„Golanii sunt făuritorii revoluției din decembrie 1989 și în primul rând sunt tinerii, dar și oameni de toate vârstele și de toate condițiile sociale care s-au aflat mereu în frunte pe baricade, în ploaia de gloanțe, sfidând cu piepturile goale și înarmați doar cu lumânări și flori aparatul de represiune al regimului comunist. Sunt cei care până mai deunăzi au protestat în mod energic și spontan, cu mijloace dintre cele mai variate, împotriva celor care le-au confiscat, le-au furat revoluția și care, acum, protestează cu o energie sporită și în mod organizat împotriva acelorași indivizi încearcă să falsifice istoria și să deturneze în mod josnic țelurile acestei mărețe revoluții.

Sunt, de fapt, indivizii care s-au specializat în mistificarea istoriei ultimelor patru decenii, și care încearcă falsificarea celor patru luni de revoluție. Se știe ce au fost în stare să facă din istoricul act de la 23 august 1944. Întoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste a fost prezentată pe rând, prin sfidarea adevărului, ca o eliberare din partea glorioaselor arme sovietice, apoi ca o insurecție armată, ca să se ajungă în final la «revoluție de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă».

Ascultăm cu stupoare declarațiile recente ale liderilor F.(î).S.N.-ului și a acoliților acestora că revoluția anticomunistă din 16-22 decembrie 1989 a fost, de fapt, o revoluție antilegionară, antifascistă, anticeaușistă, urmând ca foarte curând și foarte probabil să se adauge și calificativele de antițărănească, antiliberală, antimonarhică și mai știu eu cum. Mai aflăm că revoluția nu au făcut-o tinerii, care în numele celei mai frumoase devize pe care a rostit-o vreo revoluție de la Cristos încoace – vom muri și vom fi liberi – au înlăturat cel mai sinistru regim de teroare pe care l-a cunoscut omenirea, ci că ea a fost făcută de proletariat, de clasa muncitoare. Se încearcă adâncirea prăpastiei provocată premeditat la 29 ianuarie 1990, prin care se urmărea învrăjbirea dintre tineret și intelectualitate, pe de o parte, și muncitori, care, chipurile, muncesc și nu gândesc, pe de altă parte.

Se uită că în dimineața zilei de 22 decembrie copiii și tinerii au ieșit în stradă în zorii zilei strigând: «Nu vă fie frică / Ceaușescu pică» și, pornind în marș spre centrul Capitalei, i-au obligat pe părinții și frații lor mai mari să-și învingă lașitatea și frica care-i paraliza de ani de zile și să deschidă porțile marilor întreprinderi pentru a participa la confruntarea cu dictatura. Tot tinerii s-au aflat la Timișoara în primele rânduri.

Din mijlocul lor s-au înălțat la cer martirii revoluției noastre. Asupra acestor minunați tineri re revarsă acum disprețul suveran al celor aflați la putere, dispreț concentrat în formula depreciativă de «golani».

Dicționarele limbii române vor înregistra sensul sublim pe care îl capătă în aceste zile cuvântul «golan» – acela de sinonim cu erou, revoluționar, luptător demn și curajos.

Aștern aceste rânduri în calitate de profesor de golani fiindcă am credința că printre golanii din Piața Universității din București și din Piața Operei din Timișoara se află și câțiva dintre foștii mei elevi. Și îmi revendic această nobilă calitate și din faptul că, tânăr absolvent de liceu, de la 19 la 24 de ani, am urmat cursurile Facultății de Golani pe care am absolvit-o înainte de a lua examenul de bacalaureat. Cursurile acestei Facultăți de Golani le-am urmat între anii 1949-1954, învățând zi de zi și noapte de noapte la Târgșor, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Pitești, Bicaz, Borzești și Onești, tot atâtea insule sinistre din Arhipelagul Concentraționar Comunist din Republica România, pe atunci populară și mai apoi socialistă.

În «Dreptatea» de joi, 15 februarie 1990, într-un «Cuvânt către tineri» le adresam îndemnul să rămână tineri și frumoși ca acum până la adânci bătrânețe și mult timp după aceea și să fiți până la sfârșitul zilelor voastre aceiași elevi silitori la Școala Libertății și a Curajului, a Demnității și Omeniei Românești!

Sunt fericit să constat că au fixate aceste trăsături în structura ființei lor și constatarea mă umple de emoție până la lacrimi. Ei au făcut și continuă să facă dovada unei extraordinare maturități politice. Ei sunt și acum un exemplu pentru părinții și frații lor mai mari. Ei știu că au șansa unică a istoriei de a trăi la modul eroic și exemplar și aceasta nu prin renunțări și sacrificii materiale, ci prin mobilizarea tuturor energiilor și forțelor creatoare pentru înfăptuirea unei culturi care să ne asigure pătrunderea demnă în mileniul al treilea și la realizarea idealului de libertate națională pentru toți românii de pretutindeni. Ei mai știu că puține generații de tineri au avut în față idealuri de o asemenea noblețe, dar că întotdeauna cei de vârsta lor au înțeles să răspundă imperativelor morale și naționale ale epocii lor.

Sunt mândru că sunt contemporanul acestor golani, că inima mea poate să bată la această vârstă cu aceeași forță și intensitate și mă simt solidar cu ei în lupta decisivă pe care poporul român o dă pentru libertate și demnitate”.

Mihai Buracu

Profesor de golani

Liceul Economic Tr. Severin”.

Sursa: „Dreptatea”, 27 mai 1990, p. 4.

[Vlad Mihăilă]