Felix Iacob

(1832-1905)

Profesor la Facultatea de Medicină (Universitatea din București)

Decan al Facultății de Medicină între anii 1883-1887

„Intrarea în secolul al XX-lea ar trebuì să ne deà ocasiunea, ca să aruncăm o privire retrospectivă asupra întreguluĭ secol al XIX-lea, ca să resumăm lucrările îndeplinite în România, în secolul încetat, în diferite ramurĭ ale activitățiĭ intelectuale, ca să facem tot-de-odată inventariul stăriĭ actuale a culturiĭ nóstre.

Mĭ-am propus dar să alcătuesc bilanțul progreselor Igieneĭ realisat în România, să descriŭ starea eĭ în secolul trecut și cea din momentul de față, să arăt ce aŭ făcut representanțiĭ acesteĭ sciințe în tot secolul al XIX-lea și carĭ trebue să fie aspirațiunile lor în secolul al XIX-lea; mĕ voiŭ silì să judec, pe cât este posibil, cu nepărtinire, să nu fiŭ influențat nicĭ de acele scrieri carĭ admiră în mod exagerat progresul nostru moral și material, isbânda strălucită a munciĭ intelectuale săvîrșite în ultimiĭ una sută de anĭ, maĭ ales în ultimile deceniĭ ale secoluluĭ trecut, nicĭ de publicațiunile pesimiste carĭ găsesc vițióse tóte întocmirile nóstre santare, tóte condițiunile viețiĭ materiale, carĭ judecă starea igienică a țĕriĭ, nu măsurând cu cumpĕnă dréptă diferițiĭ și numeroșiĭ factorĭ de carĭ ea depinde, ci privind-o dintr’un singur punct de vedere. Voiŭ arătà că, ca în alte țĕrĭ civilisate, și la noĭ Igiena s’a desvoltat treptat și a ocupat dejà la începutul secoluluĭ al XIX-lea un loc în administrațiunea publică; că în administrațiune și în legislațiune a existat Igiena înainte de a să fi întrebuințat cuvîntul de Igienă, că, ca în alte cercurĭ de activitate intelectuală, și pe terenul Igieneĭ starea presentă nu este independentă de cea trecută că progresele nu se datoresc numaĭ munciĭ generațiuniĭ actuale.

Igiena nu este o sciință pură, care se studiéză numaĭ pentru stabilirea unor adevĕrurĭ, unor legĭ sciințifice; ea este o sciință aplicată, pe care nu o póte ignorà administratorul, economistul, omul de stat; nu numai dascălul modest care învață Igiena, ci și omul de stat trebue să tragă, din când în când, bilanțul activitățiĭ națiuniĭ pe terenul Igieneĭ, să-șĭ deà socotélă de tóte condițiunile de carĭ depinde propășirea, prosperitatea poporațiuniĭ, să facă comptabilitatea elementelor carĭ o compun, critica raționată a causelor de carĭ depinde înmulțirea orĭ împuținarea acestor elemente și forța lor fisică și morală”.

Sursa: I. Felix, Istoria igienei în România în secolul al XIX-lea și starea ei la începutul secolului al XX-lea, partea I, București, 1901, p. 1, 2.