,,Revirimentul public al doamnei Doina Cornea și, mai ales, apariția sa la balconul Universității, unde a obținut chiar o diplomă din partea «maselor» prezente în piață a stârnit o vie reacție din partea celor care o cunosc. Printre alții, câteva colege de liceu, în numele cărora semnează doamna Hortensia POP. Iată ce a ținut să ne spună:

«Vreau să vă aduc la cunoștință, în numele câtorva colege din Cluj, care am fost absolventele Liceului nr. 3 «Doamna Stanca», promoția 1948, următoarele:

În ultimele trei clase de liceu am fost colege cu Doina Cornea. Am cunoscut-o bine în adolescență, fiind un an și colege de internat. Era o elevă inteligentă și cu o bogata cultură chiar din acei ani de școală. Avea talent spre filozofie, limbi străine, muzică si pictură. Dar trăia departe, cu capul în nori, avea o fire exaltată și era lipsită de simțul realității. Venise în mijlocul nostru dintr-o familie de intelectuali, care i-au creat un mediu propice pentru studiu și o viață răsfățată. Sub înfățișarea ei blândă, de pisică alintată, avea o ambiție nepotolită și cine nu-și însușea punctele ei de vedere, la care nu accepta nici o contrazicere, cunoștea ghiarele din lăbuțele ei. Noi o porecliserăm Raminagrobis (fabula de La Fontaine). Totdeauna făcea lucruri sau își căuta teme școlare cu care să ne epateze, să fie cu un cap deasupra noastră, să ne demonstreze superioritatea ei intelectuală și spirituală. Aceste «teribilisme», produceau printre noi ilaritate și le tratam cu hohote de râs specifice adolescenței, categorisindu-le: idei à la Doina Cornea… Nu de puține ori și-a impus punctul de vedere subiectiv în colectivul nostru, punându-ne în fața faptului împlinit.

Constatăm cu stupoare că aceste trăsături de caracter s-au accentuat pe parcursul anilor. Nu mai putem sta indiferente la declarațiile ei, care au adus atâtea tulburări, nedumeriri și indignări. Să lase declarațiile politice și constatările ei subiective despre realitatea din țara noastră unor spirite mai puțin exaltate, mai lucide. Sau poate că în vechea ei ambiție de a se afirma oricum și oricând, vrea să ne dovedească că este o viitoare Margaret Thatcher a României?!

Nu uităm curajul ei cu care a înfruntat teroarea în ultimii ani și pentru asta are toată admirația noastră. Dar au fost și alți disidenți curajoși, care n-au avut «spatele asigurat» și care acum dau dovadă de modestie, de luciditate, de realism.

Îmbrățișarea plină de exaltare dintre Doina Cornea și Mazilu pe micul ecran în fața întregii țări, cred că a fost destul de simbolică, adeverind proverbul: cine se aseamănă se adună. Față de cine umblă cu jalbe în proțap prin Occident să ne pârască și să ceară ca să nu fim ajutați, noi, oamenii de rând, ne-am lămurit. Ei sunt sau inconștienți, sau vicleni și abili, recurgând la orice mijloc ca să acapareze puterea. Dar vorba proverbului: fiecare pasăre pe limba ei piere. Să sperăm că, noi, românii, avem echilibrul, curajul și puterea de discernământ ca să judecăm ce este real și adevărat în țara noastră»”.

Sursa: ,,Dimineața”, 16 mai 1990, p. 5.

[Alexandru Cîță]