„Mânia și-a ieșit din matcă. Ea a fost stimulată de incapacitatea organelor de poliție ale Capitalei de a acționa cu luciditate și spirit justițiar, în zilele de 13-14 iunie, într-un moment ce a pretins fermitate. Tăcerea armatei a completat ceea ce mai putea fi numit (dez)ordine socială, astfel că evenimentele din după-amiaza zilei de 13 iunie a.c. au izbucnit vijelios, lunga noapte neroniană dezvăluind un oraș izolat de rațiune și discernământ. Căci, oricum am privi lucrurile, rugurile «purificatoare» ale democrației extremiste au vrut să reactualizeze în România cultul forței. Nu s-a reușit. Este incontestabil meritul minerilor care au intervenit hotărâtor, anihilând anarhia și încercarea loviturii de stat. În câteva ore, ceea ce organele de poliție numeau firesc în rapoartele lor drept fenomene infracționale, ortacii din Valea Jiului au reușit să anihileze fauna sordidă, asanând orașul de armata trântorilor ce polua viața acestei metropole europene. Ei au săpat peluzele din fața Teatrului Național. De la ei așteptăm, nu pretindem, să apere ceea ce este de apărat în această țară. Ei coboară zi de zi în adâncuri, riscându-și viața, pentru a scoate cărbunele. Nu pretind recunoștință. Pretind pace socială. O avem, în sfârșit. Pentru prima oară de la Revoluție Bucureștiul cunoaște liniștea meritată. Comercianții ambulanți, alcoolicii, bișnițarii au dispărut. Știm că nu pentru totdeauna, dar – să recunoaștem – cât de bine ne este fără ei. Piața Universității devine, din oră-n oră salubră, fructele mâniei există încă. Institutul de Arhitectură «Ion Mincu» pare opera unor evadați din lagărele de psihiatrie. Dl. Marin Smilgeschi, decan, recunoaște că unul din studenții săi a scris biletele pe care le-a aruncat de la geam, în Piața Universității, în momentul când – 13 iunie a.c. – spiritele erau și așa agitate. Pe afișierele cancelariei profesorale se mai păstrează incitantele lozinci: «Jos neocomunismul!», «F.S.N. – Dracul!» etc., care puteau fi auzite cu ocazia manifestărilor din Piața Universității. Informațiile sunt contradictorii. Nouă, de pildă, ni se spune că în ziua amintită au pătruns în institut 40 de polițiști, arestând 3 studenți, eliberați apoi în cursul după-amiezii. În presa literară ei apar drept civili. Grupul de muncitori ai I.M.G.B.-ului ar fi spart geamurile de la intrare, moment în care studenții s-au baricadat, rămânând să lucreze la proiectele de diplome. Alții s-au urcat pe acoperiș, urmărind spectacolul violenței. În jurul orei 6 dimineața, o parte din studenții surprinși la atelierul de proiectare anul I, la planșetele de lucru, au fost supuși unui val de lovituri violente. Studentele Anghel Silvana și Dania Sasu, anul I arhitectură, ne arată rănile. Au lovit fără milă. Centrala telefonică, birourile, mobilierul, televizoarele, mașinile de scris și calculatoarele individuale au dispărut sau, în cea mai mare parte, sunt inutilizabile. Aceeași tristă situație se găsește în cele 800 de încăperi ale Universității din București. Fișete forțate cu ranga, birouri răvășite, documentele ale Institutului de studii est-europene aruncate pe jos, case de bani «Leopold Fleisdor Wien» devastate, instrumente de măsură sustrase. Autorii? Soldatul S.C. de la U.M. 01305 București declară în prezența cadrelor didactice ale Facultății de filologie: «În seara zilei de 13 iunie a.c. un zgomot dinspre intrarea la Facultatea de Geografie mi-a atras atenția. Deși eram singur, am pornit în urmărire. Cineva încerca să sară pe fereastră. Am băgat cartuș pe țeavă și am tras foc. Fiind întuneric, am renunțat la cercetări. Nu puteam părăsi postul. Toată noaptea s-au auzit zgomote infernale. Credeam că vor să demoleze clădirea».
Mânia nu trebuie să-și iasă din matcă. Posesiunea sa demonică îndeamnă la acte necugetate, la dezbinare și ură. Intoleranța nu poate domina la nesfârșit viața noastră socială.
Al. Gavrilescu”.
Sursa: „Adevărul”, 16 iunie 1990, p. 2.
[Vlad Mihăilă]
