După Revoluția din 1989 s-a putut observa că multe formațiuni politice au luat naștere foarte repede și că altele mai vechi („partidele istorice”) au fost reînființate. Afirmarea pluripartidismului a fost o condiție importantă pentru edificarea democrației încă din anul 1990, mai ales în contextul în care Frontul Salvării Naționale constituia o formațiune politică importantă și care totuși avea un avantaj nedrept față de celelalte partide, moștenind mai mult sau mai puțin fostul schelet organizatoric al Partidului Comunist Român.

De aceea, găsim potrivit să vă prezentăm câteva informații succinte despre formațiunile/partidele politice înființate în anul 1990, aranjate cronologic, după data (re)înființării.

  • Mișcarea Ecologică din România (MER) a fost înființată în 11 ianuarie 1990, fiind printre primele partide fondate după Revoluția din Decembrie 1989, avându-l drept președinte inițial pe Toma George Maiorescu. Acțiunile politice semnificative au fost: accederea în anul 1990 în Adunarea Deputaților, cu 12 mandate, respectiv în Senat, cu 1 singur mandat; în cadrul guvernului Theodor Stolojan (octombrie 1991 – noiembrie 1992), portofoliul Ministerului Mediului a fost ocupat de către Marcian Bleahu, membru al MER; în septembrie 1998 MER a fost comasată, după fuziunea cu Federația Ecologistă din Romania (FER).
  • Partidul Socialist Democratic Roman (PSDR) a fost înființat în 15 ianuarie 1990, cu o doctrină de centru-stânga, aflată printre primele formațiuni politice înființate după Decembrie 1989. Cornel Nica, în calitate de președintele al partidului, obținea doar 5 mandate în Adunarea Deputaților (mai 1990); zilele de 9-10 iulie 1993 au fost decisive pentru soarta efemerului partid, astfel încât PSDR a fuzionat cu recentul constituit PDSR, scindat din Frontul Salvării Naționale (FSN).
  • Partidul Ecologist Roman (PER) a fost înființat în 16 ianuarie 1990, avându-l ca președinte pe Adrian Manolache, înlăturat în 20 aprilie de către Otto Weber, efectul unei decizii a Conferinței Naționale a PER. Activitățile importante ale partidului sunt: acordarea unui număr de 8 mandate în Adunarea Deputaților și un singur mandat în Senat, în urma alegerilor parlamentare din mai 1990 și statutul de membru fondator al Convenției Democrate Române (noiembrie 1991).
  • Partidul Social Democrat Roman (PSDR) a fost înființat în 1893, sub numele de Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România, iar schimbat la 1910 sub titulatura actuală; PSDR a fost reînființat în 18 ianuarie 1990, la inițiativa fostului secretar general al partidului, Adrian Dimitriu. PSDR, formațiune politică de centru-stângă condusă de Sorin Cunescu, a semnat o declarație comună cu alte două partide ,,istorice” cu scopul ,,de a colabora și a se sprijini reciproc” în vederea alegerilor parlamentare din mai 1990, unde PSDR a obținut doar două mandate de deputat (scorul fiind de 0,5%).
  • Uniunea Democrată Maghiară a România a fost înființată la 28 ianuarie 1990, în contextul în care, la 22 decembrie 1989, după eliberarea de totalitarismul ceaușist, populația maghiară din județele Timiș, Cluj și Mureș și-a exprimat dorința unei formațiuni politice reprezentative intereselor acestora. UDMR, care sub conducerea lui Domokos Géza se declara non-doctrinară, a obținut 41 de mandate de senatori și deputați în alegerile parlamentare din mai 1990, ocupând locul al II-lea, după Frontul Salvării Naționale (FSN). În decursul anilor, UDMR a obținut un număr important de voturi în toate scrutinele, datorită votanților care reprezintă cea mai importantă minoritate națională.
  • Partidul Unității Națiunii Romane (PUNR) a fost înființat la Brașov în 15 martie 1990, ca răspuns al creării Uniunii Democrate Maghiară din România (UDMR). PUNR, condus de către Constantin Ivasiuc, cu orientare ,,social-liberală” a obținut, în cadrul alegerilor parlamentare din mai 1990, 11 mandate de senatori și deputați, datorită discursului naționalist și al empatiei primite din partea transilvănenilor, cu privire la posibilul pericol pe care l-ar putea crea UDMR. În anul 2006, PUNR a fost scindat, fuzionând prin absorbție cu Partidul Conservator (PC).
  • Federația Ecologistă din România (FER) a fost înființată în 19 iulie 1990, în contextul desprinderii sale din formațiunea politică Mișcarea Ecologistă din România (MER), avându-l ca președinte pe Alexandru Ionescu. Cele mai importante acțiuni politice ale FER au fost intrarea în Camera Deputaților și Senat, cu câte un mandat în fiecare for decizional (noiembrie 1996), calitatea de membru al partidului în comunitatea europeană a Partidelor Verzi (1999-2004) și alipirea sa cu partidul Acțiunea Populară, din anul 2004.
  • Partidul Național Liberal – Aripa Tânără a fost înființat la 23 iulie 1990, în urma divergențelor din interiorul Partidului Național Liberal, concretizate prin formarea unei „aripi tinere” a formațiunii politice „istorice”. Partidul, condus de un Comitet Director format din nume importante ale politicii post-decembriste (Dinu Patriciu, Viorel Cataramă ori Călin Popescu Tăriceanu) și susținător al liberalismului radical, a obținut un număr însemnat de mandate în Camera Deputaților, 11 la număr, în urma alegerilor parlamentare din septembrie 1992; din anul 1993, partidul a cunoscut o transformare onomastică, ajungând să fie denumit Partidul Național Liberal – 1993 (PL ‘93).
  • Convenția Națională pentru Instaurarea Democrației (CNID) a fost constituită în data de 15 decembrie 1990, prin asocierea formațiunilor politice precum: PNȚ-CD, PNL, PSDR, PER, UDMR; scopul principal fiind ,,instaurarea unei societăți profund democratice”. Alături de cauza CNID s-au alăturat și formațiuni civice, precum: Alianța Civică, Solidaritatea Universitară și Asociația Foștilor Deținuți Politici. La data de 26 noiembrie 1991, formațiunile membre ale CNID, împreună cu grupările civice ale Forumul Democrat Antitotalitar din Romania (FDAR) au format Convenția Democrată din România (CDR).

Surse: Stan Stoica, Dicționarul partidelor politice din România (1989-2014), ed. a IV-a, București, 2014; Stelian Neagoe, Oameni politici români. Enciclopedie, București, 2007, p. 808-813.

[Alexandru Cîță]

.

Vezi câteva informații succinte și despre „partidele istorice” și Frontul Salvării Naționale.