„Deja liniște. Liniștea de după curățenia generală operată în Piața Universității, curățenia de la care ni s-au arătat chiar și câteva imagini, așa, ca să nu crâcnim. Golanii au părăsit terenul. E liniște. Câțiva bătrânei defrișează fostul gazon din fața Teatrului Național. E bine. Ora 14. Manifestanții, sau ce-a mai rămas din ei, nu s-au potolit, s-au retras în zona Bisericii Enei și Institutul de Arhitectură și au incendiat o dubiță, după ce i-au eliberat pe arestați. Dar sînt ei golani? Desigur. Așa ni se spune. Ora 16:30. Clădirea Miliției Capitalei și cea a Securității sunt asediate. Sunt incendiate autobuze, automobile ce poartă detestata inscripție. Golanii! Dar sunt ei golani? Desigur. Așa ne spune Televiziunea. Elicopterele survolează zona. Se filmează. Tot golanii, bineînțeles, ataca barbar Televizunea, sparg, distrug, incendiază. Emisiunea se întrerupe. Eroi sunt Cornel Pumnea, Alexandru Stark, Emanuel Valeriu, Răzvan Theodorescu. Dar situația e sub control. E foarte bine. Imagini teribile, figuri lombrosiene: vinovații vor fi pedepsiți. S-au anunțat minerii. E extraordinar! Salvatorii invadează Capitala, desăvârșesc opera golanilor. Dar erau, oare, golani? Că prea știau să se cațăre pe ziduri cu bâta-ntr-o mînă, să arunce biluțe metalice și sticle incendiare. Și prea știau unde să dea năvală, prea știau ce trebuie distrus. Dar golanii, o știe o lume, sunt cam ageamii, au fixurile lor. Vor liberate, vor democrație, nu-i mai vor pe comuniști, nu vor dictatură, nici măcar cu față umană. Și se pare că i-au cam supărat pe cei ce și-au asumat sarcina să gândească pentru noi. Ba, i-au supărat rău de tot. Dar, slavă Cerului, au sosit minerii.
Har Domnului, între timp s-au găsit și autorii barbariilor din 13 iunie 1990. Ei se numesc Octavian Paler, Gabriel Liiceanu, Petre Mihai Băcanu, «România liberă», studenți, intelectuali, cu un cuvânt, golanii. Freneticii reporteri ai Televizunii interoghează neobosiți pe oamenii de bine. Și oamenii de bine au multe de spus. Ei nu agresează echipele de filmare, ei veștejesc doar verbal pe nemernici. Nu-i nimic. Ba e! E Campionatul Mondial de fotbal. Și Televiziunea Română (era să scriu, din greșeală, Liberă) își face datoria: meciurile se transmit cu respectarea riguroasă a programului. Nu lipsesc nici emisiunile muzicale, așa cum nu lipsesc nici cele economice. Emisiuni în care ni se explică precum că e foarte bună privatizarea, dar nici chiar așa. Privatizarea, privatizarea, dar… Ce vor face ei, lucrătorii din comerțul socialist, directorii, contabilii, merceologii, ajutorii de băgători de seamă? Cum vor rezolva ei problemele depozitelor, ale spațiilor comerciale (că tot gem ele de mărfuri), dacă vin particularii să le ia moțul de la tort? Ni se explică pe-ndelete, cu multă răbdare și bunăvoință (știut fiind că noi, telespectatorii, suntem cam sărăcuți cu duhul) că nu e echitabil (vezi Codul eticii și echității socialiste) să-i concurăm pe bieții oameni onești. Dar minerii fac ordine. Desigur, în spiritul aceluiași cod. Ei nu agresează, nu molestează, au venit din proprie inițiativă. Și fiind excelenți cunoscători ai Capitalei știu precis unde se află Institutul de Arhitectură, sediile unor publicații și ale unor partide, ba chiar și locuințele unor personalități. Dar reporterii Televiziunii se tem să mai iasă în stradă cu aparatul de filmat. Se tem să nu fie molestați. De cine? De mineri? Ferească sfântul! De golani! Deci nu știm decât ceea ce am văzut cu ochii noștri ce mai e prin urbea controlată de mineri. Și, e fapt notoriu, ochii ne-nșeală.
Aflăm, totuși, că – din greșeală nu-i așa?- s-au mai petrecut și scene regretabile. Nu chiar scene. Scenulețe. Dar Televiziunea și-a revenit. Nu mai e dispusă să ierte pe nimeni și nimic. Va fi necruțătoare. Va arăta întregul adevăr și numai adevărul, chiar dacă ar fi să supere persoane importante. (Sunt discretă, nu spui cine!). A declarat-o solemn domnul Răzvan Theodorescu, la conferința de presă de sâmbăta trecută. N-a apucat, însă, să mai afle cam ce-ar vrea să știe ziariștii, pentru că avea un examen și studenții sunt cam nervoși, pe semne. Așa că e bine. Din ce în ce mai bine. Golania nu mai există. Tră…
Georgeta DANCIUˮ.
Sursa: „Oblio”, 26 iunie 1990, p. 11.
[Cosmin Hedeșiu]
