„Reportajul celei mai fierbinți zile, începută cu răsaduri de flori, terminată cu morți, răniți și incendii. Bandele legionare și-au făcut apariția în uniforme. Tentativa de lovitură de stat a eșuat.

Dacă cineva mai avea vreo îndoială cu privire la «puritatea» revoluționară a manifestanților din Piața Universităților, acum nu se mai poarte vorbi de așa ceva. Acum dispunem cu toții numai de certitudini și, din nefericire, ele sunt tragice. […] că cei care au montat aici un mecanism diabolic, cu șuruburi en[…], nu au făcut-o, așa cum am mai […], din dragoste de țară, ci din ură, o ură imensă față de acest pământ, față de poporul român, abia intrat sub […]  libertății. Începând cu ziua de azi, nimic din tot ce s-a strigat timp de 55 de zile în această piață nu mai poate fi […]  pentru că azi, 13 iunie, manifestanții de aici și-au mărturisit definitiv […] de sinceritate și întreaga necredință. Au dovedit, în același timp, o in[…]  teroristă desăvârșită și un nestăvilit apetit pentru violență. Au mai dovedit că un partid se poate transforma dintr-un partid politic într-o bandă a ticăloșiei.

Celor 33 de răniți înregistrați până la ora 16 li s-au adăugat, probabil, până la această oră câteva sute. Acești primi sunt tineri cu toții, tineri de 18 până la 30 […] de ani, care au încercat cu mâinile goale să oprească vandalismul din centru orașului unde, după intervenția din dimineață a poliției, se sădiseră primele flori și se dezinfectase cu clor și jeturi de apă întregul spațiu pe care s-au instruit în teroare bandele de manifestanți închiriați cu ora, cu ziua, cu săptămâna, cu luna și, probabil, chiar și cu anul. Lipsa de scrupule a celor ce i-au hrănit, i-au întreținut și i-au manipulat cu noapte fi scuzabilă în fața nici unei instanțe.

Credem în libertatea noastră câștigată după atâta suferință. Sperăm în înfrângerea acestei ticăloșii abătute peste noi atât de neașteptat. Nimic nu ne poate întoarce din drumul pe care am pășit la 22 Decembrie și ni l-am consolidat prin votul exprimat la 20 mai. Ora târzie la care închidem aceste pagini nu ne îngăduie comentariul. O închidem cu un «film» pe ore al evenimentelor și cu trei fotografii, ultimele care au fost făcute cu un aparat care nu va mai funcționa; a fost făcut zob de un demonstrant dezlănțuit și brusc înverzit. Scăpat ca prin minune, doar cu legitimația strânsă în pumn, fotoreporterul nostru Dragoș Cristescu a sosit la redacție cu singurul film salvat și l-a developat printre lacrimi. Mâine vom fi cu toții, în toate punctele prin care azi, s-a scurs ca un șarpe vandalismul legionar hrănit în Piața Universității. Mulțumim celor care, până la această oră târzie, se găsesc în oraș, apărând libertatea, apărându-ne pe noi toți. Mulțumim Televiziunii Române, care, printr-un efort de eroism pur, ne-a readus în casă liniștea la care avem dreptul.

Darie Novăceanu.

Orele 4,00-10,00. Momentul mult dorit de majoritatea cetățenilor țării a sosit. Poliția revine, în sfârșit, în Piața Universității, procedând la evacuarea zonei. La câteva ore după ce demonstranții au fost în[…], mașini grele blocau intrarea în […]  cordoane de poliție mențineau ordinea și nu permiteau accesul înspre fostul teritoriu denumit «zona liberă de neocomunism».

Au dispărut mizeria și rușinea, promiscuitatea și agresivitatea; au dispărut și […] mercenari ai foamei în numele unor idealuri stupide.

S-a făcut curățenie, s-a spălat strada cu apă și detergenți. S-au refăcut marcajele. S-au primenit clădirile din jur, s-au astupat găurile care fuseseră transformate în pubele. Pe esplanada din fața «Teatrului Național», mai întâi s-a dat cu un strat de praf alb (clor). E lesne de înțeles din ce motive. Apoi s-a săpat de zor tăpșanul ce fusese transformat în camping. Aspersoarele funcționează continuu. Am reținut de la unul dintre cei peste 50 de confrați străini ce nu pridideau să filmeze, să fotografieze, să noteze că la ei în țară niciodată nu s-ar fi permis așa ceva, nu s-ar fi întâmplat așa ceva.

În sfârșit, la Troița Eroilor era curat, nisipul proaspăt greblat și câteva fire de flori erau risipite în semn de omenească cinstire a martirilor Revoluției.

ORA 10,30. Pe bulevardul 1848, în dreptul Spitalului Colțea, un grup de circa 100 persoane încearcă să pătrundă în Piața Universității prin cordonul de polițiști. Scandează lozinci antiguvernamentale, împotriva noii conduceri a țării. Mii de bucureșteni, aflați pe trotuare, sau chiar pe carosabil, îi apostrofează, se produc altercații. Polițiștii intervin pentru a dispersa cele două tabere. Unii dintre polițiști sunt molestați. Circa 10-12 persoane, care se dedau la asemenea acte împotriva organelor de ordine, sunt reținute pentru cercetări.

ORA 12,00: În fața Universității își fac apariția două grupuri de circa 150-200 de persoane fiecare. Primul este format numai din bărbați și scandează: «IMGB – face ordine», iar cel de-al doilea, format în majoritate din femei, strigă «ICTB – face ordine!». După cum se deduce din aceste lozinci, e vorba de muncitori de la marile întreprinderi bucureștene. Unii intervenienți ajung la Facultatea de Arhitectură, încercând să se întâlnească cu reprezentanții «Ligii studenților». Se produc altercații. Apare poliția, fără efect însă. Se formează alte grupuri de tineri mai mari, poate că studenți. Aceștia scandează lozinci anticomuniste, antiguvernamentale și reușesc să împrăștie grupurile sosite din cele două întreprinderi.

ORELE 12,30-14,00. Apar muncitori, pensionari, oameni dornici să treacă din nou prin locul unde s-a aprins torța Revoluției în București. Unii au flori, lumânări, spun că le-au căzut ființe dragi acolo și că, din aprilie, «de când a început…», n-au mai îndrăznit să pășească de aici. Acum întreabă dacă noile baricade ridicate de oamenii de ordine pentru a preveni reinstalarea celor ce până mai ieri au locuit aici vor dura mult. Sunt și destui cărora curiozitatea le dă ghes să treacă prin piață. Spun că au trecut acolo, dincolo, prezintă buletinul, sunt lăsați să treacă.

O femeie cu o mătură și o greblă în mână ne arată o tașcă burdușită cu acte de identitate, găsită în timp ce se făcea curățenie. (Ce e cu astfel de «colecții» de acte de identitate, vom avea altădată prilejul să vă povestim). Femeia, pensioara Lucreția Ghenea, îmi spună că a venit la Universitate să ajute la curățenie. E îmbrăcată în costum național și pare, vizibil, îngrijorată. Ne împrietenim, mă chestionează dacă nu cumva sunt și eu «piețară» și-mi mărturisește oful ei. Are o fată, profesoară de chimie, Viorica Ioan; a ținut-o în școală cu greu, a ajutat-o cum a putut și după ce s-a măritat. Fata ei și-a uitat familia, s-a încurcat cu unul și stă cu el în piață. Femeia venise și pentru a aflat ceva și despre fata ei, intuiesc. Ca un făcut, aceasta chiar ne iese în drum și o ia pe mamă la rost: «Ce-i cu mătura asta, ce te-ai îmbrăcat așa, mă faci de râs?!» «Ești proastă, dar ai să vezi că peste trei luni strigi și tu ca mine – o asigură, cu tupeu, tânăra. O să fie război civil, armata o să treacă de partea noastră. Îl aducem pe rege, ai să vezi!».

Trec de barieră. În față la «Dunărea» stau de vorbă cu polițiști răniți. Unul are mâna dreapta «scoasă din funcțiune», altul e rănit la picior. «S-a întâmplat când <universitarii> au pus foc unui microbuz de poliție. Am alergat, erau colegi de-ai noștri înăuntru, trebuia să le venim în ajutor. Noi am scăpat ușor. Peste 100 de polițiști, grav răniți, au fost internați în spital». Salvările așteaptă. În <Arhitectură>, unii s-au baricadat și urmăresc de sus tălăzuirea dinspre Union».

Ora 14,20. Pe Magheru, vizavi de Biserica Italiană, un cetățean fuge către polițistul de la circulație. Ce poate fi? Aflăm. «Domnule polițist, pe Academiei, dintr-o <Dacie> albă cu număr de Argeș, se dă benzină în sticle de bere».

Pentru ce? Pentru vestitul cockteil Molotov (cunoscută bombă artizanală). «Piețarii» din schimburile de zi au adunat oameni și au venit încoace. Unii au folosit, ni se spune, sticle incendiare. Atacă pe mai multe valuri, dinspre «Union», străzile Academiei și Colței. Furia atacatorilor pare să fie ajuns la paroxism. Notez, mașinal, că și în timpul nopții au folosit bâte, au făcut uz de arme albe, au aruncat cu sticle, având multe, foarte multe bastoane de poliție. (Deci, bastoanele dispărute în zilele Revoluției, când au dispărut și multe uniforme și chiar arme, au intrat totuși în posesia cuiva.) Un lucru e cert; din evidențele care s-au găsit la corturi, s-a aflat, în sfârșit, cine e sponsorul operațiunii «Golania». Vom reveni cu amănunte.

ORELE 16,30-17,30. Nimerim în plină ambuscadă. Strada Edgar Quinet. Vuiet. Tineri și vârstnici, masați între Universitate și Arhitectură. Între Arhitectură și hotelul «Negoiu». La ferestrele și pe acoperișurile celor două instituții, altă puzderie de tineri, înarmați cu pietre și sticle. Se urlă, se huiduie. Manifestanții sunt violenți. Apariția poliției îi neurasteniză. Ne strecurăm cu greu. Un tânăr, în nici un caz student, duhnind a băutură, abia ne lasă să trecem. Un microbuz al Poliției, încă mai fumegă cu roțile în sus. Pe el, cățărați, trei indivizi, dintre care unul încearcă să surprindă câteva imagini fotografice: oameni și ură, ură și pietre.

La un moment dat, când în jurul mulțumii agitate se strânge cercul Poliției, se dezlănțuie furia. Bieții copii soldați în termen – doar de câte luni veniți la armată, polițiști tineri, asemenea celor cățărați pe acoperișe și pe ferestre. Nu mai sunt frați, nu mai sunt de același sânge… Începe, de sus, ploaia de sticle, ploaia de pietre. Retragere în fugă. Țipete. Oameni călcați în picioare.

Un polițist, sprijinit de umeri de doi confrați, are gura strivită de o piatră, un altul, lovit cu o sticlă în dreptul stomacului, abia e dus spre mașina salvării. Doi loviți în cap își șterg sângele cu podul palmei, nerealizând încă gravitatea rănii. Mă pierde de colegii de redacție veniți să vedem cu ochii noștri limitele urii, ororii, refuzului de a înțelege… O piatră mă nimerește. Mă încovoi să nu cad.

Unii înjură poliția. Au ce au cu guvernul. Din nou ploaia de pietre, de sticle, chiar de sticle incendiare. O petardă aruncată nu se știe de cine amuțește mulțimea pentru o singură clipă. Un autocar al Poliției e gata să fie răsturnat de câțiva furioși. Între orele 15,30 și 17,30 «dialogul» cu pietre și sticle continuă. Luând drept bun principiul «nu te pune cu nebunii». Poliția se retrage, fără să facă uz de arme…

Trecătorii, năuciți, vor să afle ce se întâmplă. Zeci de piepturi scandează  în cor: «Asasinii! Asasinii!»

Încă de pe la ora 15,45, spre forțele de poliție începuseră să zboare sticle, jumătăți de cărămizi, pietre mari și… sticle incendiare. Fiecare explozie e salutată cu urale. Fețe livide, priviri încrâncenate. Un colonel de poliție jură că-și dă demisia: «Ăștia își bat joc de noi și noi nici măcar nu ne apărăm!».

DUPĂ ORA 16,00 intensitatea tirului cu bolovani reușea să spargă barajul viu al forțelor de ordine, care s-au repliat lăsând drumul liber. Manifestanții pătrund până în dreptul balconului Facultății de Geologie. Sosirea în forță a două plutoane de poliție le taie elanul și se retrag spre clădirea Arhitecturii. Tinerii polițiști încearcă să refacă barajul în fața forțelor dezlănțuite. În valuri succesive manifestanții câștigă însă teren. Intensitatea tirului cu sticle incendiare crește iarăși. O explozie incendiază autobuzul poliției, așezat de-a curmezișul spre intrarea în piață. Barajul cedează și manifestanții pătrund în locul lăsat liber de forțele poliției în retragere. Ploaia cu bolovani continuă. Un grup de polițiști se scurge rupând pământul spre camioanele și autobuzele parcate în apropierea Ambasadei S.U.A. În câteva secunde în Piața Universității nu se mai vede picior de agent al ordinii.

Prin toate căile de acces se preling valuri, valuri cetățenii pașnici: muncitorii, studenții, tinerii, bătrânii. Mulțimea e cuprinsă de frenezie. Lumea cântă se îmbrățișează sub torentul de apă care continuă să cadă impasibil. La baricada de autocamioane dinspre str. Onești un grup de tineri încearcă să răstoarne un autobuz. Nu reușesc și-i dau foc. Trombe negre de fum se înalță din toate punctele de acces spre Piața Universității. Flăcări uriașe delimitează sinistru teatrul «victoriei» agresivității asupra ordinii. «Doamnă, și le-am vorbit frumos», îmi spune un locotenent major înainte de a se retrage în fugă.

ORA 17,00. La balconul Facultății de Filologie, Marian Munteanu anunță că studenții Universității au intrat în grevă și se baricadează în clădire până în eliberarea colegilor lor arestați, nu înainte de…, a se desolidariza de orice acțiune violentă împotriva armatei! Cere, imploră ca oamenii de bine să sprijine personal grupul de studenți, delegați să parlamenteze cu poliția la… sediul acesteia! «Trebuie să fim uniți. Vă rog, vă implor, nu ne lăsați! Colegii noștri sunt arestați! Hai să-i eliberăm!» Jos, mulțimea se hotărăște greu. O coloană masivă pornește în cele din urmă scandând «Jos Chițac!», spre sediul poliției. Cei rămași, grupuri-grupuri, povestesc, comentează cele auzite sau văzute și așteaptă să vadă ce-o să se mai întâmple.

ORA 18,00. Aflăm că minerii din Valea Jiului și bazinul Rovinari au pornit spre Capitală. Elicoptere se îndreaptă spre centrul orașului. Telefoanele din redacție sună în draci. Din țară o singură întrebare: ce se întâmplă la Universitate? Nu prididim cu explicațiile. De fapt, este o singură explicație, pe care o constatăm, de-a dreptul stupefiați. Privind pe geam, observăm cum din centrul Capitalei, trombe de fum se înalță spre cer.

Se poate, da, se poate ca forțele obscure ce atentează la tot ce este sfânt să dorească fum și ceață pe cerul Capitalei.

ORA 19,00. În Piața Universității puzderie de oameni, fum. Zeci de mașini incendiate. De tot felul, inclusiv particulare. Ceea ce ne-a pietrificat simțurile – un tânăr în uniformă neagră, cu vulturul brâncovenesc brodat pe cămașă. Cumplită revenire în timp.

ORA 20,20. La puține momente după ce Televiziunea a prezentat imagini cu ce se petrece la Televiziune și ce i s-a întâmplat domnului Cornel Pumnea, telefoanele sună neîntrerupt. De la Constanța, de la Ploiești, Craiova, același mesaj: «Pornim spre București să sprijinim țara».

PIAȚA VICTORIEI, ORA 20,30. Prin stație se anunță: «Cei patru de pe acoperișul blocului din stânga să coboare!». Brusc, toate privirile se îndreaptă către acolo. O echipă de polițiști urcă rapid scările blocului nelocuit să-l prindă. Într-un grup de iscă vânzoleală. Este prins un tânăr în mâna căruia sticlea lama unui cuțit. Din nou liniște și o nouă comunicare prin stație primită cu aplauze: «Se îndreaptă spre București trei trenuri cu mineri». Din nou agitație. Un alt terorist cu buzunarele pline de cartușe e legat de polițiști, odată cu o femeie care fusese văzută, manevrând dolari în piață. Liniștea este întreruptă de un nou anunț: «A apărut MIRA». În zgomotul aplauzelor, fetele de la APACA în mijlocul cărora mă aflam n-au înțeles și mă întrebau: «Cine vine?»

ORA 21,00. La Televiziune sosesc, una după alta, autobuze, basculante, camioane cu cetățeni ai Capitalei. Rând pe rând, din incinta Televiziunii sunt scoși de către poliție agresori.

Reporterii «Adevărului» aflați la datorie”.

[…] = text indescrifrabil, șters, legătură de ziar care a „mâncat” din text.

Sursa: „Adevărul”, 14 iunie 1990, p. 1, 3.

[Vlad Mihăilă]