Doina-Maria Cornea s-a născut la Braşov pe 30 mai 1929, ca fiică a Mariei şi a lui Iacob Cornea. În 1948 îți începea studiile la Facultatea de Litere din Cluj, secţia franceză-italiană. Este remarcată de profesorul Henri Jacquier, care îi va conduce lucrarea de licenţă şi îi va propune un post de asistentă în cadrul Facultății de Litere. Până în anul 1956, ea va preda limba franceză la un liceu din Zalău.
În anul 1958 se mută la Cluj împreună cu soțul său, Leonid Cornel Iuhas, și cu cei doi copii, Ariadna și Leonid Horațiu, unde devine asistentă stagiară, și în scurt timp titulară la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj.
Doina Cornea își începe acțiunile dizidente în 1980 când va distribui romanul lui Mircea Eliade „Încercarea Labirintului” confecționat manual în secret chiar de ea. În 1982 trimite prima scrisoare către Radio Europa Liberă, sub titlul Celor care n-au încetat să gândească, dedicată intelectualilor români, faptă ce i-a adus eliberarea din postul pe care îl avea la Universitatea din Cluj. În 1987 este arestată împreună cu fiul ei, după ce aceștia au trimis mai multe scrisori către Radio Europa Liberă și au răspândit peste 100 de manifeste de solidaritate față de muncitorii din Brașov, la un an după aceea impunându-li-se un regim de arest la domiciliu. Una dintre cele mai emblematice acțiuni dizidente cunoscute ale Doinei Cornea este păpușa dăruită jurnalistului belgian Josy Dubie care conținea o scrisoare citită pe 23 august 1988 la Radio Romania Liberă.
După 1989, Doina Cornea și-a continuat acțiunile politice: în 1990 a făcut parte din Consiliul Frontului Salvării Naționale pentru o lună de zile; a participat la acțiunile „golanilor” din Piața Universității în primăvara lui 1990, primind din partea studenților aflați în piață o diplomă cu titlul „golan de onoare”; a fost unul dintre fondatorii Grupului de Dialog Social și ai Alianței Civice; a fost președinte al Frontului Democratic Antitotalitar din România.
A primit distincții dintre cele mai importante, printre care Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce, Comandor al Legiunii de Onoare sau Crucea Casei Regale a României.
Doina Cornea s-a stins din viață la 4 mai 2018, la vârsta de 88 de ani în orașul natal.
La începutul acestui an a fost demarată o campanie de strângeri de fonduri pentru organizarea unei case memoriale dedicată Doinei Cornea la Cluj-Napoca.
[Francesca Savu]
.
(27 aprilie 1990) „Doina Cornea”
(11 mai 1990) „Cu doamna Doina Cornea, câteva zile înainte de a declara greva foamei”
(13 mai 1990) „Drept grăiește, marea Doamnă…ˮ
(15 mai 1990) „Interviu cu Doinea Cornea”
(16 mai 1990) „Doamna Doina Cornea, văzută de colegele de liceu”
(16 mai 1990) „Doamna Cornea și morga paternalistă”
(19 mai 1990) „Vă mulțumesc, stimată doamnă Corneaˮ