,,A 17-a zi a «golanilor» din  Piața Universității. Primele impresii: demonstranții ocupă o zonă foarte întinsă, ca și-n alte zile, dar sunt din ce în ce mai rari. Abia aseară târziu, după ora 21, încep să se mai îndesească, odadă cu sosirea numeroșilor amatori de a mai vedea un film sau de a mai cânta un cântecel. Mulți stau, se uită, apoi pleacă dezamagiți. În schimb, numărul corturilor din «tabăra de vacanță» ampalasată pe peluza din fața Teatrului Național, continuă să crească.

În al doilea rând, se pare că și participanții care au mai rămas (cam aceeași în fiecare seară) dau semne evidente de oboseală, fapt care transpare clar din monotonia și lipsa de fantezie a lozincilor strigate. De fiecare dată când apare câte-un vorbitor în balconul Facultății de Geologie, se desfășoară, aproape inavriabil, următoarea scenă: «vin să vă salut în numele …» (și rostește un nume de oraș sau de întreprindere, sau de facultate). Replica Pieței vine prompt: «Ieșiți în stradă!». Cel din balcon: «Oamenii din … sunt alături de voi!» Mulțimea strigă: «Cinste lor», după care vorbitorul pleaca triumfător din balcon, mergând probabil să fie «cinstit»  cu ceva, că doar nu și-a bătut gura de pomană. Se mai strgă cam din 5 în 5 minute «Victorie», «Libertate» și bineînțeles, ,«Jos Comunismul». Într-o jumătate de oră înveți aproape tot repertoriul, dar trebuie să fii atent la ce strigă cei din față și să prinzi «ideea» din zbor. Nu de alta, dar nu cade bine ca unii să strige, de exemplu, «Jos securitatea», iar alții «Jos nomenclatura». Așa că, aceia care n-au prins locuri în față stau cu urechea ciulită: «Ce zice? Cinste lor? Cui dragă? Nu contează, strigă acolo și tu: Cinste lor!»

Cam din oră-n oră se întâmplă o altă diversiune: câte un grup începe să strige: «Un medic». Imediat se anunță de la microfon să vină un medic, dar nu trec nici zece secunde și (poate) același grup scandează: «S-a rezolvat!».  Probabil că a fost doar o încercare de a mai dezmorți atmosfera, sau nu cumva sunt provocatori!- se-ntreabă un vigilent. Apropo, mai țineți mine povestea cu «Petrică și lupul»?

Zilele trecute, domnul Iliescu și-a retras epitetul de «golani» rostit la adresa demonstranților de la Universitate. Aceștia din urmă, însă, nu și-au retras ecusoanele pe care le poartă în piept cu o mândrie sfidătoare. Dacă și le-ar scoate cu ce s-ar mai putea lăuda? Pe când așa, se pot găsi în Piața Universității o variată gamă sortimentală de «golani», de la «golan bătrân și blând», la «golănel» și «golănică» de la «golan universitar» la «golan bișnițar» (de-ăștia sunt cu zecile, cu sau fără ecuson), de la «golan de bine» la «golan periculor» și așa mai departe. Premiul de inventivitate l-ar putea primi o femie însărcinată, pe al cărei ecuzon scria: «Doi golani!»

Seară de seară, programul cam același. Mulți vorbitori, mulți cântăreți, câteva prezențe statornice; folkistul Vali Sterian, actorul Ovidiu Moldovan (care «recită» în stil «urlăt» minunata «Doină» a lui Eminescu) și alți obișnuiți ai locului. Mai apare (pentru diversitate) și câte-o personalitate, cum a fost de astă data Gheorghe Zamfir, mai apare câte-un parlamentar occidental (sosit ca din întmâplare), sau câte un preot care-i învață «Tatăl nostru!» pe manifestanți și lansează câte-o maximă de genul «Trăiască libertatea lui Iisus Hristos!» și uite-așa mai trece o zi, iar manifestanții satisfăcuți de programul artistic vizionat pe gratis, și se răspândesc spre casele lor, cântând: «noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă…».

Andrei Costescu”.

Sursa: ,,Dimineața”, 11 mai 1990, p. 4.

[Anca Aldescu]