„Simțindu-se probabil ofensați de vocile care au întrebat «unde au fost minerii în decembrie?», aceștia s-au hotărât să-și creeze propria revoluție, cu toată regla și recuzita necesare. Lipseau doar teroriștii, dar scenariul era perfect și fără ei, căci existau destui figuranți care-i puteau înlocui: studenți, intelectuali, tineri, femei, toți cei care păreau a nu face parte din clasa muncitoare. Încă din primele ore ale dimineții, minerii aduși cu trenuri speciale la București, și nu numai minerii dar și cei deghizați în costume minerești, au patrulat pe străzile capitalei în basculante, purtând trandafiri pe căștile cu lămpașe. Purtând pancarde cu: «Jos legionarii» au devastat sediile P.N.Ț.-c.d., P.N.L. și redacțiile ziarelor «Dreptatea», «România Liberă», «Zig-Zag», «Viitorul» și «Expres». Televiziunea Română a anunțat că la sediul P.N.Ț.-c.d. au fost găsite sticle incendiare, dar pe ecran au fost arătate sticle cu apă minerală. S-a mai anunțat că s-au găsit arme, însă n-a fost prezentată nici o dovadă. Cine a autorizat pătrunderea minerilor în sediu? Unul dintre arestați a declarat că a fost plătit de către P.N.Ț.-c.d., care îi asigura mese gratuite și că la «Cabinetul medical» i s-au făcut injecții. Cei care au redactat textul cu pricina ar fi trebuit să știe că în sediul P.N.Ț.-c.d. n-a existat niciodată un cabinet medical și nici personal de specialitate. Bufetul clădirii era extrem de modest, neputând asigura nici măcar hrana necesară personalului din clădire și a redactorilor ziarului, care întotdeauna și-au plătit porțiile de mâncare la prețurile oficiale.

În dimineața zilei de 14, la ora 8, minerii scoteau din redacția ziarului «Dreptatea» dosare, hârtii și material redacțional pe care îl incendiau în curte. Geamurile localului P.N.Ț.-c.d. erau sparte și toate acestea se petreceau sub privirile pasive ale unor indivizi îmbrăcați în uniformele de camuflaj ale poliției militare, aflați în fața sediului, probabil pentru a asigura paza vajnicilor luptători pentru democrația originală.

La intervenția minerilor, care au amenințat cu incendierea Combinatului Poligrafic ziarele «România Liberă», «Dreptatea», «Baricada» și «22» nu au mai fost tipărite, deși numerele erau gata culese și paginate.

Sediul central al comandourilor minerești a fost fixat în Pavilionul expozițional, astfel că la ora 14,30 grupuri masive, înarmate cu topoare, ghioage, bâte cu bile metalice, răngi și bastoane de cauciuc nou-nouțe, se îndreptau către fosta Piață a Scînteii.

«Mânia populară» nu s-a limitat doar la opoziția indezirabilă sau la demonstranții din Piața Universității. Au avut de suferit și localurile Universității și Institutul de Arhitectură. N-au scăpat atenției lor dirijate nici Liceul «I.L. Caragiale», Liceul 32 și Liceul «Mihai Viteazul», unde au fost căutați elevii care au participat la demonstrația «golanilor» și în special Alina Grigorescu, care a avut «îndrăzneala» să-și spună liber gândurile în fața mulțimii. La Liceul «Mihai Viteazul» neorevoluționarii au fost cu greu convinși de către personalul didactic și părinți că elevii aflați în curte fluierau și comentau meciul de baschet din ora de sport și nu apariția minerilor, care doreau să-i «liniștească».

Trecătorii îmbrăcați în costume de blugi, ca și tinerele cu fustă mini au fost agresați fiind numiți «bișnițari» și «târfe». Un astfel de cetățean a fost dezbrăcat și legat de un stâlp în Piața Universității. O tânără a fost lovită în Piața Victoriei și doi mineri au încercat să o violeze, dar a reușit să scape cu fuga și să se refugieze în locuința unei cunoștințe. Aceasta s-a întâmplat în cursul zilei, căci seara se pare că o altă femeie n-a mai avut același noroc.

Domnul P.L. ne declara că trecând prin Piața Universității a fost oprit și legitimat și percheziționat de către un miner. Un civil i-a spus minerului că P.L. este unul dintre golani. A reușit să scape din mâinile celui ce se pregătea să-i facă educația. În fața sediului revistei Expres, în timp ce acesta era devastat, un trecător e nimerit din greșeală cu capul în bâta unui miner. Ca urmare bila metalică a bâtei i s-a înfipt în craniu iar sângele a împroșcat caldarâmul.

Redactorul nostru Ilie Costache a fost surprins dimineața la Piața Rosetti și bătut cu cruzime. Același tratament l-a suportat și fotoreporterul Peter Gheorghe, care fotografia în Piața Universității. Un alt fotoreporter, Remus Agatinei a scăpat mult mai ieftin, doar cu un ușor masaj pe spate cu bastonul de cauciuc.

Domnul Georgescu D. a fost atras de mirosurile apetisante ale grătarului din fața restaurantului Dunărea și s-a decis să-și cumpere o friptură cu castraveciori murați. I s-a răspuns însă că sunt numai pentru mineri, fiindcă trebuie să mănânce și ei, săracii.

S-ar părea că numărul morților este destul de mare, din moment ce o echipă de filmare a studioului Sahia a fost împiedicată de către organele de pază să pătrundă în Institutul medico-legal.

Dacă tot au venit la București, apărătorii poliției, au hotărât că trebuie să facă o curățenie de pomină pe strada Lipscani, unde i-au bătut pe toți bișnițarii și le-au împrăștiat cu dărnicie marfa trecătorilor ocazionali. În târgul de la F.E.A. vânzătorii de ocazie au fost molestați, iar mărfurile li s-au confiscat declarându-se că s-ar putea să provină de la Casa de Modă Venus. Cu această ocazie am aflat că la respectiva Casă de mode s-ar găsi în mod curent adidași, blugi, țigări străine și băuturi.

În dimineața zilei de 15 iunie, teroarea, continuată probabil și peste noapte, s-a desfășurat mai departe pe străzile orașului. La ora 7,30 minerii plecau în coloane, înarmați de la Pavilionul Expozițional către centrul orașului. Un grup masiv, ce staționa în fața soclului fostei statui a lui Lenin, îndrumat de un civil cu cămașa albă, a fost urcat la ora 7,45 într-un autobuz și s-a îndreptat către zonele fierbinți care trebuiau apărate.

Trei mineri, mai pașnici, se plimbau la ora 9,30 cu barca pe lacul Herăstrău.

La ora 10, pe Bulevardul Aviatorilor, în dreptul Muzeului Antipa, minerii, supravegheați de un polițist de la circumscripție și sub privirile soldaților ce păzeau sediul Guvernului, opreau mașinile și le făceau percheziție. Nici ei nu știau ce caută, dar scenariul trebuia respectat, ca să fie cât mai asemănător cu cel al revoluției. Acei ortaci dormeau pe iarba din părculeț, în timp ce unii se întrețineau cordial cu doamne indignate, trecute de vârsta primei tinereți, care le indicau cum trebuie să-i extermine pe huligani.

Conlucrarea dintre poliție și mineri a fost deplină, ajungându-se până la substituirea totală. Fără nici un temei legal, minerii și-au permis să percheziționeze trecătorii, să agreseze oameni nevinovați, să împartă dreptatea cu bâta, să interzică ziare și să desființeze opoziția.

Și toate acestea în numele unei liniști care nu se știe a cui este și de ce întârzie să vină. După ce atâta vreme poliția s-a făcut că nu observă bișnițarii pripășiți în zona Pasajului Universității, care discreditau prin prezența lor demonstrația ce se desfășura în piață, preferând să păstreze confuzia dintre aceștia și manifestanți, în aceste zile s-a desfășurat o  adevărată vânătoare a comercianților de ocazie și în special a romilor.

Pentru toate acestea domnul Ion Iliescu a ținut să mulțumească cu cordialitate minerilor ce-l aclamau ca pe un tată, felicitându-l pentru reușita în bătălia pentru distrugerea democrației. Cine va suporta cheltuielile transportului, cazării, hranei și pagubele fizice și materiale pe care minerii le-au lăsat în urma vizitei lor destructive de lucru la București? Oare poliția îi va ajuta pe mineri să recupereze producția de cărbune a acestor zile?

GILDA LAZĂR”.

Sursa: „Dreptatea”, 19 iunie 1990, p. 1, 4.

[Vlad Mihăilă]