Marin Vlada

Adaptare după:

1. M. Vlada, Etape în fondarea și evoluția informaticii românești,  în M. Vlada (coord.),  Istoria informaticii românești. Apariție, dezvoltare și impact, vol. II, București, Editura Matrix Rom, 2019. 2.Ion Văduva, Centrul de Calcul al Universităţii din Bucureşti. Un reper marcant în istoria informaticii din Romănia, în Lucrările celei de-a XII-a Conferință de Învățământ Virtual – CNIV 2014, VIRTUAL LEARNING – VIRTUAL REALITY, MODELS & METHODOLOGIES, TECHNOLOGIES, SOFTWARE SOLUTIONS, 24-25 octombrie 2014, București, Editura Universității din București, 2014, pp. 19-26, http://www.c3.cniv.ro, http://www.c3.cniv.ro/?q=2014/proceedings, http://www.c3.cniv.ro/?q=2016/vaduva

Motto: „Aproape toate meseriile pe care cineva le va practica în viitor, de la inginerie la muzicologie, de la fizică atomică la turism, de la istorie la medicină, vor folosi calculatoarele. Calculatoarele nu merg singure, ca să meargă trebuie să aibă oameni pricepuţi să le mâne. Ca să ai oameni pricepuţi, trebuie să îi înveţi: Ce?” Grigore Constantin Moisil (1906-1973), Fondatorul Informaticii din România, Computer Pioneer Award of IEEE

„Spuneți generațiilor viitoare că în România s-a creat Cibernetica (1938-1939), că România a dezvoltat o informatică românească (după anul 1953) și a construit propriul calculator electronic (CIFA-1, anul 1957)!” Marin Vlada membru titular CRIFST (Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii), Academia Română, proiectul ROINFO 2018-2022, https://sites.google.com/view/roinfo/.

Anul 1962 – acad. Grigore C. Moisil înființează Centrul de Calcul, pe lângă Catedra de Algebră condusă de Moisil, cu statut de laborator, ce va deveni Centrul de Calcul al Universității din București (CCUB) la Facultatea de Matematică, primul cu acest profil din ţară. În activitățile organizate pentru utilizarea calculatorului s-a pregătit un număr de cercetători din care erau matematicieni, ingineri, fizicieni, economiști, lingvişti, logicieni.

Grigore Moisil

1. Fondarea CCUB

Încă din prima jumătate a decadei anilor 1950, acad. prof. Grigore C. Moisil, ca un adevărat vizionar, a prevăzut viitorul comput­erelor în societate [5]. În acest sens, el a subliniat importanţa logicii matematice şi a teoriei mecanismelor automate în construcţia calcula­toarelor.

În anul 1959, inspirat de Congresul internaţional al matematicienilor româ­ni de la Bucureşti (din anul 1956), acad. Grigore Moisil (1906-1973), profesor de algebră la Facultatea de Matematica şi Fizică din Bucureşti, a înfiinţat pentru prima dată în ţară specializarea „Maşini de calcul”, în această facultate. Programul acestei specializări era extins pe ultimii doi ani de studii (din cei cinci!). Disciplinele specializării au fost la început mai degrabă teoretice, dar pe parcurs profesorii au folosit şi experienţa Institutului de Fizică Atomică (IFA) care a construit primele maşini de calcul CIFA (Calculatorul Institutului de Fizică Atomică) (de prima, spre a doua generaţie!), începând cu anul 1956. Primii profesori au fost Paul Constantinescu şi Constantin P. Popovici, iar primii 10 absolvenţi (din anul 1961) ai secţiei au fost angajaţi cu precădere la IFA sau în institute de cercetare cu profil de inginerie electronică sau automatică.

Alături de Universitatea din Bucureşti, activitate de pionierat în informatică, au desfăşurat în anii ’60 şi alte foruri academice sau de cercetare din Romănia, precum Institutul de Calcul din Cluj, Institutele Politehnice din Timişoara şi Bucureşti, Institutul de Fizică Atomică din Magurele şi mai târziu, Academia de Studii Economice (ASE) şi Institutul Central de Informatică din Bucureşti (ICI).

Pentru a stimula cercetarea în domeniul calculatoarelor, în februarie 1962, acad. Moisil a înfiinţat Centrul de Calcul al Universităţii din Bucureşti (CCUB), primul cu acest profil din ţară. Cer­erea de înfiinţare, scrisă de mână de Moisil, a fost aprobată de Ministrul Învăţământului de atunci, prof. Ştefan Bălan, fost coleg cu el la Institutul Politehnic din Bucureşti (prin anii ’40). CCUB a fost înfiinţat ca Laborator pe lângă Catedra de algebră condusă de Moisil; desigur, el a fost primul director al Centrului.

Sediul iniţial al CCUB a fost în Str. Negustori 9, într-o clădire mică unde era şi o bibliotecă folosită de studenţi ce locuiau într-un camin din apropiere. La început, personalul centrului a fost puţin; câţiva absolvenţi ai secţiei Maşini de calcul, doi ingineri şi doi tehnicieni, în total 7 persoane, inclusiv prof. Paul Constantinescu (dir. adjunct).

La început Centrul a avut ca dotare două calculatoare analogice de tip HEATKHIT, aduse de prof. Mircea Maliţa din Statele Unite, când acesta fusese în misiune diplomatică la Organizaţia Naţiunilor Unite la New York, la sfârşitul anilor ’50. Desigur, aceste echipamente au devenit cu timpul obiecte de muzeu. În anul 1963, CCUB s-a mutat în Str. Mircea Vulcănescu 125 (fosta Ştefan Furtună). Aici personalul a crescut până la numărul 15 (incluzând 3 tehnicieni) în anul 1968. În anul 1963 a fost dotat cu un calculator analogic MEDA-20, iar  în următorii doi ani cu două alte calculatoare MEDA-TA şi MEDA-41TC, toate de producţie cehoslovacă. Un progres în dotare a fost realizat în anul 1964 când Centrul a fost dotat cu un calculator CIFA-3.

CCUB

2. Activităţile de început ale CCUB

În perioada 1966-1967, două evenimente importante au contribuit la creşterea calităţii activităţii Centrului:

1. Primul eveniment a fost Colocviul Internaţional „Tehnici de calcul şi Calculatoare” organizat de Universitatea din București, ASE şi Politehnica din Bucureşti, pe baza unui consistent spri­jin financiar din partea Guvernului României. La organizarea acestui Colocviu au contribuit substanţial tinerii cercetători ai CCUB. Atunci, eu eram cercetător la Centrul de Statistică Matematică al Academiei şi la solicitarea acad. Moisil şi a acad. Nicolae Teodorescu-decanul facultăţii, am ajutat colectivul centrului la organizare. Colocviul a adus în ţară noi experienţe în domeniul calculatoarelor.
2. Al doilea eveniment care a contribuit la creşterea posibilităţilor de informare ştiinţifică a personalului CCUB a fost o expoziţie de șase săptămâni, organizată cu un calculator ODRA de producţie poloneză, care pe atunci era primul calculator de generaţia a II-a cu care luau contact cercetătorii Centrului.

Deşi cu echipamentele din dotare de atunci, nu se puteau realiza performanţe notorii, stimulat de ideile lui Moisil, personalul CCUB a abordat cercetări de traducere automată, studiul limbajului ALGOL-60, compoziţie muzicală cu calculatorul şi desigur, problemele funda­mentale de teoria mecanismelor automate, un domeniu în care atunci Universitatea din Bucureşti se situa pe locul III în lume, după URSS şi SUA. Referitor la rezolvarea de probleme prac­tice, cercetătorii au realizat mici programe şi au încercat să rezolve o problemă reală de programare lineară (la modă pe atunci), dar după cca 1/2 ore CIFA-3 s-a blocat din cauza instabilităţii curentului elec­tric. Totuşi, echipamentele din dotare au avut un rol important pentru cercetători privind îmbogăţirea cunoştinţelor şi experienţei de progra­mare. Pe atunci, programarea se realiza în limbaje apropiate de codul mașină!

Un pas calitativ important în activitatea Centrului a fost realizat în ian­uarie 1968, când Filiala est-europeană a firmei IBM cu sediul la Viena, a organizat o expoziţie în România. Datorită prestigiului acad. Moisil, calculatorul IBM 360/30  (calculator foarte performant de generaţia a III-a în acel timp) a fost instalat într-o clădire special amenajată la sediul Centrului. Timp de şase luni, firma IBM a organizat cursuri de două sau trei săptămâni pentru a instrui personalul Centrului în pro­gramarea şi utilizarea calculatorului: limbajele FORTRAN, COBOL şi ASSEMBLER, în sistemul de operare DOS (Disk Operating System), bazat pe folosirea discurilor magnetice, utilizate şi astăzi. DOS este al­ternativa la TOS=Tape Operating System, bazat pe benzi magnetice, un sistem dezvoltat în anii ’60 de firma britanică ICT=International Com­puters and Tabulators. Un astfel de computer a fost adus în România în anul 1966, pentru prelucrarea recensământului general efectuat atunci (acest computer ICT nu era accesibil publicului cum era IBM 360/30 de la Uni­versitate).

În afară de personalul CCUB multe alte persoane interesate din București și din țară au participat la cursurile firmei IBM, astfel încât experiența (și atracția) folosirii calculatorului de generația a treia a fost difuzată printre utilizatorii români. Firma IBM a adus și o serie de pachete de programe aplicative și documentații. Profesorul Moisil a încurajat apoi organizarea de cursuri pentru diverși utilizatori de către Centrul de calcul, pe care le-a numit cursuri libere.

În trimestrul al treilea al anului 1968, Guvernul României a hotărât să cumpere sistemul IBM 360/30, care a fost atribuit următorilor 3 proprietari:

1. CCUB (Ministerul învăţământului),
2. Comisia Naţională de Informatica (forul guvernamental care coordona informatica în ţară) şi
3. Ministerul Agriculturii.

        Costul intregii instalaţii a fost de 638.000 USD. Aceasta era o sumă mare deoarece calculatoarele erau considerate tehnologii înalte prohibite a fi accesate de către ţările de după Cortina de fier, cum era România. Suma a fost achitată în proporţie de 2/3 de către Comisia Guvernamentală şi 1/3 de către Ministerul Învăţământului, urmănd ca ulterior Ministerul Agriculturii să cumpere cu cota sa echipamente hard­ware pentru extinderea configuraţiei (adică discuri magnetice, impri­mante, maşini de perforat cartele şi altele). Administrarea sistemului IBM a fost atribuită CCUB. Un raport detaliat asupra activităţii de atunci a Centrului se găseşte în [1,2]. Remarcăm, faptul că într-un singur an Centrul a orga­nizat numeroase cursuri libere pentru diverşi utilizatori potenţiali. Să notăm totodată, că în anul 1969 Moisil a înfiinţat în Facultatea de Matematică, Catedra de Informatică, de asemenea prima din ţară.

În anul 1968 Guvernul României a început să dezvolte industria proprie de calculatoare. La începutul anului 1969 s-au cumpărat câteva calculatoare IRIS-50 împreună cu tehnologia corespunzătoare de la firma franceză CII=Companie Internationale d’Informatique. Atunci s-au înfiinţat multe Centre de calcul şi a început o activitate intensă de pregătire de cadre prin cursuri de informatică. Deşi CCUB nu avea suficient per­sonal, totuşi a organizat multe astfel de cursuri [2]. În vara anului 1969 Comisia Guvernamentală de Informatică (de fapt un organism politic!) a organizat o întâlnire cu toţi managerii Centrelor de calcul din ţară. La ședinţă (cred că pe nedrept) Moisil a fost aspru criticat pentru că nu folosea eficient calculatorul IBM. Cum Moisil era un om mândru, s-a supărat şi şi-a anunțat demisia de la CCUB. Probabil, el a sperat ca Decanul Facultăţii de Matematică, prietenul său de o viaţă, acad. Nicolae Teodorescu nu-i va accepta demisia, dar datorită presiunilor politice demisia i-a fost aprobată. După demisie Moisil a fost foarte afectat.

Grigore C. Moisil în sala calculatorului IBM 360 de la CCUB

În imaginea de mai sus (în sala calculatorului IBM 360 aflat în clădirea din str. Ştefan Furtună, unde se afla CCUB-Centrul de Calcul al Universităţii din Bucureşti) de la stânga la dreapta: Maria Lovin, Constantin Popovici, Popoviciu Nicolae, Petre Preoteasa, Stelian Niculescu,  acad. Grigore C. Moisil.

prof. dr. Ion Văduva

La conducerea Centrului a rămas în mod onorific acad. Nicolae Teodorescu până în februarie 1970, când Comisia Guvernamentală mi-a cerut să preiau funcţia de director tehnic, obligându-mă, deoarece eu fusesem bursier al Guvernului la Universitatea din Manchester (Anglia), unde obţinusem titlul de Master of Science in Automatic Computation. În­ainte de a mă propune pe mine, Comisia Guvernamentală, dominată de ingineri, a propus un inginer din afaera Facultăţii, dar Consiliul profesoral nu a acceptat, preferând un matematician. Primul lucru pe care l-am făcut atunci a fost să cer o audienţă la acad. Moisil. Într-o discuţie ce s-a încheiat târziu din noapte la el acasă (Moisil obişnuia să lucreze noaptea şi după amiază), am căpătat de la el multe sfaturi privind organizarea și dezvoltarea CCUB.

În februarie 1970, personalul CCUB avea 16 cercetători şi 6 tehnicieni sau programatori ajutori. Trebuie să subliniez că printre tehnicieni, doi programatori ajutori absolviseră o şcoală postliceală de programatori organizată de Moisil (în anul 1968/69), şi aceştia s-au dovedit a fi cei mai buni programatori ajutori. Din păcate, şcoala a funcţionat numai un an fiind apoi desfiinţată (din motive rămase ne­cunoscute nouă).

În anul 1972, prof. Dragoş Vaida şi subsemnatul (la cererea Ministru­lui Învăţământului, prof. Mircea Maliţa şi a prof. Moisil) am definitivat (după multe oprelişti din partea Consiliului Facultăţii) un plan de învăţământ al Secţiei de Informatică ce a fost înfiinţată în fiecare din cele cinci facultăţi de matematică din ţară, în octombrie 1972. Acest plan cuprindea printre altele, cunoştinţe de bază pentru calculatoare, tenhici de progra­mare şi limbaje formale, sisteme de operare, baze de date. În linii mari, el este cuprins şi astăzi în programa secţiilor de informatică. Personalul CCUB a contribuit în mod continuu la predarea de lecţii la secţia de in­formatică, mai ales în ceea ce priveşte pregătirea practică de programare a studenţilor.

Desigur, în anul 1970, personalul CCUB era insuficient pentru sarcinile multiple ce-i reveneau. De aceea, a trebuit mai întâi să organizăm lucrul la calculator în trei schimburi combinând personalul Centrului cu cel de la Ministerul Agriculturii. Acest minister a cumpărat, până la urmă echipa­mente auxiliare: maşini de perforat cartele, imprimante, terminale şi altele. Am încercat să creştem numeric personalul, dar deoarece Centrul avea statut de laborator, acest lucru nu era legal posibil. De aceea, cu sprijinul Comisiei Guvernamentale, am conceput şi a fost aprobată Hotărârea de Guvern nr. 1948/31.12.1970 care a legalizat CCUB cu statut de Centru de calcul, cu o schemă de personal ce putea fi extinsă până la 125 persoane de diverse calificări.

Chiar în toamna anului 1970, cu ajutorul unor colaboratori, am organi­zat Seminarii ştiinţifice săptămânale, cerând tuturor cercetătorilor să prezinte periodic noutăţile pe care le-au deprins şi rezultatele cercetărilor efectuate. Aceste seminarii reprezentau o tradiţie, preluată de la Moisil şi de la mentorii mei de doctorat, acad. O. Onicescu şi acad. Gh. Mihoc. După un timp s-au cristalizat două seminarii săptămânale: Modelare stochastică şi simulare (condus de subsemnatul) şi Prob­leme teoretice ale programării calculatoarelor (coordonat de mat. Liviu Sofonea).

O prioritate a fost asigurarea accesului la calculator a studenţilor având în vedere faptul că perforarea programelor nu era posibilă în spaţiul îngust de la sediul CCUB. De aceea, au fost deschise două mici locaţii: una în Şoseaua Panduri şi alta chiar în localul facultăţii.

În anul 1976, Centrul a fost dotat cu un nou calculator FELIX C-256 care ne asigura o mai mare deschidere spre colaborarea cu diverse instituţii. Personalul a crescut între timp numeric, prin angajarea unor absolvenți valoroşi ai secţiei de informatică, dar din păcate Guvernul nu aproba preluarea mai multor absolvenţi. Absolvenţii erau repartizaţi cu prioritate în industrie. Totusi, personalul a crescut încet-încet, astfel încât în anul 1978 erau circa 50 angajaţi, iar în anii ’80 ajunseseră la 78! În anii 1972-1974, mulţi cercetători au efectuat specializări în străinătate, în SUA, Elveţia, Aus­tria și Franţa, iar unii dintre ei au devenit lideri de teme de cercetare: Liviu Sofonea, Nicolae Popoviciu, Maria Lovin, Matei Bogdan, Dorin Panaite, Ioan Roşca şi alţii. Eu am efectuat câteva luni de stagiu de cercetător invitat (în anii 1974 şi 1976) la GMD Bonn (GMD= Geselschaft fur Mathematik und Datenverarbeitung).

 

3. Activităţi didactice şi de cercetare, colaborări internaţionale

Deoarece cheltuielile Centrului au crescut, în anul 1973 am început să desfăşurăm activităţi de cercetare şi servicii pe baza de contracte. Precizez că principalele cheltuieli de personal şi de regie au fost acoperite din încasări până în anul 1991; în fapt, serviciile pentru studenţi erau gratuite.

Temele de cercetare erau variate. (vezi [6]). Menţionez câteva din anii ’70: simularea transportului minier cu scopul optimizării fluxurilor în subteran; simularea zborului unui avion pentru realizarea unui anume scop; proiectarea limbajului SIMUB= Limbaj de SIMulare al Univer­sităţii din BUcureşti în perioda 1976-1980 (coordonat de subsemnatul) şi proiectarea produsului PLUB=Programming Language of the University of Bucharest (coordonat de Liviu Sofonea, limbaj pentru generarea de compilatoare). Aceste limbaje au fost concepute pentru sistemul FELIX C-256, la realizarea lor contribuind şi colegi de la Catedra de informatică (profesorii A. Atanasiu şi H. Georgescu, precum şi O. Bâscă şi N. Ţăndăreanu); au colaborat şi studenţi la implementarea acestor limbaje. Începând cu anul 1974 exploatarea calculatoarelor s-a îmbunătăţit prin contribuţia D-lui Dumitru Drăghici, conducătorul exploatării.

După anul 1970, Centrul a continuat organizarea de cursuri libere a căror absolvire era recunoscută de Ministerul Învăţămâmtului. Unii absolvenţi ai acestor cursuri au devenit profesori de informatică în liceele din România. Începând cu anul 1971 unii colaboratori ai Centrului (Matei Bog­dan şi Petre Preoteasa) la cererea Ministerului Invaţământului au lucrat ca profesori la clase speciale de informatică de la un liceu economic; absolvenţi ai acestor clase s-au dovedit a fi ulterior buni programatori şi operatori.

De asemenea, CCUB a realizat acţiuni importante de colabo­rare cu UNESCO. Astfel, în anul 1971, prin aportul acad. Nicolae Teodorescu s-a organizat Şcoala de vară de informatica de la Mamaia, la care au participat specialişti din Franţa, Italia, Germania şi alte țări. Lecţiile au fost multiplicate, fiind folosite apoi ca referinţe bibliografice. În vara anului 1972 a fost organizată o masă rotundă cu tema CAI=Computer Assisted Instruction, fiind prima organizată în ţară cu această tematică (cu această ocazie a fost testat ca noutate un aparat de aer condiţionat).

Dar, cea mai importantă colaborare cu UNESCO a fost Cursul Pos­tuniversitar International Informatică şi Matematici Aplicate în Cercetarea Ştiintifică. Au fost 9 ediţii anuale ale acestui curs. UNESCO a plătit 10.000 USD pe an Universităţii din Bucureşti, iar Guvernul României oferea 10 burse pentru studenţi din ţări în curs de dezvoltare. Lecţiile erau predate şi scrise în Limba Engleză, iar lectorii erau din cadrul Cen­trului sau al Facultăţii de Matematică. Primul semestru era de iniţiere iar cel de-al doilea cuprindea două opţiuni de specializare: Informatică şi Matematici aplicate. Au fost participanţi din numeroase ţări: Siria, Iraq, Iordania, Egipt, India, Pakistan, China, Grecia, Bulgaria, Polo­nia, Bangladesh, Columbia, Brazilia, Venezuela, Thailanda, Filipine, Costa Rica şi alte state. Cursul (finalizat cu un certificat) a fost absolvit an­ual şi de către 10-12 români. Dintre aceştia menţionăm 4 asistenţi de la Institutul de Construcţii din Bucureşti (printre care, în 1982 Călin Popescu Tăriceanu) sau cercetători din Piteşti, Braşov și Bucureşti. Unii absolvenţi ai cursului au continuat studii doctorale sub conducerea unor profesori din facultate. Chiar dacă acest curs a fost apreciat, el s-a sistat în 1983 datorită crizei din ţară, anii ’80.

Din păcate, acad.Prof. Moisil a decedat în mai 1973, în Canada, și prin urmare nu a avut prilejul să se bucure de evoluţia CCUB, creaţia sa.

De asemenea, în anii ’70 Centrul a fost atras în colaborari cu ţări socialiste. Astfel, Comisia de Informatică a Academiei Române (condusă de acad. Tiberiu Popovici din Cluj, funcţie preluată după decesul lui Moisil) ne-a cerut colaborarea în organizarea sedinţei dintre reprezentanţii ţărilor socialiste, ce a avut loc la Bucureşti în anul 1976.  Eu am participat şi în calitate de vorbitor de limbă rusă.

Ministerul Învăţământului a solicitat CCUB şi Centrului de calcul al ASE să lucreze în cadrul Grupului de colaborare dintre ţările so­cialiste în domeniul învățământului de informatică. Respons­abilitatea grupului revenea colegilor unguri. Ca urmare, dr. C. Bilciu, Directorul Centrului de la ASE (acum în SUA!) şi subsemnatul am par­ticipat la întâlnirile anuale ale grupului din anii 1977-1979 de la Szeged şi Budapesta, unde s-au discutat probleme importante legate de cur­riculum în informatică. Din păcate, noi am fost obligaţi, prin mandat guvernamental, să nu fim de acord cu propunerile care erau de fapt ne angajante; erau numai recomandări. Aşa că, în calitate de şef al Delegaţiei române m-am simţit deranjat!

În aceeaşi perioadă s-au încheiat contracte aplicative cu diverse întreprinderi sau instituţii, de exemplu:

• Uzina Electronica şi IOR, aplicaţii de gestiune; companii miniere, cercetări bazate pe Geostatistică – estimarea rezervelor ge­ologice (rezultate apreciate au obţinut Mircea Adam şi Emil Perjeriu);
• optimizarea activităţilor pentru proiectul complex, exploatarea zăcamântului de sulf din Munţii Căliman (până la urma acesta a eşuat din motive independente de noi);
• un important pachet de programe statistice pen­tru omologarea noilor medicamente (sub coordonarea lui Denis Enăchescu);
• colaborarea la un proiect complex de dirijare a traficului urban (Gh. Petrescu a realizat un software pe baza unui model ce a constituit şi tema tezei sale de doctorat). (Detalii în [6]).

    În anul 1976 Ministerul Învăţământului a cerut Centrelor de calcul din mediul uni­versitar să dezvolte sistemul SICAB de conducere eficientă a sistemu­lui de învăţământ. În acest sens, s-a construit Sistemul informatic de evidenţă a personalului (brevetat). Acest sistem a ilustrat discrepanţele din încadrarea cu personal din învăţământul superior. De exemplu, în domeniul învăţământului economic şi geografic procentul de profesori şi conferenţiari era exagerat de mare faţă de învăţământul de matematică sau medical. Deoarece admiterea în învăţământul superior se făcea pe baza unei puternice competiţii (în cazul facultăţilor economice sau de drept s-au descoperit mari fraude) am dezvoltat un sistem computerizat de prelucrare „fară fraude”. Sistemul prelucrează rezultatele concursului de admiterea în facultăţi, sistem care se aplică şi astăzi. Multe alte aplicaţii au fost analizate şi realizate în decursul anilor: gestiunea echipamentelor şi materialelor din universităţi, calculul salariilor, etc. S-a realizat o aplicaţie şi în colab­orare cu Televiziunea română pentru prelucrarea săptămânală a unui sondaj pe baza căruia să se alcătuiască programul TV. După cum se ştie, programul TV dura numai câteva ore şi o mare parte din timp era alocat familiei Ceauşescu. La un moment dat beneficiarul a observat că audienţa familiei (!) era de fapt nulă, din acestă cauză colaborarea cu TV s-a oprit, fiind reluată pentru un timp după anul 1990.

 

4. Dificultăţi şi dispariţia CCUB

            În anul 1986 CCUB a fost nevoit să-şi schimbe sediu. În anii ’80, Ceauşescu-preşedintele României a hotărât să construiască giganticul Palat al Parlamentului („Casa poporului”) într-o zonă apropiată de Muzeul Militar, o unitate de importanţă naţională. Cum cladirile din perimetrul Mircea Vulcănescu nr. 125 aparţinuseră înainte de anul 1956 Ministerului Apărării (fiind cedate cu împrumut Ministerului Învăţământului), s-a decis ca Centrul să se mute şi să vină în cladirea ocupată pănă atunci, Muzeul Militar. A fost o mare dificultate să găsim cel mai adecvat spaţiu în uni­versitate, întrucât trebuia o sală mare pentru două calculatoare, dar şi spaţiu pentru personal. Cel mai bun amplasament pentru calculatoare, putea fi o sală adecvată în localul central al Universităţii (în aripa Facultăţii de Chimie). Dar, acolo se găsea Institutul de Studii Sud-Est Europene, iar cineva din conducerea Universităţii a sugerat că am putea avea parte de interpretări răuvoitoare la Radio Europa Liberă, de aceea s-a abandonat această  soluţie. Drept urmare, s-a hotărât ca CCUB să fie mu­tat în localul Facultăţii de Matematică din Str. Academiei 14, în Sala de Consiliu, biroul decanului şi al secretariatului. Aici, personal m-am confruntat cu altă situaţie neplăcută, deoarece mulţi colegi din facultate m-au învinovaţit că am lovit în tradiţia facultății. Menţionăm că mutarea în noul amplasament a fost foarte costisitoare, dar din fericire, toate cheltuielile materiale şi de personal au fost supor­tate de Ministerul Apărării. O reală dificultate a fost să procurăm ţevi de cupru care să asigure conexiunea condensatoarelor (cu ventilatoare) ale instalaţiei de climatizare amplasate în curtea interioară, la o distanţă de 5-6 ori mai mare decât în vechiul amplasament. Am apelat la ajutorul unei colege programatoare care avea un soţ influent şi astfel s-au obţinut ţevile de cupru necesare. În acel timp, cuprul era aproape la fel de preţios ca şi aurul! Deoarece calculatoerele erau amplasate la parter, iar personalul lucra la etajul patru, am avut probleme şi cu conectarea terminalelor pentru cercetători, dar specialiştii militari au rezolvat uşor problema. La etajul IV erau săli de curs ale Facultăţii de Fizică ce se mutase în anul 1971 în Campusul din Magurele. A fost nevoie să împărţim aceste spaţii în camere mai mici, potrivite pentru activitatea de cercetare.

 

După anul 1986, colaborarea cu colegii de la Catedra de Informatică s-a intensificat. S-a realizat într-adevăr integrarea cercetătorilor Centrului în procesul de învătământ. În acelaşi timp s-a impus realizarea de contracte suficiente pentru asigurarea cheltuielilor. La sfârşitul anilor ’80 criza economică se accentuase în România. În acea perioadă s-au primit şi două minicalculatoare CORAL şi INDE­PENDENT ce au permis o instruire mai bună a studenţilor.

După evenimentele din Decembrie 1989, Centrul şi-a continuat ac­tivitatea, iar subsemnatul am rămas Director al Centrului la cererea expresă a regretatului coleg dr. Emil Perjeriu (fost deţinut politic). În anul 1990,  Facultatea de Matematică şi Centrul au fost dotate cu calculatoare PC (cu banii încasaţi de la UNESCO), fapt ce a însemnat un nou progres în abor­darea informaticii în facultate. După anul 1990 o mai mare parte a furnizorilor noştri de contracte a dispărut, de aceea Centrul nu a mai fost capabil să-şi asigure finanţarea completă. Am reuşit să supravieţuim puțin timp ca urmare a unor contracte provenind de la binevoitori, printre care Călin Popescu Tăriceanu, patron al unei firme de importuri auto.    

Cercetătorii CCUB, care în marea lor majoritate obţinuseră titlul de doctor, au ocupat posturi didactice în diferite facultăţi: Tudor Bălănescu, Gheorghe Marian, Denis Enăchescu, Ştefan Ştefănescu, Florentina Hristea, Emil Perjeriu, Andrei Baranga, Mircea Adam, Rodica Niculescu, Victorina Panaite, la noi, la Facultate de Matematică; Gheorghe Petrescu, Dumitru David şi Paul Radovici la Universitatea din Piteşti; Marin Vlada, Liviu Sofonea şi Cor­nel Stănescu la Facultatea de Chimie; Grigore Albeanu la Universitatea „Spiru Haret”; Nicolae Popoviciu (de care îmi amitesc cu plăcere, fiind primul meu doctorand) la Academia Militară şi Universitatea Hyperion; Maria Tudor la ASE; Matei Bogdan la Facultatea de Ştiințe Politice. Cea mai mare parte a cercetătorilor au fost îndrumaţi la doctorat de acad. Solomon Marcus, prof. C.P. Popovici, prof. Leon Livovschi şi de subsemnatul. Alţi foşti colaboratori ai CCUB predau în universităţi străine: Radu Niculescu în Aukland (Noua Zeelandă), Gheorghe Marian şi Gheorghe Doina în Sheffield (Anglia); Şerban Gavrilă este informatician în SUA. Peste 50 de tineri din ţară şi peste 20 străini, şi-au pregătit tezele de doctorat în Catedra de Informatică sau la  CCUB.

În august 1993, în timp ce eram plecat cu un grant de cerc­etare la TH-Darmstadt (Technische Hochschule Darmstadt), din Ordinul Rectorului Universităţii de atunci, Emil Constantinescu, CCUB a fost desfiinţat, iar echipamentele şi instalaţiile au fost demolate (fără sa se recupereze aproape nimic după casare; echipamentele, cântărind peste 5 tone, conţineau cel puţin 150 kg cupru, cel puţin 2 kg argint şi 1 kg aur). M-am întrebat  uneori  dacă desfiinţarea Centrului nu are cumva legatură cu refuzul meu din anul 1991, de a mă înscrie în partidul Solidaritatea Universitară fon­dat de Constantinescu. În toate celelalte universităţi din ţară Centrele de calcul s-au păstrat ca unităţi pilot pentru cercetări ştiinţifice.

După ce m-am întors de la Darmstadt, în octombrie 1993, totuşi am înfiinţat Centrul de Cercetări în Informatică care a realizat cercetări pe bază de contracte cu personal din Catedra de Informatică, până în 2007, când subsemnatul s-a pensionat. Acest Centru încă supravieţuieşte, iar activitatea lui este mult diminuată. Seminarul ştiinţific Modelare stochastică şi sim­ulare (dedicat doctoranzilor) a fost activ până în anul 2011, când ultima doctorandă îndrumată de mine şi-a susţinut teza de doctorat. O parte din personalul auxiliar al Centrului a rămas personal de bază pentru asistarea activităţii laboratoarelor de informatică ale Facultăţii de Matematică şi Informatică.

Îndrăznesc să cred că Centrul de Calcul al Universităţii din Bucureşti (CCUB), care a supravieţuit 31 de ani (o viaţă destul de lungă în informatică), a adus numeroase beneficii în societatea noastră şi că strădaniile lucrătorilor săi nu au fost în zadar.

Bibliografie

• MOISIL, Gr. C. (1970). „Activitatea Centrului de Calcul al Universității din București”, AMC nr. 13, pp.9-20.
• MOISIL, Gr. C. (2007). „Activitatea Centrului de Calcul al Universității din București”, în volumul „Grigore C. Moisil și continuatorii săi”, Ed. Academiei Române, 2007, pp. 133-155.
• MOISIL, Gr. C. (1970). „Contribuția romănească la teoria algebrică a mecanismelor automate”, AMC, 13-14, pp.82-88.
• MOISIL,Gr.C. (1071). “Propuneri privind învățământul informaticii la Facultatea de Matematică a Universitații din București”, Raport prezentat conducerii Universitaţii, Nr.259/11.02.1971, 8 p.
• MARCUS, SOLOMON (1987). „Grigore C. Moisil și începuturile infor­maticii romanesti”, Lucrările Sesiunii Știinţifice a Centrului de Calcul al Universităţii din București, 20-21 februarie 1987,pp. 23-26.
• VĂDUVA, ION (1987). „Douăzeci și cinci de ani de activitate a Centrului de Calcul al Universității din București”, Lucrările Sesiunii Știinţifice a Centrului de Calcul al Universităţii din Bucurșţti, 20-21 februarie 1987, pp.6-14.
• VĂDUVA, ION (2007). „Centrul de Calcul al Universității din București, creație a lui Grigore C. Moisil”, în volumul postum „Grigore C. Moisil și continuatorii săi, Ed. Academiei Române”, 2007 pp. 515-519.
• VLADA, MARIN (2014). Informatica la Universitatea din Bucureşti: 1960-2014, http://mvlada.blogspot.ro/ , accesat 2021
• CNIV, C. Moisil,  http://www.cniv.ro/2006/grcmoisil , accesat 2021

[Mulțumiri domnului profesor Marin Vlada pentru articolul trimis].