„După 22 de zile, manifestația de la Universitate era aproape stinsă. Încetaserăm să mai credem că va fi altceva decât încă un eșec al poporului trădat de istorie. Bișnițari, indivizi fără căpătâi compromiseseră deja în ochii multora zona Universității, transformând-o, cel puțin la periferie, într-un hibrid de talcioc tripou clandestin. Puțini oameni rămăseseră acolo gata să moară pentru idee. Pentru milioanele de telespectatori, de cititori ai presei pro-FSN această idee – pentru care oamenii au murit și în decembrie – era însă substituită de imaginea celor care jucau zaruri, vindeau țigări, ci-co cu 10 lei, Pepsi cu 25 lei sticla.

În dimineața de 13 iunie, cei 200-300 de oameni rămași peste noapte în piață ar fi putut să fie ridicați fără să se recurgă la violență. În realitate, lucrurile s-au petrecut altfel. Oamenii au fost din nou loviți, unii au fost grav răniți. Au fost sau nu și morți în cursul dimineții, nu știm. Accesul în Piața Universității a fost oprit de trupe ale poliției și toată zona izolată cu autobuze și camioane ale forțelor de ordine. La ora 9, când ni s-a permis accesul în piață, se amenajau spațiile verzi din fața Teatrului Național și erau retrase marcajele. Spre prânz, studenții de la Arhitectură s-au baricadat în interiorul institutului. În jurul barajelor poliției se aduna din ce în ce mai multă lume. În zona aceluiași institut un grup de indivizi care strigau «I.M.G.B. face ordine» s-au repezit spre cei care stăteau pe margine lovindu-i cu sălbăticie. Este semnificativ că acești «oameni de ordine» erau înarmați cu săculeți de nisip și arme albe. Era de asemenea limpede că nu le sunt străine tehnicile artelor marțiale.

UN MARTOR OCULAR (preferăm să nu-i menționăm numele din motive pe care le poate înțelege orice om care a trecut prin centrul Bucureștiului în ultimele zile sau care a putut urmări imaginile prezentate de posturi de televiziune străine) NE-A POVESTIT PLÂNGÂND CĂ ÎN JURUL OREI 13:30 A ASISTAT ÎN ACEEAȘI ZONĂ LA O SCENĂ PE CARE N-AR MAI FI CREZUT-O POSIBILĂ ÎN ROMÂNIA: O FATĂ DE 19-20 DE ANI A FOST LOVITĂ CU BASTONUL (poate din «greșeală») ÎN URMA LOVITURII UNUL DIN OCHI I-A IEȘIT DIN ORBITĂ. SUNT OARE CUVINTE PENTRU OCHIUL SCURS PE FAȚA AL ACESTEI FETE?

Arestările au avut loc și la timpul prânzului. Se pare că atunci s-au înregistrat cel puțin 2 morți.

La ora la care scriem aceste rânduri, nu am reușit să aflăm unde au fost duși cei 263 de arestați în zorii zilei de 13 și nici cei răniți.

După ora 15 au început să fie aruncate sticle incendiare în mașinile care formau barajul, mai întâi în zona Biserica Enei, apoi, după retragerea poliției au fost incendiate pe rând toate cele 13 mașini ale poliției care izolaseră Piața Universității.

Vom afla însă sau nu cine sunt cei care au incendiat și cine i-a pus să o facă? Miile de oameni care stătuseră pe margine și alții care între timp sosiseră de la locurile lor de muncă au intrat în zonă. În jurul 17:30 o parte dintre oamenii adunați în Piața Universității s-au îndreptat spre sediul central al Poliției Capitalei cu scopul de a cere eliberarea celor arestați. Nu știm dacă acolo a fost sau nu încercat un dialog; știm însă că unii dintre cei veniți, după ce au pătruns în curtea poliției, au incendiat mașinile aflate acolo; mai știm că oamenii ieșiți din curtea poliției aveau asupra lor conserve primite de România ca ajutoare din vest.

Conform unor relatări la etajul al 2-lea al clădirii izbucnise un incendiu înainte ca cei ce pătrunseseră în clădire să fie ajuns acolo. Știm de asemenea că în zona respectivă s-a tras fără a putea preciza dacă au fost sau nu victime.

La data publicării articolului ne este greu să credem că armele și muniția de la sediul central al poliției ar fi putut fi sustrase cu atâta repeziciune de cei care au pătruns acolo, așa cum s-a afirmat ulterior. Să nu uităm că oricare dintre noi, fără un ghid, se descurcă cu destulă dificultate într-o instituție necunoscută, iar când este vorba de armament și muniție…

O bună parte a demonstranților de la Universitate a pornit spre televiziune pe la 13:30; aici se aflau deja grupuri de manifestanți. S-a pătruns în curtea televiziunii fără ca vreunul dintre reprezentanții forțelor de ordine să fie molestat. Majoritatea celor veniți doreau un dialog: doreau să spună în fața camerelor de luat vederi că informațiile prezentate la televiziune în ultimele luni au fost trunchiate, lipsite de obiectivitate, că liniștea și reconcilierea în România sunt posibile cu condiția ca adevărul să nu mai fie ascuns, cu condiția ca ceea ce au văzut pe stradă să poată fi văzut nedeformat și de cei care au stat în casă.

20-30 de persoane au pătruns în televiziune după ce au spart 2 sau 3 geamuri; cei rămași în curtea televiziunii au strigat «fără violență» și le-au cerut să se întoarcă, în timp ce alții încurajau. Până să se reușească formarea unei delegații care să poată vorbi în fața camerelor de luat vederi care să fie reprezentativă pentru cele câteva zeci de mii de manifestanți, un grup de 30 de oameni înarmați cu bâte s-au năpustit asupra celor din curtea televiziunii. După câteva minute au fost imobilizați și bătuți la rândul lor. Reacția în urma acestei intervenții a fost aceea de a pătrunde în număr mare în clădirea TVR.

Majoritatea celor intrați au fost respinși de forțele de ordine din interior. Pe de altă parte, elemente turbulente din curte au spart geamuri, deși numeroși alții din jurul lor au încercat să-i rețină. De fapt indivizii cei mai violenți au lăsat impresia că sunt provocatori indiferent de direcția în care aruncau cu pietre.

În jurul orei 21:15 am asistat la următoarea scenă: câțiva civili ieșiți din televiziune (sau veniți să o apere) au aruncat cu pietre în manifestanți. Urmarea; li s-a răspuns în același fel, fiind răniți însă și câțiva soldați în mijlocul cărora se retrăseseră primii. Spre mizeul nopții toți manifestanții din curtea televiziunii au fost împrăștiați cu ajutorul furtunelor cu apă. La aceaași oră se pare că cel puțin două tancuri se deplasau prin centrul Bucureștiului.

Între ora 1 și 2:40, s-au putut auzi focuri de armă automată în zona Universității.

În relatarea noastră am încercat să fim doar martori obiectivi al faptelor pe care le-am văzut sau care ne-au fost povestite de martori oculari.

Aceste rânduri nu sunt scrise de pe o poziție partinică și nu-și propun mai mult decât o informare corectă a cititorilor.

Credeam că 52 de zile în care miilor sau zecilor de mii de oameni de la Universitate li s-a refuzat dialogul, zecile de zile în care au fost lăsați să «fiarbă în suc propriu», etichetările pripite, indiferent de ce natură (golani, legionari, fasciști), au făcut ca o parte din acești oameni să nu mai fie capabili să realizeze ce tragedie ar fi pentru noi toți ca România să devină un Liban. Credem că evenimentele din cursul serii nu au avut loc dacă în cursul dimineții și al zilei de 13 iunie nu ar fi fost, din nou, victime. Mai credem că autorii acestor rânduri nu vor apărea în ochii puterii drept fasciști sau legionari, că sinceritatea va fi încă tolerată în presa românească.

P.S. Relatarea ca și comentariile de până aici au fost scrise (cu excepția a 2 înscrieri marcate) în noaptea de 13-14 iunie. În dimineața zilei de 14 iunie Bucureștiul era ocupat de mineri.

O înscenare grosolană a avut loc pentru P.N.Ț.-c.d.

Dacă pe 13 iunie manifestanții ar fi avut lideri și ar fi fost organizați (așa cum s-a afirmat) atunci în televiziune ar fi intrat o delegație și nu niște oameni violenți care să-i compromită pe toți ceilalți.

La 11 iunie redacția ziarului a fost prevenită de un cetățean care s-a recomandat drept fost ofițer de securitate că se pregătește o lovitură de forță la adresa P.N.Ț.-ului, dar nu i s-a acordat credit. Acum ne dăm seama ar fi trebuit să publicăm avertismentul lui, atenuând, poate, în felul acesta, violența atacului. Pe viitor vom ține cont de asemenea avertismente. Trăim în România, unde Ceaușescu a murit într-o oarecare măsură cu numai câteva luni în urmă.

În zilele de 14 și 15 iunie în Piața Universității s-a scandat «MOARTE INTELECTUALILOR».

Promisiunile se respectă: avem deja o democrație foarte originalăˮ.

Sursa: „Dreptatea”, 21 iunie 1990, p. 1, 4.

[Andrei Neacu]