„De câteva zile trec prin «zona liberă de neocomunism», cuprinsă între Universitate şi Intercontinental, fără să mă mai opresc. Interesul meu a scăzut într-atât încât nici strigătele anarhist-răscolitoare ale domnului Stelian Tănase, nici inconsecvenţa sa ideatică nu-mi mai reţin atenţia. Îmi pare sincer rău fiindcă, în loc să caut aiurea subiecte de scris, m-aş fi aşezat comod pe trepte la Naţional, savurând «bomboane agricole», «Dreptatea» şi conversaţiile picante dimprejur. Mă consolează însă gândul că şi altora li se întâmplă acelaşi lucru. Care sunt explicaţiile? Primo: de săptămâni de zile minţile geniale ale ideologilor pieţişti n-au mai emis nici o idee nouă, oferindu-se variaţiuni pe aceeaşi temă. Secundo: enclava peneţisto-liberală a devenit, la propriu, cea mai insalubră zonă a Capitalei. Tertio: ne-am obişnuit într-atât ca aici să fie aglomeraţie, încât manifestanţii fac parte din peisaj. De aceea, poate vreun întreprinzător particular se va gândi să includă respectivul loc între curiozităţile turistice demne de privit într-un itinerar bucureştean.
Pentru nimic în lume nu m-aş fi oprit asupra pieţei dacă n-aş fi auzit la Radio şi TVRL obsedante declaraţii cum că manifestanţii nu fac parte din nici un partid politic, ci din organizaţii independente, apolitice etc. Aşa că nu mă pot abţine să nu relatez dialogurile avute de un reporter al Televiziunii Franceze cu manifestanţii. Evenimentul s-a consumat cu o săptămână în urmă. Persoanele abordate de reporterul însoţit de cameraman erau mature, cunoscătoare de limbă franceză şi pline de solicitudine. Redau convorbirea încercând să păstrez esenţa răspunsurilor.
– Vreţi să luaţi puterea acum?
– Da.
– Dacă schimbaţi actuala conducere, pe cine veţi pune în loc?
– Avem destui…
– Concret.
– Vrem un Vaclav Havel român, un intelectual…
– Domnul Liiceanu…
– Sau domnul Cîmpeanu. Avem multă simpatie pentru domnul Câmpeanu. E sărac. Fiul său i-a împrumutat bani…
– Doriţi amânarea alegerilor? De ce? Nu credeţi că trebuie să aveţi cât mai curând un guvern legitim?
– Partidele politice n-au avut timp să se organizeze, să se facă cunoscute. Frontul a acaparat puterea, promovează comunismul, menţine vechile structuri, securitatea ne terorizează în continuare…
Vrem democraţie adevărată şi libertate, nu comunism.
– Nu credeţi că e o dovadă de democraţie că Frontul v-a permis să manifestaţi aici de atâta timp?
– A nu! E vorba de puterea noastră, suntem o forţă, lor le e frică.
– Cum vă explicaţi faptul că la mitingul Frontului au fost mult mai multe persoane decât aici?
– Au fost aduşi cu forţa din fabrici.
– Şi au fost plătiţi toţi?
– …
După ce a discutat astfel cu vreo 5 persoane pe peluza din faţa Teatrului Naţional, reporterul edificat a plecat zâmbind.
În timp ce astfel de «apolitici» umplu piaţa în după-amiezele existenţei noastre, partidele istorice inocente şi surâzătoare practică politica sublimei «bune credinţe», a emoţionantului «patriotism», a «manierelor elegante». Cât de candid este domnul Raţiu, chiar în acţiunile sinucigaşe politic (vezi schimbarea rutei de plimbare prin Piaţa Universităţii), ce suflet de copil întârziat are! Poate că nici domnii Cîmpeanu şi Liiceanu n-au habar de opţiunile mitingiştilor. Fiecare cu gusturile lui. Dar mi se pare semnificativ că fanii respectivilor candidaţi s-au adunat la un loc. Căci, nu-i aşa, dumnealor şi grupurile pe care le reprezintă luptă doar pentru câteva «idei generoase» (excesiv de generos punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara) şi se solidarizează numai din umanism şi spirit de dreptate cu «bătuţii» de poliţie şi de soartă. De aceea, după aceste minunate declarate intenţii, hai să socotim doar întâmplări nefericite faptul că Dumitru Dincă se afla la sediul P.N.Ţ.-c.d. acum o săptămână (ba chiar puteai vorbi cu el dacă erai din Crevedia), că respectivul şi marele nostru filosof în viaţă au aceleaşi idei politice, că domnul improbabil preşedinte Raţiu a dat o raită prin piaţă, că peneliştii îşi arborează la miting ecusonul, că toţi subscriu la punctul 8 cu entuziasm etc. etc.
Până la 20 mai destule întâmplări nefericite vor mai avea loc, după un scenariu pus la punct în amănunt de eminenţe negre-cenuşii care, evident, vor susţine sus şi tare că nu au nici un amestec.
R. CIOBANU”.
Sursa: „Adevărul”, 11 mai 1990, p. 2.
[Vasile Grigore]