„De patru zile și trei nopți în fața hotelului Intercontinental din București continuă demonstrația începută în ziua de 22 aprilie 1990. Manifestația are un profund caracter anticomunist și a fost declanșată în sprijinul Proclamației de la Timișoara, de câteva asociații constituite din participanți direcți la Revoluția din decembrie. Demonstranții cer includerea punctului 8 din Proclamația de la Timișoara (care se referă la excluderea pe o perioadă de trei legislaturi a foștilor activiști PCR și securiști din orice funcție de conducere politică a țării), în legea electorală și independență totală a televiziunii față de guvern. Ieri 25 aprilie a.c. circa 60-70.000 de oameni au făcut neîncăpătoare Piața Universității. În jurul orei 19, o mare parte din manifestanți și-au prins în piept mici hârtii pe care se putea citi: «GOLAN» – așa cum au fost invectivați de către dl. Iliescu la ședința CPUN din 24 aprilie. Aceiași oameni care erau huligani pentru Ceaușescu au devenit golani pentru domnul Iliescu, pentru că trebuie să vă spun că acești «golani» (a se citi demonstranți) de ieri din Piața Universității, sunt cei care au stat în ziua de 21 decembrie 1989 în fața gloanțelor și care s-au grupat ulterior în «Asociația 16-21 decembrie». Manifestația de ieri a fost cel puțin inedită. Pe unele piepturi putem citi: «Golan manipulat», «Huligan», «Golan independent», «Golan înrăit», «Golan agent străin» etc. Pe pieptul unui băiețel de 2-3 ani care stă pe umerii tatălui său scrie: «pui de golan» iar tatăl său are scris pe «ecuson»: «Golan mare». Din loc în loc pancarde colorate destind atmosfera trezind zâmbete de aprobare: «Cine este F.S.N.-ist, ori e prost ori securist» «Vomitați comunismul» sau «Aderați la liga golanilor din București». Piața Universității a devenit «Golancă». Pe clădirea Facultății de Arhitectură stă scris: «Facultate de golani».

Un zmeu este înălțat la 10-20 de metri deasupra capetelor noastre. Putem citi cu ușurință: «Acesta este un zmeu golan». De la balconul Universității iau cuvântul câțiva vorbitori din partea unor asociații independente. Un preot dă tonul și toată mulțimea cântă: «Hristos a înviat din morți…». Lozinci orale scandate din zeci de mii de piepturi se îndreaptă spre înaltul cerului: «Jos comunismul», «FSN, FSN, agentură KGB», «Jos Iliescu», «Jos Chițac», «Iliescu s-a aflat lovitura ta de stat». Un reprezentant al Ligii Studenților anunță că a venit televiziunea. În sfârșit. Mai bine mai târziu decât niciodată… La auzul veștii manifestanții aplaudă și scandează cu îndârjire: «Jos comunismul». Același student intervine: «Am uitat să vă spun că este vorba despre Televiziunea Franceză». Se scandează «Vive la France». Toți se întreabă unde este televiziunea română? Dacă dl. Răzvan Teodorescu nu era «vândut», cum putea să-l numească în această funcție? – îmi spune un demonstrant. Redăm din DECLARAȚIA DE LA BUCUREȘTI din 25 aprilie 1990: «Susținerea punctului 8 din Proclamația de la Timișoara», «Ion Iliescu este vinovat de deturnarea caracterului anticomunist al revoluției începută în decembrie 1989». Declarația tipărită pe foi de hârtie este împărțită demonstranților. Mulți, foarte mulți tineri în Piața Universității din București. Studenți și muncitori. Cu toții au înțeles că fiara comunistă a dezbinat societatea românească prin apeluri la lupta de clasă, făcând diferențieri între muncitori, intelectuali etc. Minciună sfruntată! Orice om care prestează o muncă de orice fel înseamnă că muncește. Toți muncim! Așadar care sunt clasele sociale? Ele există doar în imaginația și limbajul comunist!

Câțiva tineri se dezbracă până la brâu. Pe trupurile lor se văd clar urmele loviturilor bestiale aplicate lor cu o zi în urmă de către subofițerii de poliție care veniseră să apere «cuceririle poporului». Comuniștii nu se lasă. Dar nici tinerii nu vor fi intimidați cu una cu două. Revoluția a fost furată! Din acest motiv Revoluția continuă!

La ora când scriu aceste rânduri demonstrația nu s-a terminat. Este 9 dimineața și ne aflăm în ziua de 26 aprilie 1990.

Eugen IORDACHE”.

Sursa: „Viitorul”, 26 aprilie 1990, p. 2.

[Diana Tița]