„Revoluția din decembrie a adus cu sine o înflorire fără precedent a presei românești. Au apărut numeroase publicații noi, s-au afirmat numeroase tinere talente. Au dispărut tarele presei comuniste: limbajul de lemn, proza anodină, inflația de abstracțiuni. A dispărut mai ales obligația de a cânta guvernul în orice clipă și în orice loc. Presa a dobândit libertatea de a critica. O libertate luată cu de la sine putere. Sfidând Legea presei, care n-a fost abrogată, ziariștii s-au apucat să scrie de capul lor. Mai bine sau mai rău. Cu sau fără argumente. Dar în acea deplină sinceritate care e condiția fundamentală a adevăratei prese. Această libertate trebuie păstrată cu orice preț. Ea constituie unul dintre punctele majore ale existenței unui sistem democratic. În mai multe rânduri liderii Frontului și-au exprimat nemulțumirea față de criticile din presă. În unele cazuri, domniile lor au avut dreptate. În altele, nu. În toate cazurile noi am luat criticile lor ca o replică la care are dreptul orice persoană publică. În nicio clipă n-am crezut că aceste răspunsuri se pot concretiza în acte administrative. Cu atât mai mult nu vom crede că, acum, confirmați la putere de alegerile din 20 mai 1990, domniile lor vor face enorma greșeală de a trece la măsuri administrative împotriva presei care-i critică. Pentru că libertatea presei de a critica înseamnă printre altele și libertatea puterii de a exista.

ZIG-ZAG”.

Sursa: „Zig-zag”, 27 mai – 2 iunie 1990, p. 1.