„De câtva timp, greviștii foamei din Piața Universității suscită interesul reporterilor de pretutindeni. Acțiunea lor voluntară, responsabilă, dezinteresată sau nu, a determinat cele mai diferite reacții și interpretării.

«România liberă» publică în nr. 14159 din 23 mai, sub semnătura Sabinei Angelescu, un articol cu titlul lacrimogen eroic: «Pierim aici, pe pământ sfințit». Greviștii, cărora li se iau scurt declarații, aduse convingător din condei de ziarită, sunt prezenți în postura de martiri, de ființe nobile a căror asceză practicată în numele unor idealuri ca libertatea, democrația, înlăturarea comunismului este suficientă pentru a le garanta sanctificarea. Pe autoare n-o interesează cine sunt cei care nu mai vor să mănânce și susțin astfel, prin gestul lor, falsa motivație a ocupării centrului Bucureștiului.

Doamna Petra Dan, pensionară din București, vine la noi și ne-o arată pe fiica sa, Dorina Purice Cobzaru, în fotografia reprodusă în «R.L.». O tânăra slăbuță, cu ochelari, ce ne privește parcă mustrător dintr-un șezlong. Ea face greva foamei pentru «a cere ceea ce vrem cu toții – acceptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara». «Ori murim, ori…», mai declară ea. Și aceasta, cu toate că Dorina Cobzaru are un copil cuminte și frumos de 12 ani, Vasile-Daniel, elev în clasa a V-a, care se plâne bunicii: «Râd copiii de mine la școală, fiindcă mama și-a atârnat ecusonul de Golancă în piept și stă în Piață la corturi». Dar, pentru Dorina Cobzaru, mai importantă este cauza decât ceea ce simte, ce gândește, cum crește propriul ei copil. Căci ce mănâncă, cu ce se îmbracă băiatul, de acuma mare, se pare că n-a interesat-o niciodată.

Bunica ne relatează că a înfiat copilul după ce acesta s-a născut, deoarece fiica ei nu era nici măritată, nici încadrată în muncă și nu avea cu ce-l întreține. De fapt, pentru doamna Cobzaru, munca nu e marea pasiune. A rătăcit și ea din loc în loc, fără a se hotărâ la vreun serviciu. Bunica merge cu băiatul bolnav prin spitale, îl face bine, îl crește cum poate din pensia ei de 2500 lei, în timp ce mama copilului își duce viața independent. Nici când se căsătorește cu Purice Gheorghe, electrician la «Ascensorul», Dorina Cobzaru nu are intenții serioase. O interesează mai mult statutul de «femeie măritată» decât întemeierea unei familii cumsecade. În consecință, după nici o lună, își părăsește soțul, reluându-și viața aventuroasă de dinainte, iar acesta divorțează, procesul pronunțându-se în favoarea lui. În ultima vreme a fost angajată la Întreprinderea «Dâmbovița» ca lucrătoare necalificată. Cum de o lună n-a mai dat pe-acolo, colegele de seriviciu i-au telefonat doamnei Petra Dan informând-o că fiicei ei i-a fost desfăcut contractul de muncă din cauza absențelor nemotivate. Doamna Dan se întreabă pe bună dreptate, ce se va întâmpla cu fiica ei, Dorina, ce viitor o așteaptă pe această femeie de 32 de ani, operată de mai multe ori, căreia nu-i pasă de propria sănătate, nici de propriul copil.

Celălalt grevist se numește Valentin Anton, are 31 de ani, a absolvit cu chiu cu vai 10 clase, s-a căsătorit și are un copil de 3 ani. Dar și tatăl și fiul sunt întreținuți de mamă, Angela Anton, vânzătoare. Nici acestui viitor martir nu i-a plăcut munca, hoinărind și el de la o întreprindere la alta, pe la ITB, unde a fost șofer de troleibuz, pe la Buftea, Uzina «23 August», abandonând repede toate posibilitățile de câștig cinstit. Trăiește din subvențiile primite de la părinți și soție, completându-și bugetul prin comercializarea obiectelor obținute prin spargeri și furturi din automobile, fapte pentru care a fost condamnat în mai multe rânduri și se află în evidența secției de poliție din Baba Novac. Prietenii din lumea interlopă îl cunosc mai bine sub porecla de Semasca. Nici pe el nu-l interesează soarta familiei, a copilului și viața cinstituă (ni s-a spus că nu face nimic în mod gratuit). El declară: «Dacă revendicările noastre nu-și vor găsi nicio rezolvare, vom rămâne aici și vom face sacrificiul suprem. Cel puțin știu că mor cu conștiința împăcată că am făcut tot ce depinde de mine pentru înlăturarea comunismului din această țară».

Ceea ce sperăm noi este ca, această perioadă de suferință prin înfometare să ducă la o reală purificarea sufletească a celor doi greviști, trezindu-le cu adevărat conștiințele și simțul responsabilității față de ființele pe care le-au adus pe lume.

Poate că locul celor doi greviști ar fi în altă parte.

R. Ciobanu”.

Sursa: „Azi”, 29 mai 1990, p. 1.