„Sincer vă spun, mă amuză acest personaj, ba chiar îmi descrețește fruntea în clipele mele de lecturare încordată și tensională. Îmi «place» George Șerban (deși pot sa-i fiu mamă) nu de alta, ci pentru simplul fapt că el reprezintă omul de «vază» al postrevoluției timișorene. Pentru că, trebuie să rețineți, el la revoluție nu a participat, era încă la Catedra de marxism a Politehnicii «Traian Vuia». Și apoi, mai îmi «place» George Șerban pentru că el a «conceput» punctul 8 din Proclamația de la Timișoara și, pentru a-și scunde propria-i persoană de tip comunist, a realizat «faimoasa» alianță națională sau, cum îi zic eu, alianța celor puțini împotriva celor mulți, de s-a mirat tot natul (regionalism), cu alte cuvinte a întors Timișoara pe dos. Ce-i drept, astea zic și eu «merite»! Și-apoi, ce să fi făcut bietul om! Ce vină are el că a fost comunist și în din acela ce a îndoctrinat studenții cu acea ideologie.
Ei, e acum și el om «mare» la figurat, că la propriu, nu. Și ce-i dacă e indignat acum, după alegeri? Abia a apucat omul ziua asta s-o vadă așa cum și-a dorit-o el, nu cum au vrut alții. Și uite că n-a fost așa. Ziua asta de 20 mai a fost așa cum a vrut-o poporul român. Dar ce, poporul român nu poate să greșească, se întreabă cu siguranță George Șerban. A ales pe cine nu a dorit George Șerban, pe domnul Iliescu și F.S.N.-ul, taman pe cei ce-i stau «în gât» bietului marxist. Dar ce să-i faci? Poate se întoarce, țac, țac, țac, ușor și bine. Vedeți, tocmai de aceea domnul George Șerban e indignat. De ce nu a votat poporul acesta cu d-nii Cîmpeanu și Rațiu? Atunci țara era «liberă, liberă» de curgea mierea pe toate drumurile, după promisiunile lor.
Dar să vedeți că George Șerban, eroul serialului atâtor ziare, se ia, de cine credeți? De Televiziunea Română, biata de ea, care, trebuie să recunoaștem cinstit, a depus muncă uriașă în campania electorală fără a fi manipulată. Televiziunea e de vină că e a domnului Iliescu și de aceea câștigul electoral a fost de partea dânsului. Dar să vedeți ce scrie în nr. 52 din 22 mai în ziarul ce-l conduce: «Milioane de români care nu citesc ziare și nu ascultă radioul s-au prezentat duminică la urne, hotărâți să voteze spoiala de democrație pentru care au făcut propagandă la televizor. L-au servit cu slugărnicie pe domnul Iliescu». Și, în sfârșit, în rândurile de mai jos, susține sus și tare că Televiziunea este a domnului Iliescu. Ba și mai mult, recurge la atâtea invective asupra persoanei d-lui Iliescu. Noi știm râca d-lui Șerban pentru dl. Iliescu, care este veche, dar ce să-i faci, pe când era student la Iași s-a ocupat George al nostru numai de rele și această mână înțeleaptă care este domnul Iliescu l-a oprit. Ei, și acum se răzbună, se răzbună în prostie. Și asta-l strică pe Șerban, căci putea să se alăture și el pe cinstite procesului de liberalizare și democratizare a țării.
Articolașul său se încheie plin de indignare – amestecând religia în toată mascarada lui: «Duminica Orbului din anul acesta va fi pentru mulți o amintire rușinoasă!».
Fantastic, d-le George Șerban! Cine se aseamănă se adună. Pozezi același vocabular ca și șeful peneliștilor. De fapt, ce să așteptăm de la niște oameni care nu-și iubesc cu adevărat poporul și se iubesc numai pe ei? Duminica a șasea după Paște, numită a Orbului, a deschis ochii oamenilor cinstiți pentru a ști ce să aleagă. Chiar ai crezut că vor câștiga cei ce v-au manipulat? Doamne Sfinte! Doar poporul acesta este matur, a suferit atât și de la peneliști, țărăniști și comuniști. Vedeți, de aceea a votat acum pentru o democrație originală. Știu, asta nu vă place! V-ar fi plăcut niște domni cum sunt Câmpeanu și Rațiu, plini de aroganță și dispreț față de popor, și care vă flutura valută pentru a-i susține. Dar vezi, George Șerban, omul de rând este mai cuminte ca voi toți. Și în nici un fel cu ceea ce a ales la 20 mai nu-i va fi rușine. Te asigur, ba chiar e mândru!
Așa că bazaconiile d-tale scrise în ziarul «Timișoara», pe care-l conduci, le consider ultimele d-tale zvârcoliri. E greu, dar o să treacă cum și d-ta va trebui să treci la o muncă cinstită. Hai, încearcă, fă acest serviciu poporului ce te-a plămădit și vei vedea că vei avea considerațiunea necesară.
Sofia ARDELEAN GEAC”.
Sursa: „Azi”, 31 mai 1990, p. 3.
[Alexandru Cîță]