Bucureștiului și României de la acea vreme și poate și de astăzi, Palatul Universității din București, a fost recunoscut și declarat monument istoric.
Astăzi, Palatul Universității din București este considerat în continuare monument istoric, fiind înscris în lista oficială a monumentelor istorice sub nr. 948 și codificarea LMI B-II-m-A-18674, cu numele „Universitatea București”, din municipiul București, Bd. Elisabeta nr. 4-14, sector 1, cu datare 1869, adică anul în care Palatul a fost inaugurat.
Surse: „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 82 din 29 iulie 1919, pp. 4354-4356; „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 202 din 2 septembrie 1944, p. 6232; „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 46 din 23 februarie 1946, p. 1587.
