„Acest 13 iunie 1990, ziua cea mai neagră din cele ale jumătății de an care a trecut de la sângerosul Decembrie 1989, s-ar fi vrut să devină, de către asiduii susținători ai scandalului politic, ai destabilizării și dezinformării dirijate, momentul final al planului de acaparare cu forța a puterii de stat. Încercarea de răsturnare, cu toate elementele care o compun, va fi, fără îndoială, obiectul unor complexe și aprofundate analize ce vor permite scoaterea din conul de umbră a multor zone.

Deocamdată însă chiar partea vizibilă a aisbergului – valul de violență dezlănțuit asupra Capitalei, aducând orașul în pragul dezastrului – ne arată că nimic nu a fost întâmplător. Lovitura de stat pregătită pe coridoarele întunecoase și umede ale calomniei, injuriilor, amenințărilor și jignirilor continue la adresa țării și a oamenilor acestui pământ românesc de către detașamentele dezordinii publice – haite de lași și corupți «scoliți» de adevărați profesioniști în crimă și bestialitate – avea menirea să răstoarne cursul vieții ales de noi înșine, să ne arunce în abisul răzbunărilor crâncene și al vendetei politice.

Cei care au acționat, însă, în ziua de 13 iunie, au fost numai simpli pioni, oameni de sacrificiu ai strategilor revanșei ce așteptau hulpav momentul acaparării pradei. Din punctele lor de observație bine camuflate – dar care vor fi cunoscute de noi toți și, sperăm, cât de curând – au mizat în acest șoc ce se voia fatal atât pe imposibilitatea de manevră și acțiune a unei poliții derutate (mai ales de către o anumită campanie de diversiune), pe slăbiciunea ministrului de interne (țintă a numeroase atacuri la persoană), cât și pe o anumită stare din armată (mai bine zis încercările unora de a o rupe de idealurile națiunii).

Actele de vandalism și comportările subumane ce, în zilele trecute, au atins paroxismul, deosebit de grave prin modalitățile de afirmare și manifestare, trebuiau să primească o ripostă fermă. Și aceasta s-a produs. Pe alocuri, cu inexplicabilă, deocamdată, întârziere, dar ea a avut loc. S-a demonstrat încă o dată, că prin violență nu se poate intimida democrația. Dar tot atât de adevărat este că exarcerbarea violenței nu poate întări democrația.

Avem multe de învățat din această neagră zi de 13 iunie, dar avem, mai cu seamă, datoria morală de a apăra tânăra și, pe alocuri, fragila democrație consfințită de electoratul român la alegerile de la 20 mai. Dacă liniștea s-a restabilit – de către organele de ordine, armată, muncitori din Capitală, mineri – pe alocuri, se spune, cu prea mult zel – primejdiile, subliniem acest lucru, nu au trecut.

Pentru a le preîntâmpina, pentru a surmonta noi și inevitabile obstacole avem nevoie de spirit de dreptate și luciditate. Ar fi fatal să mai recurgem la forța dezlănțuită, răzbunare, incitare la ură. Șansa națiunii române o constituie liniștea, calmul, singura atmosferă în măsură să favorizeze dialogul constructiv.

Astăzi s-au redeschis lucrările celor două camere ale Parlamentului României – Senatul și Camera Deputaților.

Emil Jurcă”.

Sursa: „Libertatea”, 18 iunie 1990, p. 1, 4.