„Mai întâi o mărturisire. Nici o muncă prestată de om nu m-a impresionat mai puternic decât munca minerului. Omul care își coboară zilnic lumina speranței de a-și revedea familia în adâncurile negre pentru a scoate cărbune, minereu. De câte ori am avut ocazie, am coborât lângă gândurile și durerile lui la abataj. Așa s-a întâmplat și la Petrila, și la Vulcan, și în Urdarii Gorjului, așa s-a întâmplat și în mine din R. F. Germania, Polonia, Anglia sau Uniunea Sovietică.

Chipul dur al minerului este născut din duritatea muncii lui, pe care puțini sunt cei care au curajul s-o facă. L-am iubit pe miner și-l voi iubi așa cum este, chiar dacă ieri dimineață, la ora 5, în fața Universității am fost  «mângâiat» pe spate de severitatea lui pe drept încolțită. În scurt timp lucrurile s-au lămurit în tensiunea firească după o zi de muncă și o noapte nedorită pe tren. Mai greu mi-a fost din secunda în care au aflat că sunt ziarist. Și am spus-o fără să tremur, am spus-o privindu-i în ochi pe cei 10-15 oameni din jurul meu, mineri de la Vulcan și Petrila: «Domnilor mineri, fiți blânzi, sunt ziarist. Am fost și suntem de partea Revoluției, am fost și am rămas români». Nu fac publice cuvintele adresate ziarului la care lucrez. Dar din conștiință profesională nu pot să nu fac publice gândurile lor, privind presa noastră sufocată de euforia libertății. Iată frânturi din aceste gânduri rostite de mineri din Valea Jiului, ieri dimineață, în Piața Universității, când soarele abia răsărise: «Domnilor ziariști purtați o mare vină pentru tot ce se întâmplă urât în țară»; «Nu ne mințiți, nu ne asmuțiți pe unii împotriva altora»; «Nu ne jigniți, domnilor ziariști. Suntem și noi oameni, cu familie, cu copii, cu prieteni; avem și noi sufletul nostru, nu ne batjocoriți»; «Nu distrugeți încrederea pe care trebuie s-o avem unii în alții»; «Dacă n-aveți o lege a voastră, batăr [măcar?] să aveți frică de Dumnezeu»; «Lăsați la o parte veninul când scrieți»; «Fiți cinstiți și gândiți-vă la poporul acesta amărât când scrieți»; «Deschideți bine ochii, domnilor ziariști».

Așa este, aveți dreptate. Da, aveți sfânta dreptate a bunului simț românesc.

V. Sălăgean”.

Sursa: „Adevărul”, 15 iunie 1990, p. 1.

[Vlad Mihăilă]