„Modul nefiresc în care au înțeles autoritățile române să pună capăt unei manifestații într-adevăr prelungite, dar pașnice, a afectat și pe greviștii foamei, aflați și așa într-o situație existențială precară.

Oare, în care țară din lume, un grevist al foamei a fost sau este tratat astfel?

În Piața Universității. Organe de ordine au intervenit în noaptea de 12 spre 13 iunie cu violență. Au înconjurat piața astfel încât nu exista nici o posibilitate de scăpare de «mânia» bastoanelor de cauciuc. Au bătut cu sete până la sânge, au arestat în masă fără discriminări. Au distrus corturile, au bătut greviștii foamei, i-au arestat. Oare cât dram de umanitate a fost inclus în hotărârea de a «curăța» Piața Universității?

Cum este posibil ca, în loc să se discute revendicările unui grevist al foamei (care și-a asumat alternativa morții în schimbul idealului în numele căruia a declanșat această formă limită de protest), acesta este brutalizat și alungat ca un câine bătut?

Unde sunt acum greviștii foamei, acești idealiști care ne-au uimit prin curajul lor și ne-au dezarmat sufletește?

Și, mai ales, ce sunt ei acum, ce a rămas din sacrificiul lor, dincolo de efectele fizice iminente? Bineînțeles – speranța.

Domnul Bogdan Gradin ne spune: «Continui greva foamei, începută pe 1 mai. Cer ca Marian Munteanu și toți ceilalți arestați să fie eliberați. (Departamentul de Stat american a anunțat că au mai fost arestate 45 de persoane). Ziare precum Adevărul, Azi, Dimineața trebuie date în judecată, așa că o lege a presei trebuie realizată cât mai repede cu putință.

Îmi este peste putință să înțeleg de ce domnul Bârlădeanu nu l-a lăsat să vorbească pe senatorul U.D.M.R., care a fost bătut de mineri, și care a citit la Europa liberă un comunicat de extremă importanță.

Subscriu la declarația prințului Otto von Habsburg care a declarat că, nicio relație economică nu este admisibilă cu Guvernul român.

Sper ca domnul Mitterand și guvernul francez să-și revizuiască punctele de vedere, cu atât mai mult cu cât, în presa franceză de toate nuanțele, au posibilitatea să citească analize dintre cele mai profunde.

Orice arestare, orice persecuție apare, dintr-un anume punct de vedere, ca un fapt pozitiv, pentru că păstrează viu interesul vestului pentru această țară, așa cum arăta și Ana Blandiana: Acum avem puterea de a spera!. Acesta este singurul câștig față de epoca lui Ceaușescu. Oare mania puterii este cea mai cumplită boală psihică!? Un scriitor nazist a spus: Omoară zece oameni și toată lumea îți va sării în cap; omoară zece mii și nu te va crede nimeni.

Nu pot digera ideea ca poporul român să rămână coada Europei».

Considerăm că această formă limită de protest – greva foamei – este o atitudine logică, luată însă într-o societate care se conduce după legi ilogice.

ODETTE HANGANUˮ.

Sursa: „Dreptatea”, 26 iunie 1990, p. 2.

[Vlad Dan Ardelean]