„S-ar putea reproșa multe guvernului provizoriu condus de dl. Petre Roman. Și mulți se și grăbesc s-o facă, cu o poftă ce ne aduce aminte de confruntarea, în arenă, plină de pasiune, între mai mulți competitori. Culorile politice sub care participă la confruntare mulți dintre combatanți contează mai puțin în fața celor 23 de milioane de spectatori. Ei sunt, de fapt, cei care își dispută simpatiile, ei sunt cei care sancționează prompt orice încălcare a regulilor de joc, ei sunt cei care judecă cel mai sever, dar și cel mai drept.

Ei bine, în cele 100 de zile de existență, guvernul provizoriu al Revoluției a fost și a rămas un simplu competitor. O echipă de entuziaști, alcătuită când în pripă, când după o atentă și obiectivă evaluare a calităților morale și profesionale ale membrilor săi. Nimeni nu spune – credem că nici chiar primul-ministru – că structura echipei este infailibilă ori că tactica ei de luptă a fost inspirată de savante studii sau conexiuni mapamondiste. Iată însă că această echipă, cu valori mai mult sau mai puțin discutabile, dar și cu «vedete» de incontestabil tonus competitiv și-a asumat o mare răspundere ancorată în risc: aceea de a apărea, pe de-o parte, într-o confruntare dură, fără precedent în ultimele 4-5 decenii, cu realitatea moștenită de la dictatură și, pe de alta, într-o permanentă și intolerantă dispută cu ochii mereu deschiși ai celor fix…70 de partide și cu nerăbdarea «marii arene» de 23 de milioane de suflete. Să criticăm și, dacă e cazul, chiar să mustrăm acest guvern de romantici entuziaști, dar să nu ajungem să ne înnegurăm în marea competiție a revoluției în așa hal încât să nu vedem realitatea nouă născută în aceste 100 de zile sub ochii noștri. Să-i dăm guvernului ce i se cuvine și să-i sancționăm prompt orice greșeală, să-i cerem să fie mai eficient în acțiunile sale, dar să nu ne așteptăm să ne coboare luna de pe cer.

La conferința de presă de alaltăieri, dl. Petre Roman a căutat să nu ascundă nimic nici din ce a făcut efectiv și, mai ales, nici din ce vrea să facă. Așadar, mai întâi, ce și-a propus; ridicarea nivelului de trai al populației, prin anularea măsurilor absurde care o afectau major; funcționarea mecanismului economiei; deschiderea spre exterior. Atât! Sigur pot fi voci, și credem îndreptățite, care să spună că după o revoluție care a zguduit din temelii structurile politice și sociale ale țării, aceste obiective ale guvernului ar reprezenta cel mult parametrii unui program minimal. Altfel zis, de teama de a nu cădea pradă demagogiei, guvernul și-ar fi asumat un program al precauției, după practica pașilor mărunți și siguri. Iată însă că la 100 de zile guvernul reprezintă nu atât intențiile, cât rezultatele. Și fără să spunem noi dacă sunt multe sau puține, remarcabile sau modeste, rezultatele practice credem că pot da o imagine mult mai convingătoare asupra a ceea ce a făcut, de fapt, primul guvern al României postrevoluționare. Așadar: au fost desființate cotele și s-a stabilit un tarif unic de 0,65 lei pe Kwh energie electrică, cu un efect bugetar de 1,6 miliarde lei; au fost desființate cotele și stabilite tarifele unice pentru livrarea gazelor naturale la populație de 1 leu/m.c., cu un efect bugetar de 289 milioane lei; au fost reduse tarifele la convorbirile telefonice; au fost înlăturate diminuările nejustificate de salarii; s-au acordat sporurile de salarii pentru munca desfășurată în condiții periculoase; a fost desființat sistemul participării cu părți sociale a oamenilor muncii din unitățile de stat, cu un efect bugetar de 1,2 miliarde lei; au fost inițiate decrete – le-am spune de mare rezonanță – privind încurajarea și reglementarea investiției străine de capital; au fost luate un șir de măsuri pentru stimularea țărănimii și întărirea gospodăriilor țărănești.

Sigur guvernul putea și trebuia să facă mult mai multe; sigur guvernul rămâne dator cu eforturi mai rodnice pe planul a ceea ce numește în programul său «ridicarea nivelului de trai al populației». Și multe altele. Dar guvernul nu este altceva decât un grup de profesioniști ai deciziei la nivel macroeconomic, care, în sine, nu fabrică nimic, nici măcar o pâine, nici măcar un ac. Și nici nu trebuie să fabrice. Să lăsăm oamenilor din arena marelui spectacol politic, care produc și pâine, și cărți, și mașini dreptul de a decide dacă guvernul provizoriu a muncit bine sau nu în cele 100 de zile ale sale. Și tot lui să-i lăsăm dreptul de a confirma sau de a infirma viabilitatea programului guvernului. Nici un guvern din lume în 100 de zile nu poate face minuni. Nici guvernul României Noi nu și-a propus. Credem însă că dacă chipul țării s-a schimbat, dacă magazinele sunt mai bine aprovizionate (deși mult prea departe de standardul Europei), dacă oamenii sunt mai optimiști, o fărâmă din toate acestea pornește și din truda guvernului, când iubit, când contestat, când simpatizat de frumoșii entuziaști ai Revoluției noastre.

Viorel SĂLĂGEAN”.

Sursa: „Adevărul”, 11 aprilie 1990, p. 1.

[Vlad Mihăilă]