„Rădăcinile răului din societatea noastră contemporană sunt de căutat, în primul rând, în cei peste 45 de ani de totalitarism pe care i-a trăit România.

Criza de astăzi este consecința directă a acestei perioade și se manifestă la toate nivelurile: politic, economic, social. Din păcate, autoritățile cred că pot rezolva această criză prin câteva vagi concesii pe plan economic și social, nu și politic. În acest context, opoziției i se rezervă, după cum s-a văzut deja, un rol de simplu figurant. Soluționarea crizei profunde a societății românești și contemporane nu stă, în orice caz, în reprimarea opoziției – indiferent dacă aceasta are sau nu un substrat politic. Că nu au discernământ în această chestiune, autoritățile ne-au arătat-o în ultima lor acțiune maoistă: folosirea trupelor de mineri împotriva unei opoziții nediferențiate. Minerii au primit instrucțiuni să distrugă nu doar sedii politice și să bată lideri politici, dar, în egală măsură, să devasteze sedii ale unor asociații apolitice (21 Decembrie), Universitatea, Institutul de Arhitectură etc., etc.

Nu există soluție pentru salvarea comunismului din criza în care se află. Filosoful francez André Glucksmann arăta nu demult că nici liberalizarea economică (încercată în China) nu poate salva comunismul, nici soluția politică (reforma aparatului de partid pentru obținerea altor structuri politice) încercată de Gorbaciov nu are mai multe șanse; soluția etică, specifică Europei de Est a dus la o îndulcire a contrastelor în țări ca Polonia și Cehoslovacia, nu însă și în România căreia i-au lipsit marile modele etic – mari disidenți – și în care etica individuală a fost călcată în picioare. Această situație dramatică în care a trăit poporul român a dus la gravă degradare morală.

Ne vom referi la un simptom al răului care roade la rădăcina ființei morale astăzi, ca și înainte de 22 decembrie, care este relativismul atitudinilor.

Nu pot fi condamnați cei care colaborează cu puterea pentru că le-au fost satisfăcute unele revendicări economice. Nu dinspre partea lor se așteaptă resurecția morală. Nici măcar colaborarea cu puterea a celor care vor putere și s-au autopropus ca fiind mai buni decât cei pe care îi înlocuiesc, nu stârnește uimirea, cu atât mai mult cu cât relativismul lor moral e notoriu; unii erau atât de compromiși încât nici Ceaușescu nu accepta să lucreze cu ei. Colaborarea lor cu noua putere nu face decât să ne dea adevărata măsură a regimului pe care îl slujesc. Uimește relativismul moral al intelectualilor și îndeosebi al unor foști disidenți de marcă. Faptul că unii dintre ei au ales (au fost aleși?) să colaboreze cu puterea, ridică un uriaș semn de întrebare.

În ce privește autoritatea, este evident că nu este deloc interesată în această redresare morală; pentru a exista ea are nevoie de număr, nu de calitate; altfel nu ne putem explica două aspecte de foarte mare importanță pe care le observăm în societatea de astăzi, cu impact direct asupra moralității individuale și colective: distrugerea legalității și înlocuirea ei prin legile bunului plac. 2) încurajarea delațiunii, făcute, din păcate de însuși președintele statului și a cărei consecință imediată este lipsa de moralitate.

Dora Mezdrea”.

Sursa: „Dreptatea”, 23 iunie 1990, p. 3.