„ […].
Reacția înverșunată a forțelor de dreapta a fost extrem de promptă și de violentă. Au fost mai întâi declarațiile revoltătoare ale candidaților la președinția țării învinși prin rezultatul votului, declarații făcute încă la mijlocul nopții de 20 spre 21 mai când s-au comunicat rezultate sondajului INFAS-IR-SOP; au urmat etichetele nu mai puțin revoltătoare prin abundența de injurii la adresa poporului din declarațiile oficiale ale partidelor «istorice» și comentariile de presă, de un pronunțat spirit «analitic», atât de analitic încât nu conduce decât la una și aceeași concluzie pe care am reținut-o tot din coloanele «Dreptății» dar sub altă ilustră semnătură (B. Mihai): «Furând revoluția ocupând fără a fi numiți funcțiile de conducere cu ajutorul aceluiași sistem sinistru, comuniștii de astăzi, care-și zic F.S.N.-iști, au pus mâna <legal> pe putere în urma acestui simulacru de alegeri, obținând 66,31 la sută din sufragii».
Exprimată prin vot, impusă pe calea mijloacelor democratice, voința de libertate a poporului s-a încercat să fie înăbușită de forțele dreptei și ale extremei drepte prin mijloacele tipice violenței. Este din acest punct de vedere un merit al ideologilor partidelor «istorice» că nu și-au ascuns intențiile. «Oamenii cu conștiință trează», ca Eugen Mihăescu, «îndurerați» de nenorocirea în care au fost aduși de popor acordând încrederea sa Frontului Salvării Naționale, au declarat deschis, în 30 mai a.c., că strigătul lor de «durere» se va amplifica în săptămânile și lunile următoare, în timp ce Dora Mezdrea, tot în coloanele «Dreptății», scrie, incitând, că «A îndemna la liniște, în condițiile stării de veghe… este, azi, a îndemna la pasivitate». În același spirit, pe un ton și mai agresiv, mai amenințător, s-a pronunțat și Grupul pentru Dialog Social, apreciind, nici mai mult, nici mai puțin, într-o Scrisoare deschisă adresată domnului Ion Iliescu (1 iunie 1990), invocând și demonstrația continuă din Piața Universității, că «virulența împotrivirii» postelectorale n-ar trebui ignorată de șeful statului și că «însemnătatea acestei împotriviri nu se poate reduce la dimensiunea ei statistică».
A fost acesta, într-adevăr, un avertisment fără echivoc al «elitei» care conduce teoretic, în noile condiții, forțele de dreapta și de extremă dreaptă și care și-a găsit concretizarea în evenimentele din 13 iunie. O bornă clară pe firul încercărilor de afirmare a spiritului contrarevoluționar din țara noastră după cele din 12 și 28 ianuarie sau 18 februarie și din a doua jumătate a lunii martie. Poporul va respinge o dată mai mult forțele politice care-i sunt ostile. Dar, pentru ca asemenea evenimente să nu se mai repete, un plus de vigilență și de rigoare credem că se impune. Este o cerință reală a vieții și Frontul Salvării Naționale trebuie să-i găsească răspunsurile practice care se impun.
Marin Badea
P.S. În drum spre redacție, la traversarea Bulevardului Magheru, am înregistrat, scandată de mineri, lozinca:
«Minerii din Petroșani
Nu au teamă de <golani>».
Le mulțumim și prin ei tuturor muncitorilor al căror braț s-a dovedit o dată mai mult că este adevăratul garant al revoluției”.
Sursa: „Azi”, 15 iunie 1990, p. 3.
[Vlad Mihăilă]
