„Ora 12.00 – Mii de manifestanți – în majoritate tineri – se strâng în zona Pieții Universității și a hotelului Intercontinental. Ei vor democratizarea reală a României. Tinerii sunt, pentru început circa 2 500 – 3 000.

„Ora 13.00 – Apar trupele Ministerului de Interne, circa 1000 de soldați, subofițeri și ofițeri. Unii au pistoale mitralieră, alții – numai bastoane. Lumea îi huiduie. La această oră sunt deja peste 10 000 de persoane, plus o mulțime de curioși, care stau pe margine, privind de pe trotuar. De sus, de pe o terasă a hotelului Intercontinental se filmează și se fotografiază. Demonstranții strigă: «Iliescu este Ceaușescu numărul doi!», «Nu vă fie frică, Iliescu pică!», «Demisia! Demisia!», «Comuniști, vă anunțăm că mai putem să luptăm!» ș.a.

Ora 14.00 – O parte dintre trupele de Poliție pare a se retrage, în huiduielile și fluierăturile oamenilor. Unui autobuz cu trupe, care trecea în viteză prin mulțime, i se sparg câteva geamuri. Apare și o mașină Dacia, în care este un general de Poliție. Unul dintre parbrize îi zboară imediat în cioburi. Mașina dispare de-a lungul B-dului Magheru. Pe str. 13 Decembrie (fostă Regală) apar mașini ARO ale Poliției, dar și două dube pentru eventuale arestări. Urmează un val de huiduieli, manifestanții nepărând înfricoșați de aceste demonstrații de forță. Se strigă: «Domnule Chițac, ați reînviat?!».

Ora 14.45 – Din străduța laterală, care se află lângă Sala Dalles, apar trupele ce se «retrăseseră» la ora 14.00. Mulțimea strigă din nou «Nu vrem neocomunism!», «NU vă fie frică, Iliescu pică!», «Demisia!».

Ora 16.30 – Sunt adunați în acest moment mai mult de 50.000 de oameni, majoritatea formând-o tinerii. Pe margini se discută pro sau contra acestei manifestații. Curioșii sunt, în general, de acord cu tinerii.

Ora 19.00. Poliția se retrage cu totul, lăsându-i pe demonstranți să facă tot ce poftesc. În rândurile acestora se comentează că «se fac doar că pleacă, așteptând ca noi să spargem sau să stricăm ceva, apoi vor reveni și vor trece la brutalități». Se strigă peste tot «Fără violență!».

Ora 20 și următoarele aduc micșorarea numărului de manifestanți. La ora 0.00 aceștia nu mai sunt decât circa 300.

Ora 2.00 – Mai sunt circa 150 de tineri, care au hotărât să formeze un soi de permanență, pentru a asigura paza baricadelor simbolice înălțate în locul celei din 21 decembrie ’89, dar și în intersecția de la Universitate.

Ora 4.45 – 5 camioane cu trupe de poliție, plus două Dacii cu ofițeri, apar lângă statuia lui Mihai Viteazul.

Ora 5.00 – 4 camioane cu trupe se ivesc în dreptul cinematografului «Luceafărul».

Ora 5.10 – Apare un securist în civil, care se deplasează de la un grup la altul, intrând în vorbă cu liderii acestor grupuri. El spune că este ba din Timișoara, ba din București. Tot el va fi acela care va direcționa mai târziu arestările.

Ora 5.15 – În fața restaurantului «Bulevard», de pe Bd. Magheru, apar două Dacii cu ofițeri, un ARO cu subofițeri, plus 4 autobuze pline cu soldați ai Ministerului de Interne.

Ora 5.30 – Începe represiunea. Cei circa 150 de oameni ce păzeau «baricadele» sunt loviți cu bastoanele, cu pumnii și cu picioarele de către soldații și ofițerii de poliție. Au fost groaznic maltratate și câteva femei în vârstă (probabil călugărițe). Pe când demonstranții erau bătuți bestial, din rândurile lor s-au desprins 7-8 persoane care, arătând un anume cartonaș, au fost lăsate să-și vadă de drum. Informatori? Colaboraționiști? SECURIȘTI?

Au fost arestate câteva zeci de persoane, în principal cele indicate de securistul în civil ce se infiltrase puțin mai devreme în rândurile lor.

24 aprilie, ora 16.00 – în momentul în care scriem, demonstrațiile continuă. Mii de oameni s-au strâns din nou în centrul Bucureștiului, cerând democrație și libertate reale, nu numai pe hârtiile oficiale. Așteptăm evenimentele.

Cristian TOMA”.

P.S. În cursul nopții de 23 spre 24 aprilie a fost o mulțime de cetățeni ce au adus mâncare, ceai și cafea pentru demonstranți, deși nu aveau cunoscuți printre aceștia. Un gest de omenie și solidaritate.

C.T.”.

Sursa: „Viitorul”, 25 aprilie 1990, p. 2.

[Diana Tița]