Titlul: „Forum”.

Subtitlul: „Revistă a studenților Universității din Timișoara”.

Numărul 1: 1968.

Alte informații: nu este totuna cu publicație cu același nume,  „Forum”, cea care continua „Revista învățămîntului superior”.

***

„Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire

Cronica «la rece» a unui eveniment care a devenit istorie: aselenizarea

La 20 iulie 1969, ora 22,17 – ora Bucureștiului – nava «Vulturul» a depus pe suprafața Lunii primii pământeni. În zorii zilei de 21 iulie, ora 4,5 am văzut cu toții primul om pășind pe Lună. Cu aceasta, visul care până nu demult era de domeniul fantasticului, a devenit realitate și a intrat deja în… istorie.

Pe parcursul Pământ-Lună a fost efectuată o singură corecție a traiectoriei balistice de zbor, din cele patru programate. Ele aveau scopul de a asigura navei cosmice «Apollo» – 11 o așa numită «traiectorie de reîntoarcere naturală» pe Pământ, în cazul când sistemele de bord ale navei ar fi intrat în dificultate și zborul n-ar fi putut să fie controlat.

Cei trei oameni aleși de NASA pentru a forma echipajul navei «Apollo» – 11 au fost elecționați cu multă grijă, având un stagiu îndelungat în astronautică. Ei au: Neil Armstrong, comandantul navei, Michael Collins, pilotul modulului de comandă și Edwin Aldrin, pilotul modulului lunar.

Cei trei au purtat două versiuni ale costumului de astronaut: un costum intravehicular și un costum extravehicular. În linii mari ambele versiuni erau identifice, cu deosebire că versiunea extravehiculară era prevăzută și cu haină pentru protecția termică și contra meteoriților, în afară de îmbrăcămintea de bază, presurizată. Îmbrăcămintea de bază consta din mai multe straturi și anume: unul pentru confortul purtătorului, o pernă presurizată confecționată din nylon căptușită cu neopren: un strat de nylon pentru prestrângere.

Modulul lunar era înalt de circa 7m, având la bază o lățime de peste 9 metri. Forma lui e greu de definit. Când picioarele articulate sunt întinse pentru aterizare, modulul lunar pare un uriaș păianjen, având două paliere sau trepte: una inferioară (de coborâre) și una superioară (de asecensiune). Treapta de ascensiune poate funcționa ca o navă cosmică de sine stătătoare ce ia startul de pe Lună. Treapta inferioară a modulului lunar servește ca rampă de lansare (minicosmodrom).

La partea inferioară a treptei de coborâre se află trenul de aterizare, alcătuit din patru picioare terminate cu tălpi discoidale având în prelungire palpatoare (fire metalice) ale solului lunar care avertizau – prin aprinderea unor lumini la bord – asupra luării contactului cu suprafața Selenei. Pe unul dintre picioare se afla amplasată o scară fixă de coborâre.

Principalele faze ale coborâre pe Lună au început duminică, 20 iulie, ora 15,17, când E. Aldrin a intrat în modulul lunar pentru a efectua ultimele pregătiri în vederea aselenizării. La ora 19,47 modulul lunar pilotat de Aldrin s-a detașat de cabina principală îndreptându-se spre Lună.

După ce au trecut de «Poarta cea mică» (zonă aflată la 150 m de solul lunar) Armstrong a preluat manevrarea «Vulturului», care până atunci se făcuse automat, coborând până la 20m de sol, ceea ce a permis mânuirea modulului lunar ca pe un elicopter în vederea aterizării pe Lună.

Dacă nava «Vulturul» ar fi fost fără echipaj, ea s-ar fi sfărâmat de Lună n ciuda tuturor perfecțiunilor tehnicii.

Proiectul prevedea ca nava să fie amplasată într-un crater din zona Mării Liniștii. Craterul mare cât un stadion, fiind plin de sfărâmături de stâncă ar fi pus în primejdie integritatea navei.

În timp ce Armstrong, specialist în geologie, și-a dedicat majoritatea timpului recoltării de probe geologice, Aldrin a instalat pe Lună patru seismometre și un reflector laser.

Miercuri 24 iulie – ora 18,51 – cabina «Apollo» cu «cei trei» la bord a amerizat în Oceanul Pacific.

Până în 1972 e programat ca întreaga suprafață a Lunii să fie explorată. În cadrul programului «Apollo» era stabilit la început ca zborurile să se succeadă la 8 săptămâni. Lucrul acesta nu este posibil pentru că nu se pot prelucra cu toate sforțările, într-un timp atât de scurt datele culese. De aceea, intervalul dintre două zboruri s-a mărit la 4 luni.

De asemenea, s-a stabilit ca fiecare zbor să procure date din altă zonă a Lunii. Astfel, «Apollo-20» (ultima navă din această serie) va aseleniza în cea mai prăpăstioasă regiune, aceea a craterului Copernic”.

Sursa: „Forum”, 5-6/1969, p. 14.

***

Sesiunea putea avea un renume nedorit și stârni frică și acum câteva decenii

***

„Întrebări la care s-a răspuns. Întrebări la care nu s-a răspuns încă

1. Ce înseamnă cuvântul «studentul»?
2. Care-i inamicul nr. 1 al studentului?
3. Până la ce etaj urcă liftul?
4. Câte geamuri are Universitatea?
5. Câte geamuri s-au spart la complex în ultimii 5 ani?
6. Ce număr de borcane se scot zilnic pe ferestrele complexului studențesc?
7. La ce sumă se ridică costul biletelor de tramvai necumpărate de studenți?
8. Cât nu citește zilnic un student?
9. Câți șoareci are biblioteca?
10. Câte transplanturi de inimă au efectuat până acum studenții mediciniști?
11. Câți km parcurge zilnic un student de la Agronomie?
12. Câte absențe nemotivate vor face studenții de la Educație Fizică?
13. Câți candidați vor pica la admitere?.

Sursa: „Forum”, 5-6/1969, p. 15.

***

„Studenții Universității la muncă patriotică

Noul an universitar, pentru cea mai mare parte dintre noi, a însemnat din nou amfiteatre, săli de curs și seminarii, dar pentru studenții de la facultățile Institutului Pedagogic începutul lunii octombrie a fost echivalent cu un examen susținut pe ogoarele patriei.

Răspunzând inițiativei Comitetului Central al PCR, studenții timișoreni au înțeles să sprijine solicitările IAS prin muncă efectivă. Trebuia profitat de ultimele zile însorite pentru a urgenta strângerea recoltei. Sfecla de zahăr, porumbul erau încă nerecoltate, iar însămânțările de toamnă trebuiau urgentate.

Iată-l așadar pe ogoare la Sâmpetru Sârbesc la Beba Veche la Uivar sau Recaș, peste acest colț de țară, unde munca lor, aportul lor era resimțit din plin. După o săptămână de la stabilirea studenților în comunele amintite, ne-am deplasat împreună cu o delegație AS pentru a ne interesa de modul în care studenții se achită de datorie, dar și de condițiile care li s-au creat în aceste unități agricole.

Pe băieții de la Istorie-Geografie și ICF i-am găsit la Sâmpetru Sârbesc. Erau la sfârșitul orelor de muncă. S-au apropiat bucuroși de noi. Am aflat că își terminaseră norma pe ziua respectivă, că erau mulțumiți de ceea ce făceau, dar..

Acest «dar» pe care l-am auzit la Uivar și la Recaș se referea la condițiile uneori necorespunzătoare ce s-au creat studenților la unitățile agricole respective. Pe fetele de la Arte Plastice le-am întâlnit la Teremia. Situația era mulțumitoare, atât de partea beneficiarului, cât și de partea studentelor ce prestau munca.

La Beba Veche ni s-a părut că s-a realizat în cea mai mare măsură, ceea ce se aștepta de la aceste zile de muncă pe ogoare. Am ajuns seara. Pe studentele de la Istorie-Geografie și Naturale le-am găsit la masă. Am vizitat dormitoarele împreună cu studenta de serviciu. Peste tot era curat, plăcut chiar. Am remarcat deosebita atenție cu care fetele au fost înconjurate tot timpul, iar într-o discuție cu inginerul fermei am aflat că norma e întotdeauna îndeplinită, că fetele își fac pe deplin datoria și că în nici un caz ferma nu e deficit, lucru care ne-a bucurat cu atât mai mult cu cât nici din partea studentelor, n-au fost plângeri. La Uivar se aflau studentele Facultății de fizică-chimie. Din vizita făcută și din discuția cu studentele am reținut că s-au luat măsuri pentru a li se asigura condițiile necesare, dar că nu s-a făcut totul, iar alimentația se cerea mult îmbunătățită.

A doua zi am fost la Recaș. E unicul loc unde s-a încercat formația mixtă, băieții de la Matematică și fetele de la ICF. I-am găsit în pauza de prânz, așteptând mâncarea. Erau foarte mulțumiți că lucrează împreună, dar aceasta nu putea compensa lipsa de organizare, mai ales în primele zile. Din discuțiile cu studenții, am constat că IAS-ul era complet nepregătit pentru a-i primi pe studenți. Trebuia înțeles însă că unele lipsuri sunt determinate chiar de specificul muncii din agricultură.

Pentru studenți munca patriotică a însemnat și un prilej de a cunoaște activitatea în agricultură, de a lua contact direct cu problemele pe care poporul nostru le are de rezolvat în acest sector al economiei naționale.

Tovarășul Nicolae Ceaușescu în cuvântarea ținută cu prilejul deschiderii noului an universitar spunea: «Fiecare tânăr al patriei noastre să știe ce e o fabrică, ce e o cooperativă agricolă de stat, să fie în stare să lucreze în orice domeniu de activitate. Numai așa va deveni un bun constructor al socialismului».

Delia Sepețean, Flavius Pop, Valeriu Sepi”.

Sursa: „Forum”, 11-12/1970, p. 2.

***

Mesaj semnat de scriitorul Zaharia Stancu pentru redacția revistei timișorene „Forum”.