„Ora 20.45. Televiziunea era deja împresurată de sute de manifestanți. Încă aproximativ o oră nu s-au întâmplat incidente deosebite, atmosfera fiind clocotitoare, dar mai puțin violentă.

Ora 21.00. Un camion de 40-50 de muncitori încearcă să înainteze până în fața Televiziunii. Se scandează «Suntem muncitori și vrem liniște – în țară!»

Camionul este însă oprit și devastat instantaneu, șoferul molestat și muncitori (inconștienți de raportul forțelor) puși pe fugă.

Ora 21,30. Partea turbulentă a «opoziției» începe atacul asupra clădirii: geamurile se sparg necontenit timp de mai multe ore. Apar și primele sticle incendiare. Am rămas consternat când «opoziția de tip select» – oameni în vârstă cu o anumită ținută – aplaudau devastarea televiziunii! Fiecare flacără ce mistuia ferestrele (în special cele de la parter) era un prilej de ovaționare și bucurie pentru majoritatea privitorilor din jurul Televiziunii! Pe acest fond sosește în urale un autobuz (probabil deturnat) cu un ciorchine de tineri înarmați cu obiecte contondente, strigând «Jos Iliescu!». Se alătură și ei grupului activ din avanfront.

Ora 23. Atacul cu pietre și sticle incendiare devine atât de acerb, încât rândul de soldați lipit de clădirea Televiziunii este nevoit să se retragă (chiar dacă militarii nu erau atacați direct, se expuneau unui mare pericol). Riposta din interior se concretizează doar prin folosirea jeturilor de apă, oricum necesare pentru stingerea incendiilor. Practic, Televiziunea este la discreția «revoluționarilor», chiar dacă un grup mai masiv de muncitori (250-300) din Prahova intră în perimetrul îngrădit și scandează «Vrem liniște-n țară!»

Fiind cu mult mai puțini decât primii veniți, se «sting» însă în câteva minute, retrăgându-se resemnați, dar teferi.

Ora 23.30. Focurile «bengale» se întețesc, salvările se strecoară cu greu prin mulțime. Parterul clădirii turn este devastat complet. Furtunurile cu apă apar la mai multe geamuri, dar fac față cu greu.

Ora 24.00. O coloană de motorizate a M.Ap.N. sosește dinspre Arcul de Triumf, ocolește prin străzile laterlae și își instalează obiectivul în spatele Televiziunii. La această oră, perimetrul este sub controlul trupelor de infanterie, parașutiști și ale Ministerului de Interne. «Spectacolul» s-a terminat lăsând Televiziunea într-un decor de «Beirut»…”.

Sursa: „Libertatea”, 14 iunie 1990, p. 3.