„Domnul Ion Iliescu e departe de a fi căpătat statură de bărbat politic, în cinci luni de guvernare. După un lung șir de stângăcii politice – unele dintre ele grave, iar cea de la Tg. Mureș foarte gravă – modul cum a organizat domnia sa campania electorală și alegerile apare, încă de pe acum, ca o greșeală de calcul.

Imediat după 22 decembrie 1989, se mai putea crede că domnul președinte încă provizoriu a făcut o manevră abilă, oricât ar fi fost ea de incorectă, atunci când a confiscat revoluția. Pe parcurs s-a dovedit însă că era vorba de cu totul altceva. Despre declanșarea unei contrarevoluții, încă din primele ore după fuga lui Ceaușescu.

Orice contrarevoluție încearcă să atingă imposibilul, să înghețe evoluția proceselor sau să dea ceasul înapoi. Dar nici o contrarevoluție nu a avut șanse reale de reușită în Europa, de la Revoluția franceză încoace. Domnul Ion Iliescu nu face impresia că ar fi sortit unei reușite, care să contrazică această experiență de secole.

Cu șirul de erori comise de la 12 ianuarie încoace, domnia sa a întărit impresia de om însetat de putere, dar incapabil de a obține altceva decât o contestație din ce în ce mai viguroasă și o agravare a crizei economice, care poate duce la orice formă de impas, inclusiv o explozie de nemulțumire populară. Zâmbetul domnului Ion Iliescu nu poate ascunde să situația e din ce în ce mai primejdioasă. Pentru domnia sa, pentru partidul comunist aflat la putere și pentru țara împinsă spre un dezastru agravat.

Astăzi, contrarevoluția obtuză, de o perversitate grotescă și de o incapacitate dovedită cu prisosință, își proclamă victoria în alegeri. Asemănarea cu 1946 e izbitoare. Încercând să mențină la putere, printr-o fraudă electorală gigantică, un neocomunism fără suflu și fără orizont, domnul Iliescu creează o nouă situație fără ieșire, pe care țara poate s-o plătească nespus de scump. Domnia sa se declara dispus, până acum câteva zile, să facă o coaliție, evident după modelul sinistrului «guvern de largă concentrare» al lui Petru Groza. Raportul real de forțe și contextul socio-politic din 1990 nu-i va permite însă domnului Ion Iliescu să le rezerve partenerilor săi ponoasele, pentru a-și adjudeca foloasele. Ori, fără asemenea rezultat, coaliția nu ar aduce decât o catastrofă pentru contrarevoluția neocomunistă.

Un asemenea guvern ar trebui să-și tragă sufletul la o oarecare înălțime deasupra solului, fără un sprijin extern de nădejde dinspre nici un punct cardinal și, mai cu seamă, fără priză politică în intelectualitatea țării.

Aceste e elementul cel mai îngrijorător pentru contrarevoluție, în perioada de după frauda electorală de la 20 mai 1990.

Domnul Ion Iliescu face greșeala de a încerca să-și salveze puterea în mai, după schemele imaginate în februarie. Între timp, în țară a explodat mișcarea contestatară. Ea s-a dezvoltat cu un impresionant dinamism, pe suprafața țării și în profunzimea conștiințelor.

Forțele vii ale națiunii aparțin acestei continuări a Revoluției. Contrarevoluția se bazează pe structurile și forța de inerție a unui comunism împiedicat dinlăuntrul și din afara țări să-și pună la contribuție ferocitatea. Fără acest unic atu al său, contrarevoluția e impotentă.

După toate aparențele, frauda electorală de la 20 mai nu i-a deschis o reală perspectivă domnului Iliescu. Să sperăm că, făcând în mod inevitabil eforturi dezordonate pentru a ieși la mina, contrarevoluția își va da sfârșitul fără prea mari și prea multe zvârcoliri.

Ilie Păunescu”.

Sursa: „Dreptatea”, 22 mai 1990, p. 1.

[Vlad Mihăilă]