„Grozavă palmă dată poporului și democrației de către guvernul războinic și răzbunător, cel care a instigat și adus pe minerii declanșatori ai barbariei care a îndoliat și înspăimântat capitala, nu a avut efectul scontat. Poporul a găsit o altă formă de protest: tăcerea și doliul.

În autobuze, pe stradă, la cozi și-n piețe publice nu mai discută decât feseniștii între ei, iar discuțiile lor sunt grozave. Ei socotesc criminali pe cei care au incendiat mașini dar nu și pe cei care au lovit barbar și au omorât oameni. Și din loc în loc vezi tineri care tac ori schițează vag un zâmbet amar.

Dar în Piața Universității, zilnic se strâng pâlcuri-pâlcuri de oameni, care se fac grup, care devine miting. Fântâna aceea seacă, din spațiul nostalgic și fatal, se înconjoară de lume.

Joi seara, tinerii și maturii adunați acolo în mod spontan s-au constituit în demonstrație. Au scandat «Vrem arestații!», «Marian Munteanu», «Jos comunismul!» și mai ales «România SOS!». O coloană de aproape 100 de persoane s-a îndreptat spre sediul ambasadei SUA de unde au obținut promisiunea că a doua zi, vineri dimineața, o delegație a lor va fi primită de ambasadorul Allen Green Jr. S-au întors ordonat în Piață, au scandat, au cântat tragicul și mântuitorul imn cu «A fost odată ca-n povești..» și s-au împrășitat la casele lor.

Piața Universității – cu troițe, zidul Arhitecturii, terenul greviștilor din fața Teatrului Național, scările de lângă Intercontinental, adică acolo unde, iarăși (!) s-a vărsat sânge nevinovat – era scăldată în lumina purificatoare blândă, dreaptă și eliberatoare a lumânărilor aprinse întru pomenire și veghe. M. B.”.

Sursa: „Dreptatea”, 23 iunie 1990, p. 4.