Titlul: „Cadre pentru cincinal”.
Subtitlul: „Organ al Comitetului de Partid al Comitetelor Sindicale, al Comitetului U.T.M. și al Rectoratului Institutului Politehnic București”.
Numărul 1: 1 mai 1952.
***
„Apariția gazetei «Cadre pentru cincinal» în cinstea zilei de 1 Mai, reprezintă un succes al colectivului Institutului Politehnic, care alături de întregul popor muncitor duce lupta pentru construirea unei vieți luminoase și fericite, pentru apărarea păcii între popoare.
Acest eveniment constitue în primul rând dovada creșterii maturității politice a studenților și salariaților institutului.
El arată că nivelul preocupărilor lor politice, culturale, științifice a crescut; că preocupările lor pentru munca profesională, metodele ei și conținutul cursurilor s’au adâncit, depășind posibilitățile unui ziar de perete de a analiza și desbate aceste aspecte ale muncii.
Acest eveniment înseamnă că nivelul ideologic și politic, competența în diferite probleme ale activității noastre a cadrelor de conducere de partid, organizații de massă și administrative din Institut a crescut, permițându-le asumarea răspunderii editării unui ziar tipărit.
În sfârșit, apariția ziarului Institutului Politehnic, primul ziar tipărit al unui institut de învățământ din țara noastră, arată încă o dată importanța ce o are astăzi învățământul tehnic, însemnătatea ce o are institutul nostru în opera de construire a socialismului la noi în țară.
Ziarul va deveni unul din mijloacele cele mai importante în toate ramurile activității noastre.
El va permite, în primul rând, desfășurarea unei munci adânci și susținute pentru îmbunătățirea învățământului.
În paginile ziarului vor putea fi nu numai oglindite situația profesională din facultăți, realizările și lipsurile în munca de învățătură, ci și analizate cauzele neajunsurilor, găsite mijloacele de îmbunătățire, deschise discuții asupra metodelor de muncă, generalizată și popularizată experiența fruntașilor.
În cadrul ziarului se vor desbate problemele tehnice, organizatorice, metodologice și ideologice legate de cursuri, seminarii, lucrări de laborator, practică.
Ziarul va desfășura o vie activitate pentru a ajuta la lichidarea lipsurilor în munca organizațiilor politice din institut.
Așa, de exemplu, în domeniul muncii profesionale gazeta își va îndrepta atenția asupra combaterii formalismului în munca comitetului U.T.M., va ajuta comitetul să-și orienteze munca sa pentru împletirea organică a îndrumării muncii profesionale de cea a educației comuniste a tineretului.
Ziarul va combate lipsa unei preocupări continue a Comitetului de partid față de problemele muncii profesionale științifice.
Munca de educație comunistă a tineretului, ca și munca poltiică și culturală a sindicatului vor putea fi tratate mai adânc, mai unitar, vor putea fi îndrumate și orientate.
Critica devine o armă și mai eficace, și mai ascuțită când apare în paginile unui ziar tipărit.
Ziarul va trebuie să devină tribuna tuturor studenților și salariaților, să oglindească fidel toată activitatea institutului, să reflecte, să răspundă la toate frământările tovarășilor noștri. În paginile ziarului va trebui să se concentreze tot ce este important, luminos, nou la noi. Ziarul va trebui să devină pulsul Institutului nostru.
Însă, pentru a fi la înălțimea sarcinilor ce-i revin, pentru a putea folosi din plin posibiltățile mari pe care le are, ziarul trebue să se bucure de sprijinul larg și entuziast al cititorilor săi.
Fiecare student, profesor, asistent, om de serviciu trebue să vadă în acest organ ziarul lui, trebue să fie interesat în munca lui, să-l doară fiecare neajuns, să-l bucure fiecare succes al lui.
Cu sprijinul, încrederea și dragostea ctitorilor, ziarul «Cadre pentru cincinal» va da un mare ajutor în viața și munca studenților și salariaților institutului, va contribui simțitor la creearea cadrelor noi pentru cincinalele păcii”.
Sursa: „Cadre pentru cincinal”, nr. 1, 1 mai 1952, p. 1.
O fotografie propagandistică a unui student corean învățând pentru examene „supravegheat” de liderii comuniști (Kim Ir-Seen și Gheorghe Gheorghiu-Dej), cel din statul natal, și cel din statul adoptiv pentru studiile superioare
Anghel Saligny, prezentat în paginile publicației „Cadre pentru cincinal”. Nu „se ștergea cu burele trecutul”, dar nici nu trebuie să ne iluzionăm asupra modului în care marile personalități ale culturii și științei noastre erau prezentați în comunism.
Doi studenți prezentând o invenție, „tensometru cu oglinzi pentru studiul deformațiilor de răsucire”
La aniversarea a 75 de ani (1956) ai Institutului Politehnic din București (urmaș al Școalei Naționale de Poduri și Șosele, înființată la 1881), se arăta că tradiția universitară se continua și în anii 1950
Studenți ai Institutului Politehnic din București învățând pentru examene
Un mod prin care se încerca a se corecta unele probleme studențești, era prin intermediul revistelor din învățământul superior, în acest caz, prin intermediul caricaturilor. Legenda celei de mai sus era următoarea: „Studenții Moldovan Corneliu și Munteanu Emil din anul II Electrotehnică compun muzică și rezolvă rebusuri în timpul seminarului de electrotehnică”.
Două studente executând o lucrare în laboratorul de chimie organică
În timpul examenului la disciplina Mecanică
Examen la limba rusă, în anul III, secția construcții aeronautice
Studenta Lia Manoliu, anul II Energetică, „fruntașă în învățătură” aruncând discul. În anul 1952 era deja deținătoare a recordului național la proba de aruncare a discului. Lia s-a consacrat în această probă sportivă și peste ani a devenit multiplă medaliată olimpică. Între anii 1990-2007, cel mai important stadion din țară i-a purtat numele, cel din București, pe locul actualei Arene Naționale.
Studenții în biblioteca Institutului Politehnic
Examen de geometrie descriptivă la Facultatea de Energetică
Profesori ai Institutului Politehnic din București decorați cu Ordinul Muncii
Studenți luând parte la crosul „Să întâmpinăm 7 Noiembrie”. În anii 1950 crosul la această dată, era o formă de a marca aniversarea „Marii Revoluții Socialiste din Octombrie” (petrecută la 24-25 octombrie/6-7 noiembrie 1917, în funcție de calendarul folosit, iulian, respectiv gregorian).
Fotografia surprinde în mod inedit, alegerea („tragerea”) unui subiect de examen (pentru anul III, disciplina Rezistența materialelor, Facultatea de Mecanică) de către un student.
Caricatura – ca mod de a critica problemele studențești, aici fiind exemplul absențelor, care îi obstrucționează pe o parte dintre studenți în trecerea cu bine a examenelor
***
„Institutul Politehnic se bucură de un prestigiu binemeritat
Cu ocazia împlinirii a 75 ani de la înființarea Institutului Politehnic, transmit conducerii acestui institut din partea colectivului de profesori ai Universității «C. I. Parhon» sincere felicitări pentru rezultatele frumoase obținute în activitatea de pregătire a numeroșilor și valoroșilor ingineri, precum și în activitatea de cercetări științifice. Prin munca sa, Institutul Politehnic din București, se bucură de un prestigiu bine meritat.
Universitatea «C. I. Parhon» are relații de colaborare cu Institutul Politehnic, din timpuri îndepărtate. Numeroase cadre ale universității noastre au activat în acest institut mai ales la discipline ca: matematici, chimie, fizică și numeroși absolvenți ai Universității activează în Institutul Politehnic, în cadrul catedrelor de științe sociale. Dorim ca în viitorul apropiat relațiile de colaborare să devină și mai strânse. De asemenea, dorim în viitor, succese și mai mari Institutului Politehnic.
N. Sălăgeanu
Membru corespondent al Academiei RPR, rectorul Universității «C. I. Parhon»”.
Sursa: „Cadre pentru Cincinal”, 67/18 iunie 1956, p. 1.
***
„Răsfoind file din istoria teatrului și muzicii românești – Matei Millo – primul actor al teatrului românesc
1 august 1850: dată memorabilă în istoria teatrului nostru. În seara acelei zile, în sala Slătineanu (situată la intersecția dintre Calea Victoriei și str. E. Quinet) Matei Millo a jucat pentru prima oară în București. Din seara aceea, Millo va da la București un lung șir de reprezentații, care vor avea un mare răsunet în teatrul și publicul bucureștean. Datorită interpretării lor realiste, piesele «Coana Chirița la Iași», «Baba Hârca», «Doi morți vii» se vor bucura de un binemeritat succes. Ziarele timpului scriau că jocul marelui artist a «desfundat mahalalele și a făcut seri după seri să curgă lume la porțile teatrului».
Trimis la Paris ca să învețe o meserie demnă de rangul său, tânărul fiu de boier moldovean se simte atras cu pasiune de «teatrilicescul meșteșug» căruia îi va închina cu devotament peste 65 de ani din viață.
După ce a studiat câțiva ani de zile jocul artiștilor francezi, întors în țară, M. Millo, contrar voinței familiei sale, devine actor. Curând el este numit primul director al Teatrului Național din Iași, înființat în 1846 (cu 6 ani înainte de deschiderea celui din București) și publicul ieșean este entuziasmat de creațiile sale.
Jocul lui era lipsit de artificiile și romantismul colegilor săi, era «natural», așa cum îl definește critica vremii.
La București ca și la Iași a fost îndrăgit de public pentru arta cu care știa să întruchipeze tipurile actuale și reprezentative.
Fără a disprețui comorile literaturii dramatice universale (în primii ani ai carierei sale a jucat în piese de Shakespeare, Molière, V. Huga etc.) M. Millo a ales acel repertoriu care, așa cum spunea el, reprezenta «oglinda vie a poporului român».
Marele actor a obținut succese însemnate interpretând piesele și vodevilurile lui Alecsandri «Chirița», «Barbu Lăutaru», «Clevetici», «Sandu Napoilă», «Paraponisitul» etc.
Pe drept cuvânt, neuitata artistă A. Romanescu îl numea «Molière al românilor» pentru activitatea lui neobosită nu numai ca actor, ci și ca autor, creator al unui repertoriu național românesc.
Piesa lui de seamă «Baba Hârca», care s-a reprezentat pentru prima dată la 27 ianuarie 1849 la Iași, a constituit una din marile lui realizări.
Fără a părăsi nici un moment scena, deși ea îi cerea nenumărate privațiuni, luptând neîncetat cu greutățile vieții, mereu dator, dar veșnic pasionat de meseria lui, M. Millo este considerat drept creatorul «școlii adevărului» așa cum o numea un alt geniu al artei românești, M. Eminescu.
V. Petrovici”.
Sursa: „Cadre pentru Cincinal”, 65/10 mai 1956, p. 3.
***
„În prag de sesiune
În institut, zilele ce preced sesiunea aduc zumzetul harnic, neîntrerupt, din comunitățile acelor minuscule făpturi, pentru care viața are mereu același curs, pentru care polenul florilor păstrează mereu aceeași atracție, același gust.
Printr-un capriciu al firii, zilele în plină sesiune devin din ce în ce mai scurt. Au mai rămas două săptămâni, una… și cei pentru care potirele cunoașterii nu s-au umplut la timp, cei care au întârziat să culeagă polenul, sunt chinuiți de gândul că balanțele care apreciază rodul strâns, sunt în sesiune urmărite de priviri nepărtinitoare, că hazardul rătăcește rareori printre greutăți.
Și cât de folositoare este mierea pregătită în acest stup uriaș! Câtă importanță prezintă calitatea ei pentru hidro și termocentralele ce răsar pretutindeni, pentru uzinele ce ne așteaptă!
O noapte albă în pragul sesiunii! Cu fruntea aplecată peste îndărătnicia notițelor care îți sfidează neputința și paloarea chipului, cu câtă intensitate te-ai simțit frământat de aceste probleme și câte promisiuni ai îndreptat anul viitor.
Pentru acești întârziați, pentru albinele rătăcite un timp de roiul vrednicelor surate, avem un sfat: să-și organizeze în așa mod studiul, să profite într-o astfel de măsură de consultațiile oferite de asistenți și de profesori, încât în ultima clipă cel puțin cu o contribuție modestă, să ajute la îmbogățirea marelui stup.
Trebuie să-ți trăiești astfel viața, scrie Ostrovchi, încât murind să nu simți o chinuitoare părere de rău după anii trecuți în zadar. Or, aceștia sunt anii noștri cei mai frumoși, cei mai rodnici. Pretutindeni livezile care ne întâmpină cu ramuri încărcate de roade ne cer în schimb doar dragoste, în culesul lor, conștiinciozitate. Să nu șovăim! Prețul mulțumirii, fericirii noastre viitoare, nu ne depășește. Să-l oferim!
Să pășim, dragi colegi, cu încredere pragul noii sesiuni, să dovedim că n-am înșelat așteptările pe care părinții, profesorii, țara, le îndreaptă spre noi”.
Sursa: „Cadre pentru Cincinal”, 66/26 mai 1956, p. 3.