Argument
La inițiativa lui Carol Davila a luat ființă în anul 1861 o școală specială pentru pregătirea veterinarilor, în cadrul Școlii Naționale de Medicină și Farmacie. Ca și venirea lui Carol Davila în țară și așezarea pe baze moderne a învățământului de medicină, și cel de medicină veterinară a avut drept scop rezolvarea în primul rând a problemelor reclamate de armata țării. Creșterea, îngrijirea și pregătirea cailor de război ridica cu totul alte dificultăți decât cele ale cailor de tracțiune sau cu altă întrebuințare. Bineînțeles că în timp, funcționarea unei școli speciale pentru veterinari a adus beneficii întregii societăți românești. Evoluția științei medicinii veterinare a fost în pas cu modernizarea învățământului și a societății. Primele cursuri la 1861 erau printre altele despre anatomia și teoria potcovitului, despre anatomie, mică chirurgie, zoologie, mineralogie, botanică și istoria românilor și religie. În timp s-au adăugat multe altele.
Evoluția învățământului de medicină veterinară a avut un curs presărat cu multe schimbări. În anul 1883, școala de medicină veterinară a fost redenumită Școala Superioară de Medicină Veterinară și a intrat în subordinea Ministerului Agriculturii și Domeniilor de la Ministerul Instrucțiunii. Cu aceeași ocazie, a fost adoptat și un nou regulament redactat chiar de directorul școlii de atunci, Alexandru Locusteanu, un profesor de referință pentru învățământul de medicină veterinară.
În anul 1895 a fost înființat un Institut Zootehnic la inițiativa aceluiași Locusteanu. Institutul a fost desființat în 1909.
În anul 1899, Școala Superioară de Medicină Veterinară a intrat din nou în subordinea Ministerului Instrucțiunii, fiind prevăzut din același an obligativitatea înscrierii doar a celor care aveau bacalaureatul.
O schimbare importantă a avut loc în anul 1909, la inițiativa lui Ioan Athanasiu, un alt profesor marcant al învățământului de medicină veterinară. Prin eforturile sale, a intrat în vigoare o lege care stabilea faptul că profesorii Școlii Superioare de Medicină Veterinară erau asimilați celor universitari, iar diploma de medic veterinar era echivalată celei de doctor.
Imediat după Primul Război Mondial, în anul 1919, corpul profesoral număra 9 persoane, la conducerea Școlii fiind numit Constantin Motaș, cel care i-a luat locul lui Paul Riegler.
În ciuda unor îndelungate demersuri realizate de Locusteanu, Athanasiu sau Motaș, ani la rândul nu s-au putut obține decât îmbunătățiri minimale și etapizate pentru învățământul medicinei veterinare pe care în parte le-am arătat.
Doar experiența Primului Război Mondial a fost cea decisivă pentru convingerea Statului Român de necesitatea îmbunătățirii statutului medicului veterinar, de pregătirea la un nivel superior și într-un număr semnificativ mai mare a acestor specialiști. Astfel că, în anul 1921, în urma unor eforturi susținute conduse de Constantin Motaș, Școala Superioară de Medicină Veterinară a fost transformată în Facultatea de Medicină Veterinară și a intrat în cadrul Universității din București. În semn de prețuire, Motaș a primit onoarea de a fi primul decan al noii înființate facultăți, cea de-a șasea în cadrul Universității din București.
Încorporarea în cadrul Universității din București a adus un plus de prestigiu și ei și învățământului de medicină veterinară, de atunci cu totul alte posibilități s-au deschis pe drumul modernizării învățământului de medicină veterinară și societății românești. Pe lângă numeroasele catedre din cadrul facultății, discipline ce puteau fi studiate, dar și corpul profesoral și auxiliar existent, erau importante și dotările acesteia. Astfel, Facultatea de Medicină Veterinară avea atâtea laboratoare câteva catedre existau, dar erau și clinici, practica în medicina veterinară fiind la fel de importantă ca cea din medicina umană.
Mai mult, Facultatea de Medicină Veterinară mai conținea două instituții: Institutul Național Zootehnic și Institutul de Sero-vaccinuri „Pasteur”. Am dedicat rubrici speciale acestor instituții, pentru că munca realizată de personalul lor a ridicat prestigiul Facultății de Medicină Veterinară și implicit Universității din București, prin sprijinul real pe care l-au acordat economiei (îmbunătățirea raselor animale de carne, lapte, ouă etc.) și în special agriculturii (ramura creșterii animalelor) țării, și bineînțeles sistemului de sănătate (multe boli animale aveau și transmitere la om) și dezvoltării științifice în general.
După 1948, Facultatea de Medicină Veterinară a ieșit din structura Universității din București, intrând în cea a Institutului de Zootehnie și Medicină Veterinară din Capitală, și ulterior a avut un drum sinuos, mai mult legat de traseul învățământului superior agricol, decât de cel al unui învățământ special, în perioada interbelică în cadrul Universității din București beneficiind de un sprijin important din partea Statului. Actualmente, istoria Facultății de Medicină Veterinară este continuată de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
Credem că informațiile prezentate despre istoria Facultății de Medicină Veterinară au rolul de a aduce în atenția publicului interesat părți din istoria învățământului de medicină veterinară și din istoria Universității din București mai puțin cunoscute, motiv pentru care am realizat această Expoziție digitală intitulată Facultatea de Medicină Veterinară. Istoria primilor ani de activitate (1921-1948). Expoziția a fost împărțită în trei mari secțiuni: Catedre și discipline, Profesori și Studenți, dar ea mai conține și rubrici speciale (dedicate celor două institute componente facultății) și alte prelucrări de informații (date statistice, structura extinsă a unor catedre și personalul existent).
De menționat că în secțiunea dedicată profesorilor au fost prezentate câteva informații despre aceștia (anii de viață, locul nașterii, numele catedrei unde au profesat), uneori și pasaje din cărțile pe care le-au scris și lista cu profesorii care au deținut și funcția de decan, în secțiunea studenților au fost menționate mai multe informații interesante precum ce presupuneau anumite cursuri la medicină veterinară, dar și în ce consta practica studențească, iar în grupajul dedicat catedrelor și disciplinelor este prezentată o reconstituire a acestora cu evoluția lor în timp, dar și structura pe catedre a Facultății de Medicină Veterinară în câțiva ani selectați cu titlu de exemplu.
Pentru realizarea acestei expoziții mulțumim colectivelor Bibliotecii Academiei Române și Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București. Au fost consultate numeroase lucrări pentru realizarea acestei expoziții digitale care prezintă doar selectiv câteva informații privitoare la Facultatea de Medicină Veterinară. Amintim lucrările I. D. Poenaru, 75 de ani dela întemeierea învățământului medicinei veterinare în România 1856-1931, București, 1931 și Ioan Stancu, Reprezentanți de seamă ai medicinii veterinare românești (1856-2001), București, 2002 și bineînțeles, inepuizabila resursă care o reprezintă „Anuarul Universității din București”, 1915-1942, mult prea puțin utilizată în general, cel puțin față de potențialul său. Lor li se adaugă numeroase alte lucrări scrise de corpul profesoral al Facultății de Medicină Veterinară din cadrul Universității din București. Expoziția digitală este o primă etapă dintr-un proiect mai larg de recuperarea a trecutului învățământului de medicină veterinară și de valorificare a istoriei mai puțin cunoscute a Universității din București.
Expoziție digitală realizată de dr. Valentin Maier.
Muzeul Universității din București
muzeul.universitatii@unibuc.ro
