„70 de oameni au declarat greva foamei.
Platforma din fața Teatrului Național – Piața Universități – a devenit casa tuturor celor care-și sacrifică sănătatea, poate chiar viața, pentru idealurile României de mâine, pentru ca toți locuitorii țării să trăiască în liniște și pace, fără teama unei societăți comuniste ucigașe, să ducă o viață umană.
Cei 70 de oameni care au declarat greva foamei, până la data de 8 mai 1990, nu cer nimic pentru ei înșiși. Vor ca punctul «8» din «Proclamația de la Timișoara» să fie stipulat în «Legea Electorală», abrogarea decretului 473 din 1977 – privind (in)dependența Televiziunii – și eliberarea manifestanților arestați abuziv, în perioada 18-24 aprilie 1990. Cum pot fi numiți acești oameni? Eroi? Martiri ai neamului românesc? Dar cum pot fi numite unitățile medicale, spitalele conduse de Ministerul Sănătății, care refuză să acorde asistență de specialitate? Greviștii, vajnici luptători pentru libertate și democrație, se sting din ce în ce mai mult. Vitalitatea îi părăsește. Picioarele refuză să le poarte trupurile, devenite prea grele. Amețeala cuprinde mințile lor luminate. Apare, totuși, un licăr de speranță. Câțiva doctori, membri ai Sindicatului Liber al Medicilor, au dat dovadă de bun simț, de responsabilitate profesională. Au venit din proprie inițiativă în mijlocul celor suferinzi, din umanitarism, să acorde primul ajutor, să facă zilnic analiza glicemiei. Acești GOLANI-MEDICI merită sincere felicitări!
Vă prezint o parte dintre greviști: Popovici Eugen, de profesie cizmar, a început greva foamei pe data de 30 aprilie; Rădulescu Carmen, funcționară, 30 aprilie; Cenușoiu Stelian, pensionar învățător; Posmagiu Costel, strungar, 4 mai; Andronic Iulian, mecanic, 4 mai; Nițu Dumitru, instalator, 5 mai; Tăbăcaru Gheorghe, preot, 7 mai.
Doamna Rădulescu Carmen este deja, la pat. Nu se mai poate ține pe picioare, dar îmi spune că a fost constituit un Comitet de Grevă, deoarece numărul celor care se sacrifică, se mărește în fiecare zi. Ce vor obține în final? Dumnezeu să-i ocrotească!
D.D.”.
„Viitorul”, 10 mai 1990, p. 2.
[Vlad Mihăilă]
