„Evenimentele de la 13 iunie 1990 își așteaptă, desigur, analizele aprofundate și complexe, analize ce presupun sintetizarea unui uriaș material faptic, material ce se completează continuu, în aceste zile, prin anchetele efectuate de organele de ordine și de procurată. Multe zone, aflate acum în umbră, se vor lumina în curând, ceea ce va permite să se dimensioneze partea ascunsă a aisbergului, respectiv forțele oculte care au conceput și dirijat lovitura de stat eșuată. Dar, de pe acum, elemente esențiale apar la proporțiile și semnificațiile lor reale, dacă vom confrunta fapte îndeobște cunoscute cu numeroasele articole apărute în publicații care pot fi bănuite de orice, cu excepția oricărei vagi urme de sprijin față de Frontul Salvării Naționale. Răsfoirea colecțiile din ultimele 5 luni ale ziarelor «România liberă», «Dreptatea», «Viitorul» și revista «22» a Grupului pentru Dialog Social este de natură să lămurească multe aspecte care au apărut la vremea respectivă obscure și contradictorii. Să încercăm o scurtă trecere în revistă.

1. Legitimitate și nelegitimitate

Deseori, publicațiile amintite au adus elogii nemăsurate «glasului străzi». E adevărat, am avut și avem de-a face cu o atitudine selectivă, diferențiată, deoarece numai acele glasuri care au sunat bine la urechile autorilor au fost luate în considerare. Astfel, mitingul ce se dorea perpetuu în Piața Universității a fost conceput (explicit și implicit), ca un moment de vârf al unui ciclu ce a inclus manifestațiile nelegale, neautorizate din 12 și 28 ianuarie, precum și din 18 februarie. Trei încercări de lovitură de forță, care ni se înfățișează acum în strânsă legătură cu evenimentele din 13 iunie. Atitudinea selectivă despre care s-a vorbit, rezultă și din faptul că în timp ce aceste încercări au fost apreciate drept legitime, în reacția marii majorități a populației (de apărare a puterii rezultate din Revoluție) au fost catalogate drept nelegitime.

Ghidându-ne după sprijinul de care s-au bucurat din partea acelorași forțe și acelorași publicații, toate manifestările de stradă anti-F.S.N., nu ne va fi greu să vedem elementele de continuitate sau, altfel spus, numitorul comun. Toate au fost acțiuni ilegale; toate au mizat pe forța oarbă a pasiunilor, pe «vârful de lance» reprezentat de categoriile sociale labile, aflate la periferia societății, lesne de manipulat, nu prin caracterul ademenitor al ideilor (de idealuri nici nu poate fi vorba), ci al avantajelor materiale, al promisiunilor onorate, cel puțin parțial, printr-un «aconto» copios.

În acest context, perdeaua de fum lansată de cele 4 publicații a avut un singur scop: negarea legitimității puterii ce s-a născut din Revoluție și afirmarea – fără acoperire – a așa-zisei legitimități a mișcărilor de stradă care urmăreau eliminarea acestei puteri.

2. Mitul apolitismului

Pentru că o serie de partide nu au dorit, din motive lesne de înțeles, să suporte consecințele implicării lor (urmează ca ancheta juridică să indice gradul de implicare) au împins la «fațadă» așa-numite organizații apolitice. Procedeul e cunoscut – expresia lui desăvârșită prin acțiunea din Piața Universității.

Și cităm faptele consemnate (cu o perseverență și consecvență demne de o cauză bună), de ziarele «România liberă», «Dreptatea», «Viitorul» și revista «2».

La mitingul P.N.Ț.-c.d. din 22 aprilie, miting ce a avut loc în Piața Aviatorilor, au participat, în afară de persoanele declarate membre sau simpatizante ale sus-numitului partid, o serie de organizații care s-au autointitulat apolitice: Alianța poporului, Asociația 16-21 decembrie, Grupul independent pentru democrație etc. După miting, membrii acestor organizații au prezentat «spectacolul» cotidian din fața Televiziunii și, în urma unui marș forțat, au ocupat Piața Universității, încălcând grav cele mai elementare legi ale țării. Revendicările prezentate nu făceau decât să repete sloganurile ce au perturbat liniștea locuitorilor orașului începând de la 12 ianuarie: Jos F.S.N.! Jos Iliescu! Jos comunismul! etc. Cetățenii Capitalei, în marea lor majoritate, au cerut imperativ organelor locale și centrale de stat să ia măsuri pentru degajarea deosebit de importantului nod stradal din centrul Bucureștiului. Când aceste măsuri au fost adoptate (la 24 aprilie) toate partidele din așa-numita opoziție și publicațiile menționate s-au năpustit, pur și simplu, cu ură, cu orbire, împotriva președintelui C.P.U.N., Guvernului și F.S.N., trecând la organizarea unei acțiuni care s-a dovedit articulată până în cele mai mici amănunte. Se aștepta doar pretextul, așa cum s-au petrecut lucrurile și la 13 iunie. Piața Universității a fost proclamată «Zonă liberă de neocomunism». Pentru a da un caracter de «masă» acțiunii, au fost atrase și alte organizații (de fapt, liderii lor) între care Liga Studenților, care, de asemenea, prin statutele lor, se declarau apolitice. Din nebăgare de seamă sau din motive de ce sunt deocamdată necunoscute, cele 4 publicații au subliniat, până la exasperare, principala revendicare politică a mitingiștilor: acceptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara. Nu s-a făcut economie de sloganuri – de la însușirea formulelor utilizate la 12 și 28 ianuarie, precum și la 18 februarie la «creații» gen «Cântarea României» până la inscripții pe ziduri de tipul: «Iliescu, mai întâi te omorâm și apoi dialogăm»; «Iliescu, nu mai apuci alegerile». Curat obiective apolitice. De drept comun, eventual!

Legenda apolitismului s-a spulberat repede și datorită altor împrejurări. Domnul Rațiu, pe atunci proaspăt candidat la președinția României, a examinat situația din Piața Universității cu prilejul unei «vizite de lucru»; materialele electorale ale P.N.L., prezentate aproape zilnic la televiziune, nu scăpau ocazia de a înfățișa aspecte din Piața Universității, folosind prezența cunoscutului și apreciatului actor Victor Rebengiuc – candidat P.N.L. pentru Senat; din când în când, trecea prin «Golania» și domnul Sergiu Cunescu, liderul Partidului Social Democrat; domnul Dumitru Mazilu a profita, la rândul lui, de ocazia și a întemeiat, pur și simplu, un partid, aici în piață și cu sediul tot în piață: Partidul Revoluției Române.

Când «România liberă», «Dreptatea», «Viitorul» și revista «22» și-au dat seama că au lăsat lucrurile fără perdea, a intervenit în acțiune Grupul pentru Dialog Social. De data aceasta s-a creat o alianță ciudată (dar nu împotriva firii, deoarece protagoniștii nu și-au ascuns obiectivele comune) între liderii semianalfabeți ai organizațiilor apolitice și intelectualii rasați, personalități culturale de prestigiu, evident apolitice, din moment ce și-au prezentat candidaturile pentru a fi aleși în Senat și Adunarea Deputaților. Cum lucrurile nu se prea legau pe terenul apolitismului, s-a făcut apel la doamna Doina Cornea, ale cărei legături cu P.N.Ț.-c.d. nu sunt cunoscute (se credea) decât la Cluj-Napoca.

Pe măsură ce sondajele de opinie indicau victoria netă a F.S.N. și președintele acestei formațiuni politice, domnul Ion Iliescu, inspiratorii și organizatorii acțiunii din Piața Universității au trecut la o măsură extremă: recrutarea de amatori pentru o grevă a foamei. Pentru a da greutate acestei idei macabre, garanții mitingului perpetuu au «racolat-o» pe doamna Doina Cornea, care a făcut greva foamei, departe de «lumea dezlănțuită», respectiv în domiciliul propriu din Cluj-Napoca și numai opt zile.

Cum participanții la mitingul din Piața Universității aveau nevoie nu numai de sprijin ideologic, ci și de o asigurare logistică, s-a convenit – probabil pentru simplificarea conturilor – ca mitingiștii de profesie să servească zilnic masa în cantina P.N.Ț.-c.d. A fost lovitura de măciucă prin care s-a pulverizat mitul apolitismului, chiar și în fața celor deosebit de creduli, de naivi, nepricepuți în subtilități politice.

3. Extremismul – de la obiective la metode. Neofascismul în acțiune

Rezultatele alegerilor de la 20 mai au constituit un duș deosebit de rece, ca să nu spunem o catastrofă pentru organizatorii din Piața Universități. Așa-zisele analize publicate de «România liberă», «Dreptatea», «Viitorul», și revista «22» semănau ca două picături de apă, repetându-se număr de număr. Se încerca astfel, după procedeul picăturii chinezești, acreditarea ideii că poporul român este incult, lipsit total de pregătire politică, de discernământ, în comparație cu minoritatea «exemplară» reprezentată de pensionarii din Piața Universității. Fără să negăm un anume rafinament, s-a promovat și se mai încearcă încă promovarea unei teorii elitiste care seamănă izbitor cu fundamentele ideologice ale mișcării legionare de la noi și ale fascismului, în general. Un fel de «rasă pură» sau un fel de avangardă aleasă de providență. Rămânând fără obiect în urma alegerilor, revendicarea principală, și anume punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, acțiunea din Piața Universității dădea semne de inaniție (nu este nici un fel de aluzie la greviștii foamei) și atunci s-a renunțat total la aparențe. Se aștepta doar pretextul pentru a se pune în aplicare principiile care stau la baza concepției și metodelor de tip legionar, neofascist.

Și acest pretext l-a constituit acțiunea organelor de ordine cerută expres – în termeni legali – de procuratură își de opinia publică de a se stinge neîntârziat focarul de imoralitate, de atentat la valorile unanim acceptate ale civilizației, reprezentat de dezolantul și derizoriul spectacol din Piața Universității. Reacția «vârfului de lance», a inițiatorilor și organizatorilor acțiunii (care tindea să se desfășoare la nesfârșit) este cunoscută. Ea a avut în fond și în formă toate atributele legionarismului din România și ale neofascismului care bântuie prin lume, începând cu binecunoscuta propagandă elitistă, continuând cu profanarea mormintelor și monumentelor și terminând cu asasinatul politic. Zadarnice au fost și sunt încercările ziarelor «România liberă», «Dreptatea», «Viitorul» și revistei «22» de a arunca praf în ochi, de a prezenta o lovitură de forță neofascistă drept o expresie a luptei pentru democrație.

Cercul s-a închis prin reconstituirea drumului de la așa-zisul apolitism la neofascismul cras. Și oricâte detalii vor fi aduse de ancheta în curs, nimeni și nimic nu mai poate schimba convingerea poporului nostru! În momentul actual prioritatea priorităților o constituie zdrobirea oricăror încercări de tip legionar, neofascist, de a împiedica mersul înainte ale tinerei democrații românești.

Traian Branea”.

Sursa: „Azi”, 16 iunie 1990, p. 1, 2.

[Vlad Mihăilă]