„Ce vor manifestanții din Piața Universității?

Manifestanții din Piața Universității au intrat în peisajul electoral obișnuit al Bucureștiului. Din punct de vedere al unei logici stricte, comportarea lor este într-atât de contradictorie încât întrebarea la care trebuie să se caute un răspuns este în primul rând ce vor acești manifestanți.

Rezolvarea acestei probleme capătă o importanță majoră, deoarece micului grup inițial i s-au alăturat o serie organizații care s-au autointitulat apolitice, precum și mai multe partide politice, printre care și partidele istorice P.N.Ț.-c.d. și P.N.L.

Să începem analiza cu mult trâmbițatul articol 8 al Proclamației de la Timișoara care cere retragerea dreptului de a fi aleși pe timp de trei legislaturi a celor ce au fost membri ai fostei nomenclaturi comuniste sau ofițeri ai securității.

Deducerea acestei informații este ciudată din punct de vedere logic, deoarece la punctul 7 al aceleași Proclamații ceea ce se reproșează în principal fostei nomenclaturi este faptul că nu s-au alăturat dlui Constantin Pîrvulescu pentru înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu din fruntea P.C.R. Se ridică întrebarea: este inclus domnul Constantin Pîrvulescu în nomenclatura comunistă? Dacă da, atunci cum rămîne cu motivarea articolului 8, dacă nu, atunci ce înseamnă nomenclatura comunistă?

Dealtfel și în practică, manifestanții se dezic de ei înșiși. DOMNUL Dumitru Mazilu, fost ofițer de securitate, este dorit lider al unuia dintre formațiunile care susțin manifestația; domnul Octavian Paler, fost membru al M.A.N., în C.C al P.C.R., vicepreședinte al Radioteleviziunii, redactor șef al ziarului România liberă este practic un foarte activ lider al acestor manifestanți. Deci despre ce este vorba în realitate din acest punct de vedere, logic este greu de găsit un răspuns.

La postul de radio „Europa Liberă” se vorbește (în 4, 5 mai) despre a douăsprezecea zi a manifestației anticomuniste din Piața Universității. Ce înseamnă aceasta, ce se vrea în fond? Întrebarea este de această dată foarte dravă întrucât și naziștii și legionarii au fost anticomuniști „în general” , dar aceste regimuri au fost dictatoriale și ucigașe. În Franța și Italia, care au regimuri democratice model, au putut exista și partide comuniste puternice. Democrația este în esență tolerantă și permite ca și glasuri care nu ne fac plăcere să se facă auzite. Susținerea unui anticomunist global ar contitui un argument logic suficient pentru a înlătura activitatea manifestanților din Piața Universității cu batalioanele S.A. hitleriste. Pe această linie aduc argumente solide întrucât spre deosebire de cei ce s-au făcut membri P.C.R. fără să știe ce înseamnă comunist, eu m-am hotărât să nu devin membru P.C.R. , după ce am studiat aprofundat doctrina comunistă.

Noțiunea de comunist este foarte vag definită și din această cauză poate avea foarte numeroase interpretări. Există mari deosebiri între afirmațiille lui Lenin și cele ale lui Marx și Engels. Sunt deosebiri și între ce a spus Marx la tinerețe și cele care le-a spus mai târziu. De asemenea, concluziile pot fi total diferite în funcție de importanța relativă acordată diverselor teze ( Fac cunoscută în teoria programelor de șah pentru computer sub denumirea de „dificila problema a coeficienților”).

Din punctul meu de vedere, cele mai nocive elemente ale comunismului (comune și nazismului) sînt dorința de a face rău și posibilitatea legală de a-l face, respectiv una de grup, legiferate (ura de clasă sau ura de rasă), și dictatură determinată de partid unic cu structura tip armată.

O altă cerere posibilă ar fi distrugerea structurilor existente. Aceasta este însă o consecință. Aceasta este încă o consecință a strategiei aleasă pentru trecerea la economia de piață. Numai la o trecere bruscă vechile structuri trebuie distruse. La o trecere mai tentă, acestea trebuie să fie transformate încetul cu încetul.

Un guvern provizoriu nu are dreptul de a hotărî o măsură de asemenea importanță. Acesta este și un motiv foarte puternic pentru ca alegerile să se țină cât mai departe prosibil.

Ing. Paul VOICULESCU

cercetător științific”.

Sursa: „Dimineața”, 9 mai 1990, p. 4.

[Francesca Savu]