„Servilismul intelectual, făurit destul de inteligent în fosta Piață a Universității, a creeat la iuțeală un interminabil roman bulevardier al cărui capitol recent s-a numit -imprudent- amănarea alegerilor! Partidele istorice l-au preluat, anticipîndu-și astfel moartea politică, pentru simplul motiv că electoratul nu vrea să mai aștepte, incercarea depășindu-i răbdarea. Drept vorbind, nici naivii nu-și prea pot lămuri ce urmăresc de fapt simpaticii gerontocrați, care au fost sculați de revoluție din pat, uitănd, să deschidă fereastra spre a lua cunoștință că istoria nu repeta defel vreun cuplet de aiurea și nici nu bătea clopotul de înmormîntare al viitorului. Acum, admirația istoricelor grupări abonate la broderiile parlamentare dovedesc simț practic și zvîcnesc gălăgios cu toba electorală împotriva climatului social. În fondul lor sufletesc schilodit de patimi, nu cutează să se împotrivească mulțimii, dar cunosc foarte bine rețeta de a obliga urechile să-i asculte. Campania preelectorala a devenit în România, prin sfănta lor grijă, o uzină de vise, hipertrofiate de setea puterii, iar manipulările infernale brevetul, drumul cel mai ușor și accesibil spre ea. Fiind împotriva minciunii, trămbițașii prezidențiali pretind poporului să participe doar la propriile lor minciuni, feudalismul totalitar de ieri constituind un minunat manual social pentru înfeudarea spiritului de azi, din a cărui fîntînă însetoșații nomenclaturii stradale beau apă otravită cu cănițe de porțelan. Democrația pură practicată zelos de partidele istorice stimulată consistent de energizanți internaționali, nu se aplica și poporului «eretic» căruia i se cere să se tot învîrtă în jurul tereștrilor politicieni, ce cunosc astronomia lui Galileu, dar nu vor să îngenuncheze în fața țării. De aceea masoneria modernă a Bucureștiului binecuvăntează climatul cotidian cu epidemia șantajului eronat, preludiul unor convoaie alambicate menite să arunce România în haos. După o jumătate de veac, strălucitele creiere interbelice omagiază astfel, și nu altfel, curajul civic al unei societați eliberate din coșmarul fabricat la Yalta și Postdam. Atacul în asalturi asupra legii electorale schimbă oarecum lucrurile. Ratificată de un parlament legal constituit, sfidarea neîncetată dezvăluie spiritul de agresiune socială, ministerele dreptății stradale utilizînd ca instrumentar propagandistic tensiunile, rupturile și crizele construite. Alibiurile lingușesc mass-media cu ideea eronată și fixistă că sunt purtătorii de cuvînt ai opiniei publice, al poporului chiar, căruia i se vrea –sărmanul- numai binele. Accesul acesta de bunătate și grijă, surescitat de parvenitism, vrea să mascheze alienarea politică, înstrăinatea de interesele reale ale unei națiuni obosite și marcate de propriul trecut, dornică nu de alte dogme, ci de o democrație care să-i confere stabilitate reală. Din păcate, noi fantome de teoreticieni, de o incompetență scandaloasă, forțează zidurile unității naționale în numele unor justificări specifice formațiunilor politice aflate în competiție, amplificând disoluția societății despre care puternicii zilei din Occident se exprimă ca și cînd ar asista la Festivalul Eurovision al unui circ provincial. Mareea născută din tărîmul bolnav de anarhie, pe care vegeteaza ideile cele mai extremiste ale doctrinarzilor porniți să descopere Lumea Noua pe maidanul din fața Teatrului Național, lasă închipuirii imaginea unui muzeu uman alienat. Dezvoltatorii de prejudecăți, afectați de magia notificărilor, refuzînd consensul, politica partidelor istorice aglutinează într-o povară sîcîitoare pentru întreaga țară.
Suntem prea săraci pentru a ne juca cu propria noastra soartă. Prea nefericiți să credem că șantajul practicat ar dezvălui simț politic și vocație creativă. Prea bătrâni, să mai acceptăm reconstrucția morală a societății prin mijloacele constrângerii odioase și jignitoare. Ofensa permanentă a democrației pare să ne reamintească stadiul primar, analog omului care a descoperit America. Neștiind ce să facem cu ea, o batjocorim, concepînd viața ca pe o aglomerație uriașă de anarhiști din care vrem să facem oameni de stat. În fapt, plasarea țării în exteriorul progresului mondial devine, pe zi ce trece, inevitabilă. Ipoteza partidelor istorice este sinonimă și pilduitoare.
De biruința poporului depinde acum înfrângerea dictatorului financiar sau prelungirea unei stări de veritabil asediu politic.
Al. Gavrilescu”.
Sursa: „Adevărul”, 10 mai 1990, p. 1.
[Ștefan Nedelcuță-Apope]
