„Știm cu toții ce au însemnat evenimentele din 13-15 iunie. O demonstrație maraton pe cale de a se stinge de la sine, bloca de 52 de zile centrul Capitalei. Lipsa unui dialog real cu puterea a dus la imposibilitatea găsirii unei soluții acceptabile pentru ambele părți. La data de 14 iunie era programată ședința solemnă de constituire a noului Parlament și investitura președintelui Iliescu. Cineva – nu știm încă cine – a avut ideea de a fi evacuată Piața Universității înainte de acest eveniment. Această evacuare s-a făcut într-un mod excesiv de violent. Asta ar putea constitui una din șirul de erori comise în acea zi. Violența naște violență.
Din păcate s-a adeverit și de data aceasta. În jurul orei 6 dimineața toți cei surprinși acolo fuseseră arestați. Dar barajele făcute din camioane și autobuze ale Poliției au blocat în continuare toate căile de acces spre Piața Universității. De ce nu s-a redeschis circulația? Până la ora 16,30 au fost așteptate câteva mii de muncitori care ar fi trebuit să ocupe ei Zona Liberă de Neocomunism. N-au mai venit niciodată! Între timp studenții de la Arhitectură s-au adunat pentru a protesta împotriva încălcării de către Poliție a autonomiei universitare și a cere eliberarea celor 3 studenți arestați la ora 4 dimineața. S-a mai aflat că Marian Munteanu, Dumitru Dincă, Teodor Mărieș și alții au fost arestați în zori la domiciile lor. Protestele au devenit mai vehement, dar neviolente. La prânz, un grup compact de circa 2-300 de civili, scandând «imeghebe, face ordine» au încercat să intre cu forța în Institutul de Arhitectură. Studenții erau deja baricadați înăuntru. Au avut loc primele ciocniri violente între cetățeni cu convingeri politice diferite. Din acel moment nimeni nu a mai respectat legea. Agresivitatea a crescut brusc. Din vina cui? Au apărut primele sticle incendiare. Cordoanele s-au spart și demonstranții au reocupat Zona. Polițiștii au dispărut abandonându-și mijloacele de transport. În 10 minute toate erau în flăcări! Un grup de demonstranți s-au dus la Poliția Capitalei pentru a cere eliberarea celor arestați. După o oră, în unele birouri au izbucnit incendii. Unde au dispărut cei aproape 1500 de polițiști din zonă. De la Poliție, demonstranții au plecat la Ministerul de Interne. Nu mai cereau dialog, voiau demisia ministrului Chițac. Au încercat să intre în clădire. S-a tras și au murit oameni. Între timp, alții au plecat la Televiziune. Înainte de a ajunge acolo, pe post s-a difuzat un comunicat semnat de Ion Iliescu în care se spunea că guvernul și televiziunea sunt în pericol. Cetățenii erau chemați să apere aceste instituții. De ce s-a făcut apel la cetățeni pentru a apăra ceea ce încă nu era atacat? La Televiziune nu au fost ciocniri violente până nu a venit, prin str. Pangrati, la ora 20,18 un grup de «ciomăgari». Au atacat demonstranții, apoi au intrat în studiouri. Seara, pe post, s-au difuzat imagini, dar «ciomăgarii» erau prezentați ca fiind manifestanți veniți din Piața Universității, despre cei veniți într-adevăr de acolo s-a afirmat că sunt oameni de bine veniți să apere Televiziunea. Ce să mai crezi? A doua zi, Capitala era plină de mineri. Au devastat sedii, locuințe, au bătut cu sălbăticie pe toți cei despre care credeau că sunt drogați, intelectuali, studenți, țărăniști, liberali, țigani, bișnițari etc. La sosire li s-a mulțumit pentru promptitudinea cu care au venit. La plecare li s-a mulțumit pentru tot ce au făcut în București. În urma lor a rămas un gust amar și o întrebare: Cum a fost posibil să se întâmple așa ceva?
P. S.: Oare Comisia Parlamentară ne va lămuri ce legătură există între persoanele dispărute în acele zile și morții neidentificați, înhumați la Străulești?”.
Sursa: „Tinerama”, 14-20 decembrie 1990, p. 8, 9.
