Titlul: „Forum”.

Subtitlul: „Revista învățămîntului superior”.

Numărul 1: 1969.

Colegiul de redacție: (în anul 1980) Aurel Joltea – redactor șef adjunct. Traian Coșcodan – secretar responsabil de redacție.

Adresa redacției: Universitatea „Al. I. Cuza”, Calea 23 August, nr. 11.

Alte informații: continuă „Revista învățămîntului superior”

***

„Pro Patria!

Cu câteva zile înainte de sângeroasele evenimente de la Timișoara, care au zguduit conștiința națională, am fost într-o documentare la centrul universitar de pe Bega. Am vorbit cu cadre didactice, m-am întâlnit cu studenți de la diferite facultăți, le-am admirat seriozitatea științifică și preocupările cu largă deschidere culturală, am văzut lucruri realizate de mâinile lor harnice și curajoase. Am scris despre toate acestea un reportaj pentru revista noastră. Îl recitesc și-mi dau seama că acum însemnătatea acelor lucruri notate conștiincios în însemnările mele a trecut pe un plan secund. La câteva zile, studenții timișoreni, alături de mulți dintre dascălii lor, alături de frații lor, copiii, minunații, copiii noștri eroi, alături de toți oamenii de bine ai orașului au demonstrat pentru libertatea noastră, a tuturor. Mulți dintre cei despre care am scris, pe care i-am întâlnit în orașul atât de frumos, civilizat, acum nu mai sunt… jertfa lor sfântă aprinde dimineața liberă a patriei, și noi, cu toții, le datorăm recunoștință pentru cauza lor nobilă, pentru exemplara victorie a spiritului asupra puterii oarbe – cum exemplar se exprima profesoara Doina Cornea – victorie atât de scump plătită. Timișoara rămâne o pagină de neuitat a tinereții noastre eroice.

Tinerii… despre ei vreau să scriu. Despre tinerii pe care i-am văzut și cărora m-am alăturat, în ziua fericită de 22 decembrie, în drumul spre Televiziune. Veneau dinspre centrul orașului, pe Dorobanți, pe tanchete sau pe jos, cu mari lozinci și pancarte, cu steagurile găurite și cu mulți, mulți ostași români printre ei. Și erau tineri, foarte mulți dintre ei nici măcar adolescenți – școlari de vârstă mijlocie – elevi, muncitori, studenți. De pe la balcoanele blocurilor din Dorobanți, lumea le arunca flori, bătrânii ieșiți în stradă, femei cu copii, plângeau. Unii le întindeau pâine și mere, pentru că erau flămânzi și nedormiți, dar plini de un entuziasm sincer, deslănțuit, exprimat așa cum numai ei pot să-l exprime. Și pentru că nu vreau să nedreptățesc pe nimeni, trebuie să spun că printre ei erau și adulți; am văzut câțiva medici, câțiva oameni cu părul alb, mulți bărbați sosiți din toate punctele fierbinți ale orașului, dar majoritatea, majoritatea demonstranților ce se îndreptau în acea zi, în acel ceas spre Televiziune, ei erau, copiii, tinerii curajoși și frumoși ai țării obidite. Ovaționați, aplaudați de locuitorii Dorobanților, însoțiți de cei care ne-am alăturat pe parcurs. Convoiul a ajuns la Televiziune. Mărturisesc că în acel moment inima mi s-a strâns. Cei de față, cu steagurile, pătrundeau pe poartă. O parte din ei erau de-acum în clădire, paza nu a opus nici o rezistență, acolo au fost primiți… Alții, cei mai mulți, păzeau clădirea, înconjurând-o cu deplină responsabilitate matură. Restul ați văzut, fiecare, la televizor.

Chipurile lor, ale acestor foarte tineri revoluționari merită însă o îndelungată aducere aminte. Neînduplecați, dar pașnici, știind bine ce trebuie să facă, mulți dintre ei, învățând «din mers» școala aspră a curajului, a disciplinei și organizării în luptă. Riscul nu-i speria, dimpotrivă, îndârjiți, ei își chemau în continuare, alți și alți prieteni, frați întru speranță și dorința de mai bine, făceau mereu apeluri către cei care mai ezitau încă. Până seara târziu, coloane întregi de copii, tineri și adulți au trecut spre Televiziune. Strada era plină de coloane și mașini încărcate, cu tineri care strigau veseli: «Tiranul a fugit», «Trăiască România liberă», «Trăiască libertatea», «Moarte asasinului de copii». Pentru noi, cei care nu mai eram tineri decât prin calda, deplina adeziune la marea lor faptă, era greu, foarte greu să ne reținem lacrimile. Mărturisesc că am plâns, nestăpânit, în multe momente ale acelei zile care a continuat cu luptă și cu jertfe pe care acum le cunoaștem cu toții. Seara târziu, pe bulevardul Magheru, spre magazinul Eva, am întâlnit câțiva studenți – trei fete și patru băieți, ca vârstă în jur de 20-22 ani – organizați într-un cordon viu, supraveghind pătrunderea automobilelor spre Piața Palatului. Făceau un control serios și vigilent, iar la câțiva pași de ei se trăgea asurzitor. Pe străzile dimprejur, nu mai circulau decât câteva persoane rătăcite, ici-colo, în vreme ce ei, cu mâinile goale, păzeau intrarea celor suspecți spre Palat… Și erau cu mâinile goale. Una dintre fete a răspuns grăbită întrebării mele că «Da, suntem studenți». Nu era timp de interviuri și, deci, nu pot decât să fiu fericită că i-am întâlnit, că le-am putut privi chipurile înfrumusețate de tinerețe și hotărâre. Și cred că ar fi nedrept să dau aici câteva nume, răzlețe, când sute, mii de tineri din toată țara au luptat curajos. Dragostea pe care le-o purtăm cu toții și recunoștința sunt adresate, fără alegeri, tuturor… Jertfelor lor ne umplu inimile de durere… Numele celor căzuți ard, lumânări neștiute, în inimile noastre.

Și totuși, în meseria mea de gazetar – martor al acelor zile – un nume răsună, emoționant, evocându-mi o scenă – simbol pentru ceea ce s-a petrecut în aceste inegalabile zile ale revoluției noastre. Era pe 23 decembrie, pe Dorobanți. După-amiază, mașinile s-au masat spre Piața Dorobanți – la «Lupoaică»… Toată dimineața s-a tras în zonă, și trecătorii erau rari, iar automobilele personale, puține, erau controlate minuțios, pentru că trebuia, în continuare, păzită clădirea Televiziunii de noile atacuri iresponsabile. În apropierea Poștei, un grup de cinci băieți îndeplineau acest control de mari răspunderi. Printre ei, un copil (nu știu dacă era în clasa a IV-a sau a V-a), cu banderola cunoscută pe mânecă, legat pe frunte cu o cravată cu tricolor, avea misiunea de a controla portbagajul unor asemenea vehicule. S-a aplecat conștiincios și atent, a urmărit fiecare amănunt, apoi s-a uitat cu atenție la cauciucuri, sub mașină, peste tot unde putea fi ascunsă o primejdie. Și îndeplinea totul calificat și operativ, de parcă acolo, pe băncile școlii sale, învățase o disciplină specială, atât de utilă în acele momente: controlul mașinilor… Cu un gest firesc, fără cea mai mică intenție ludică, micul revoluționar a dat apoi liber mașinii. Ceilalți din echipă, mai mari, îi controlaseră farurile și motorul. Nu-mi puteam lua ochii de la băiatul de 11-12 ani, care, cu deplină maturitate, își găsise locul și moemntul de a fi folositor. Nu-mi puteam lua ochii de la acel băiat, îmbrăcat într-o geacă închisă la culoare, cu o cravată tricolor legată pe frunte, care, apoi, a mușcat, bucuros, copilărește, dintr-un măr scos din adâncile-i buzunare. Unul dintre camarazii lui l-au strigat pe nume și acest noroc, nesperat pentru mine, face ca astăzi să-l rostesc, în gând sau în scris, ca pe un simbol-drag… Îl chema simplu, Dănuț, nume al inocenței. Dar tot atât de bine putea să-l cheme și Ionuț sau Radu sau Andrei sau Alexandru sau Mugur sau Cătălin sau Vlad sau Gheorghiță…  

M. Filimon”.

Sursa: „Forum”, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 1989, p. 16-18.

***

„Comunicat de la Ministerul Învățământului:

Pentru învățământul gimnazial și liceal

– un element esențial îl constituie depolitizarea învățământului;

– pentru acest an școlar, începând cu 1 martie, se va preda în licee o singură disciplină umanistă cu titlul provizoriu «Noțiuni de democrație», care va înlocui «Cunoștințele social-politice»; cadrele didactice respective vor urma un program special de instruire;

[…].

Admiterea în învățământul superior

– pentru învățământul de zi, la profilurile la care nu se fac modificări în conținutul disciplinelor de concurs, concursul de admitere în învățământul superior va începe la 15 iulie 1990;

– pentru învățământul economic, juridic, de istorie-filosofie și pentru învățământul agronomic, răspunzând unor nevoi de reorganizare, concursul va începe la 1 septembrie 1990;

– se află în studiu propunerile privind învățământul seral și fără frecvență (exemplu: desființarea învățământului seral la arhitectură și la învățământul artistic) și cele de desființare a diverselor discriminări legate de condițiile de admitere (încorporabili-neîncorporabili, o practică prealabilă de un an pentru admiterea în învățământul agricol și altele);

– în foarte scurt timp se vor comunica disciplinele de concurs pentru toate profilurile, specializările și formele de învățământ”.

Sursa: „Forum”, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 1989, p. 6.

***

Studenții au fost cei care s-au aflat în primele rânduri și în înfrângerea dictaturii comuniste în decembrie 1989 – astfel de poze au apărut în numărul dublu, noiembrie-decembrie 1989, al revistei „Forum”

„Armata e cu noi” s-a strigat și a putut fi citit în timpul Revoluției

Un exemplu de cuprins al revistei „Forum”, nr. 2 din februarie 1984

„Forum”, nr. 7-8/1980 – 23 August, sărbătoare națională în comunism, nu avea cum să nu fie marcată în revista „Forum”, publicație a Ministerului Învățământului…

… la fel, nici articolele propagandistice, care preamăreau activitățile lui Nicolae Ceaușescu