„Ieri după-amiază, la sediul guvernului a avut loc conferința de presă a domnului prim-ministru Petre Roman, care a răspuns întrebărilor puse, referitoare la evenimentele din ultimele zile din Piața Universității. Domnia sa a arătat că ceea ce s-a întâmplat în Piața Universității a fost rezultatul unei acțiuni premeditate menite să destabilizeze situația politică a țării. Existau unele informații mai de demult, a spus domnul Roman, despre aceste acțiuni care în mod evident erau gândite ca violente. La început manifestările s-au datorat unor asocieri politice, ulterior însă s-a constatat o degradare a situației, ele s-au transformat într-un adevărat focar de infecție politică, precum și unul de infecție din punct de vedere sanitar. Slăbiciunile în luările de poziție față de această demonstrație pot fi corelate și cu slăbiciunea poliției, a cărei misiune de a asigura ordinea într-o democrație este mai grea decât într-o dictatură. Prin schimbarea ministrului de interne se speră într-o revitalizare a poliției, printr-o mai bună organizare a sa și eforturi de sporire a efectivelor, care la ora actuală sunt foarte reduse. În ceea ce privește armata, aceasta a acționat cu întârziere datorită faptului că nu a existat o conlucrare de informații între Ministerul de Interne și armată. Domnul prim-ministru a arătat că începând încă din cursul serii minerii veniți în ajutorul organelor de poliție vor părăsi Capitala.
Răspunzând altor întrebări referitoare la evenimentele din Miercurea-Ciuc s-a relatat faptul că în acest oraș, sub presiunea câtorva sute de demonstranți, poliția a fost nevoită să-și schimbe firma și să pună una în limba maghiară.
Privitor la ziarul «România liberă», domnul Petre Roman a spus: «Nu suntem de acord cu împiedicarea apariției unei publicații chiar dacă s-a dovedit că acea publicație a avut un caracter instigator la un moment dat». În același context, primul-ministru a arătat că este neplăcut surprins de materiale ce au apărut în presa străină care conțin comentarii stranii și declarații necontrolate ale unor oameni politici, mergând până la aprecieri de genul «Pogrom de tip fascist la adresa opoziției». Ceea ce se găsește într-un raport exact invers față de realitate, fiind în același timp ignorate cu desăvârșire luările de poziții oficiale.
Corina Dragotescu”.
Sursa: „Adevărul”, 16 iunie 1990, p. 1.
[Vlad Mihăilă]