„Niciodată nu mi s-a părut Gara de Nord atât de liniștită și, apoi, atât de animată ca în primele ore ale dimineții zilei de 14 iunie. La ora 3 uriașul peron era aproape pustiu. În jurul orei 4 au început să sosească trenuri-trenuri. Cu altfel de pasageri decât cei obișnuiți. Apoi, din cele 18 vagoane ale trenului 242, au coborât minerii, toți îmbrăcați în haine de lucru, cu lămpile lor electrice aprinse, mulți dintre ei – se vedea după fețele poleite cu praf de cărbune îmbibat de sudoare – venind direct din abatajele din schimbul de lucru. Purtau drapele tricolor și pâine sub brațe. După zece minute alt tren al minerilor, iar după o jumătate de oră un al treilea. Înainte de ivirea zorilor unei noi zile Gara de Nord a cunoscut un freamăt cu totul neobișnuit. Vuia gara: «Iliescu! Iliescu! Iliescu!», «Muncim, luptăm, democrația o apărăm!». N-au zăbovit deloc. S-au grupat în pas alergător și într-o coloană impresionantă au apucat-o în grabă mare pe drumul cel mai scurt spre Piața Universității.

Oameni aspri – minerii – n-au chef de vorbă cu nimeni. Cunoscându-le firea înfirip câte un scurt dialog. Unul îmi spune: «Data trecută n-am fost chemați, dar s-a spus că am fost manipulați. Acum am fost chemați, știm ce avem de făcut: să apărăm voința exprimată de noi, de popor, în alegerile de la 20 mai, să apărăm democrația. După cele ce s-au întâmplat ieri, pe crucea mea că nu plecăm până nu se face liniște în Capitală» – spune unul.

-Întreb un miner:

-Cine sunteți?

-Suntem Petrila.

-Dar dumneavoastră?

-Lupeniul.

-Și dumneavoastră?

-Lonea.

-Pe toți ne cheamă Valea Jiului. Suntem din toate întreprinderile miniere.

Când s-au ivit zoii i-am regăsit în Piața Universității. Cu nădejde au pus umărul să decongestioneze bulevardul pe schelele autobuzelor arse scrum care baricadau circulația. «Să le facem o bucurie bucureștenilor» – i-am auzit.

C. Vulcan”.

Sursa: „Adevărul”, 15 iunie 1990, p. 1.