„ – Care au fost agresiunile pe care a trebuit să le suportați în urma intervențiilor dumneavoastră din balconul Universității?

– Prima agresiune și cea mai inexplicabilă, cu urmările cele mai grave, a venit din partea ziarului «Libertatea» din 15 mai a.c., care pe prima pagină, cu titlul «Cu cărțile căpitanului pe masă» dădea un fals citat din ceea ce chipurile aș fi spus eu din balcon. Îl reproduc așa cum, din păcate a apărut: «Sunt legionar din tată în fiu și voi lupta până la capăt pentru cauza acestei organizații». Urmarea? Geamurile unei vitrine a Teatrului «Nottara» în care era fotografia mea, au fost sparte și pe o altă vitrină a teatrului s-a scris «actori legionari – actori comuniști», primindu-se totodată telefoane și scrisori prin care teatrul era anunțat că lumea nu va mai veni la spectacolele în care joacă Radof și Dragoș Pâslaru.

– În ce împrejurări ați fost maltratat în dimineața zilei de 14 iunie și de către cine?

– În dimineața acelei zile mă aflam la sediul Asociației «21 Decembrie» în strada Batiștei nr. 24 A. La orele 7,30 clădirea a fost înconjurată de mineri care au cerut să le deschidem ușa. Nu au așteptat s-o facem deși personal am coborât și le-am spus că vom face acest lucru imediat, iar un grup de 5-6 mineri, spărgând geamurile de la parter, au pătruns în clădire începând s-o devasteze. Șeful Asociației, sculptorul Alexandru Nancu, a coborât în mijlocul lor și i-a potolit, citindu-le declarația noastră din seara zilei de 13 iunie în care condamnam agresiunile din Piața Universității și de la Televiziune (declarație citită de altfel de postul TV și dată la Rompres).

Instigare la crimă

Minerii au încetat agresiunea, dar a apărut un civil care l-a lovit pe Alexandru Nancu, dezlănțuind măcelul care a urmat.

Am fost izolat de ceilalți, și unul dintre mineri a scos dintr-un caiet studențesc o fotografie a unui membru, întrebându-mă dacă acesta este șeful asociației i-am răspuns că nu, fotografia nefiind decât aceea a unui membru din conducerea asociației. Am fost dus în spatele clădirii unde am fost lovit în cap cu un obiect contondent, leșinând imediat. Am fost stropit cu un furtun cu apă până mi-am revenit, am fost ridicat în picioare, scos în stradă și dus printre mineri, din Batiștei până la rondul din Piața Universității, timp în care am fost lovit în permanență cu tot ce aveau minerii la îndemână.

Minerii erau îmboldiți de puținii trecători să fiu ucis, fără să știe de fapt cine sunt. Acest lucru l-am putut constata pentru că unul dintre mineri, care mă ducea de mână a întrebat de vreo 2-3 ori dacă sunt actor.

La rondul Universității am găsit patrulele de poliție și le-am anunțat cine sunt, solicitându-le să fiu urcat în dubă de către poliție, lucru care s-a realizat după un anumit timp.

Din această clipă n-am mai fost lovit. La poliție, după un scurt dialog cu un civil, declarându-mi identitatea și cerând să se ia legătura cu unul dintre membrii guvernului, am fost pus să dau o declarație, eliberat și trimis la Spitalul de Urgență, unde am fost internat pentru multiple traumatisme suferite.

– Care este în acest moment al dialogului nostru starea sănătății dumneavoastră?

– Mă simt foarte rău, dar nu știu exact de ce. Probabil că sunt și leziuni interne. Mi-au găsit sânge în urină. Am o stare de slăbiciune permanentă și sunt traumatizat psihic în primul rând, pentru că nu înțeleg și nu pot accepta ideea că românii să se ucidă între ei. Și încă în numele acelorași principii.

Victor Parhon”.

Sursa: „Zig-zag”, 26-30 iunie 1990, p. 6.