„După patru zile de confruntări tragice a intrat din nou în actualitatea bucureșteană ceea ce putem numi de aici încolo Fenomenul Piața Universității. Deși termenul ca atare nu ne aparține, totuși îl adoptăm, considerând că el face parte deja din realitatea socială românească, fiind de mult de notorietate mondială.
Deci Piața Universității cu tot ce se petrece acolo nu înseamnă doar o manifestare de protest spontană, pașnică, ci un fenomen în desfășurare, cu ecouri și implicații enorme. Faptul a fost evident încă din primele zile ale acestei manifestații, de la finele lunii aprilie, manifestația extinzându-se, intrând în conștiință publică, venind în întâmpinarea unor necesități stringente ale acestei conștiințe publice.
Cu toate acestea, fără a analiza deloc cauzele și implicațiile acestei acțiuni cu caracter cetățenesc în primul rând, autoritățile provizorii ale țării, «legitimate» mai apoi prin alegerile de la 20 mai, au depus minimum de efort în aplicarea soluției de succes în asemenea împrejurări – cea politică. Nici o altă soluție, după cum s-a văzut, nu a dat roade. Ba, mai mult, prelungindu-se foarte mult în timp, manifestația din Piața Universității a dat prilejul unor forțe obscure ale societății noastre, precum și autorităților, să treacă în zilele de 13, 14, 15 iunie 1990 la violențe care au stupefiat o lume întreagă. Timp de trei zile, Capitala țării a fost martoră a unor tulburări adânci și tragice, săvârșite în prima zi de forțele de ordine și forțe oculte încă neidentificate, apoi în zilele următoare de mineri și securiști deghizați în mineri, sau pur și simplu îmbrăcați în civil.
A fost un timp al fărădelegilor ce a adus prejudicii incredibile democrației în țara noastră, sistemului politic românesc, precum și o criză morală de proporții. A nu se pierde din vedere acest fapt. Dar, mai mult decât atât, prestigiul României în lume a scăzut enorm.
Prin faptul că n-au putut să stăpânească situația în prima zi, cât și prin faptul că în zilele următoare au apelat la forță brută, necalificată, pentru a restabili ordinea, semănând teroare, bestialitate și sălbăticie, președintele ales al țării și partidul său – FSN – au înregistrat în plan intern, dar mai ales internațional o cotă foarte scăzută de popularitate, poate tot atât de scăzută precum cea de dinainte de 21 decembrie 1989 a trecutului regim. Dacă nu cumva chiar mai mult. Ceea ce constituie un lucru grav pentru țară, grav pentru că atât președintele ales, cât și echipa guvernamentală vor trebui să activeze intens pe plan internațional în condițiile unei audiențe minime și a unei prese foarte proaste. Țara are nevoie de credite, de investitori, de tehnologii de înalt randament, de deschidere spre lume, de schimb de idei și opinii. Or, acestea nu pot fi obținute decât dacă puterea se bucură de audiență în mediile financiar-bancare, în cancelariile occidentale, în toate locurile care pot să însemne ceva pentru noi și pentru dezvoltarea noastră economică și științifică concretă. Firește, democrația nu se poate face fără o economie prosperă, fără protecție socială, fără legalitate de toți acceptată și fără prieteni buni sau oameni de bună credință interesați, care să acorde sprijin moral și material. Or, conducătorii de acum ai țării noastre nu au, în urma evenimentelor din 13, 14, 15 iunie, nicidecum o situație roză nici în Europa Occidentală, nici în America. Aici, este, credem, imensa pierdere pe care va trebui s-o suportăm cu toții. Ca să nu mai vorbim de o însemnată neîncredere din partea celorlalte forțe politice din țară, de o opoziție aproape decorativă, de parlamentul care deja funcționează ca o mașină de vot. Unii dintre cei care vor citi aceste rânduri ne vor acuza, poate, de rea voință. Afirmăm că nu este decât un înțeles greșit dat unor probleme majore pe care noi, cei aflați în opoziție, ni le punem la modul firesc și încercăm să le identificăm, să le cercetăm și să găsim, împreună cu celelalte forțe politice, cu opinia publică românească, o soluție. Este, trebuie să se înțeleagă acest lucru, o practică democratică.
Prin urmare, iată ce a însemnat până acum neglijarea fenomenului numit Piața Universității. Chiar și faptul că a fost folosit până și în lupta pentru putere, în reglarea de conturi a cine mai știe căror forțe, deși scopurile și comportamentele acestei demonstrații au fost și rămân pașnice. Ea își are rădăcinile în nemulțumirea unei însemnate părți a populației – intelectualitatea, tineretul școlar și studențesc mai ales, a unor organizații cetățenești – față de practicile și metodele de guvernare ale puterii care funcționează, pe mai departe, nu numai pe structuri comuniste, ci și pe o ideologie și o conduită politică ce nu mai lasă niciun dubiu asupra extracției sale comuniste. Este un aspect important care, coroborat cu altele de natură asemănătoare, produc acest fenomen. Că Piața Universității nu este o întâmplare banală cu cântece și demonstranți o demonstrează și faptul că, după teroare, ea a revenit în cotidian. Priviți cu atenție oamenii care vin în Piața Universității în aceste zile și veți vedea că sunt oameni cu totul serioși, cu argumente morale imbatabile!
Deci, să înțelegem faptul că fenomenul Piața Universității este un efect ce nu se tratează nici cu bâta minerească, nici cu transportorul blindat, nici cu polițiștii însoțiți de câini și echipați ca în linia întâi. Deci printr-o bună activitate politică, economică, socială a puterii care dispune în orice moment de posibilitatea dialogului cu întreaga societate. Dialog pe care trebuie să-l profeseze crezând în democrație și nu în etica totalitară, care ne-a adus atâta rău timp de 45 de ani și continuă să ne aducă și să ne chinuie pe toți de 6 luni încoace. Credem că fenomenul Piața Universității se poate rezolva rezonabil. Oricât de mult rău ar fi fost, oricâtă înverșunare, nu trebuie să uităm că aparținem aceleiași patrii și că trebuie să credem în binele ei prin democrație și numai prin democrație.
M. Enescu”.
Sursa: „Dreptatea”, 20 iunie 1990, p. 4.
