„Buldozerul, mașină utilizată în săpături sau nivelări, și-a găsit recent un sens metaforic.
Nu credem că primăvara intrată în luna trandafirilor poate provoca asemenea comparații. Nu credem că o piață sfântă și eroică ar mai putea produce tentații igienice după ce într-un decembrie nu de mult, furtunele cu apă au spălat urme însângerate. Este cu atât mai uimitor cu cât în primul termen al comparației au fost implicați muncitorii, care, ca niște buldozere ar fi putu „să șteargă piața de cei certați cu ordinea”. Oare muncitorii sunt socotiți mașini gata de pus în funcțiune și de oprit la un simplu semnal? Oare muncitorii sunt socotiți numai numeric? Dacă poliția care, deși își cunoaște bine meseria (citat din memorie), a dat greș, atunci muncitorii pot fi utilizați ca reinstauratori ai ordinii publice?
La un anumit nivel ierarhic, nervii nu trebuie să cedeze. Vocabularul limbii române cuprinde o mulțime de cuvinte potrivite pentru diverse utilizări conjuncturale.
Se spune în «popor» că «l-a luat gura pe dinainte», când cineva, în vâltoarea discuției își dezvăluie gândul, pe care de fapt și-l dorea ascuns. Poate că a fost mai bine. Am aflat cu această ocazie, mai devreme decât ne așteptam, că o democrație originală nu acceptă «golani». Era să spun «huligani», dar mi-am adus aminte că termenul este depășit. Am mai aflat că democrația originală dorește nu unanimitate, ci consens. Că instaurarea unei adevărate democrații presupune «oameni de bine» și nu «oameni de rău». De la balconul centenar al culturii românești, muncitorii, adevărați oratori, au dezis probabilitatea transformării lor în instrumente mecanice de ștergere a «golanilor» din piață. De la același balcon, cuvintele lor au avut rezonanță în miile de suflete. S-a strigat atunci: «Muncitorii – unitate».
Democrația, se vede bine, este numai una. Original este că noi românii, deși am uitat sau n-am știut niciodată ce înseamnă democrația, acum după numai patru luni, o aplicăm. Dacă nu credeți, veniți în Piața Universității. E frumos. E curat. Așa cum a fost începutul Revoluției noastre. Invectivele nu pot atinge pe nimeni în această piață liberă de comunism. Buldozerele s-ar rușina să șteargă setea de libertate a celor care acum scriu o istorie fără comunism. Cineva a luat la modul concret metafora și, în ziua de 1 Mai a «vizitat» zona Universității, chiar cu un buldozer. A fost rușinat și a plecat. Probabil avea în vedere vreo 10 «golani». Dar în piață erau zeci de mii. Perseverența a început să deranjeze. Mai grav, a început să devină contagioasă. Democrația originală refuză dialogul, dar acuză blocajul rutier și deteriorarea liniștii publice. Ei bine, locatarii blocului alăturat, complet neoriginali în democrația lor, și-au exprimat simpatia față de «golanii» care nu mai vor comunism. Oare și ei sunt «golani»? S-a sugerat ideea, care din păcate a avut priză, că manifestanții de la Universitate ar fi fost plătiți. Este o acuzație fără sens, mai ales că nu este vorba de un grup restrâns. Dacă nu v-ați convins personal, ați văzut probabil la TV (parțial liberă) zeci de mii de oameni de vârste diferite de profesiuni diferite. Cine să-i plătească? Cu ce fonduri și de ce? Toți doresc democrație. Toți doresc acea democrație care exclude comunismul cu fața umană. Comunismul și democrația sunt incompatibile. O democrație originală nu are în vedere analiza cauzelor care au generat situația «deranjantă»? Se pare că nu. Eroii au devenit prea insistenți. Amintesc mereu că au fost și că există chiar într-o nouă ipostază de «golani post-mortem».
Nina ACHIM”.
Sursa: „Viitorul”, 7 mai 1990, p. 1.
[Vlad Mihăilă]
