„EDUARD TRIC este student în anul I la Facultatea de Fizică a Universității din București. S-a numărat printre cei [număr indescifrabil-D.Ț.] de studenți care au rămas în noaptea de 13 spre 14 în clădirea Universității după ce, în prealabil, au ajutat la stingerea incendiilor. După cum știți, lângă Universitate fuseseră incendiate mai multe mașini și persista pericolul de extindere a focului asupra clădirii, mai ales a Facultății de Chimie. Cu ajutorul unor extinctoare și a unui hidrant, a reușit.

«Trebuie să spun că l-am auzit vorbind pe Marian Munteanu. L-am auzit spunând că se desolidarizează de orice acțiune violentă. A fost chiar huiduit din această cauză în Piață. Am rămas noaptea în clădire, după ce, înainte, construisem o baricadă. La ora 5,30-6 am văzut cum vin minerii dinspre Bd-ul Magheru. Erau dotați cu topoare, ciomege, lanțuri, bâte. Se repeta frecvent numele unui anume Bratu, care cred că era un conducător al lor. Au ocupat imediat Intercontinentalul, partea de jos. Un grup a luat-o spre sediul P. N. Ț. din Piața Rosetti, iar altul, văzându-ne la ferestre, ne-a strigat că venim în Universitate să-l terminăm pe Marian Munteanu, toată Liga studenților, pe toți studenții. După ce am auzit asta ne-am speriat și am început să ne ascundem. Ne-am dat seama că nicio baricadă n-ar rezista. Împreună cu un coleg și două studente ne-am ascuns cât mai bine. Am scos două scânduri care mascau un spațiu din amfiteatru, am intrat acolo și am pus scândurile la loc. Se pare că minerii știau exact câți suntem în Universitate. Pe noi nu puteau să ne găsească în condiții normale și trag concluzia logică că la cea de-a treia razie am fost depistați cu ajutorul unui detector cu infraroșu. Pe de altă parte, profesorii noștri au tras concluzia că cineva, noaptea, a stat acolo, în clădire și a observat anumite lucruri. În fine, se pare că minerii aveau planul exact al Universității. Până am fost găsiți, am auzit zgomote de sticle sparte, de lovituri și, de asemenea, ce se discuta la porta-voce în Piața Universității. Li se dădeau minerilor ordine de tip militar. Se spunea cam așa: Coloana cutare se duce în locul cutare, iar din 15 în 15 minute cineva repeta la megafon că trebuie distrus orice aparat de fotografiat sau cameră de luat vederi. Deci am fost găsiți. Noi am ieșit. La început am putut purta un dialog. Am spus că sunt din Deva și că sunt student. Chiar mi-au spus să-mi ascund fâșul galben întrucât este culoarea lui Rațiu și riscam să fiu bătut. Am fost singurul care nu am primit lovituri: am fost dus pe scări. Îi vedeam cum le lovesc pe fete, fără discernământ, bestial. Un student avea deja, la ieșirea din Universitate, capul spart și buzele pline de sânge. Exact la ieșirea din Universitate a venit un domn îmbrăcat în miner. Totuși nu părea a fi miner. M-a luat la bătaie. Avea cam 45 de ani, era bine hrănit, corpolent, proaspăt bărbierit, fața pătrată, părul șaten înspre brunet. Era ora 9,00. În Piața Universității se aflau civili care ne loveau și ei. Se striga Moarte studenților. Hainele mele nu mai existau după 4-5 minute. Am fost târât prin Piață, prin uleiul de lângă autobuz. M-au lovit cu de toate: cu răngi, cu lanțuri. Sunt în viață printr-un noroc: întrucât am făcut judo am reușit să evit mai multe lovituri care se îndreptau spre capul meu. Un grup de civili striga tot timpul: Omorâți-l!. Eram în stare de semi-conștiență. Apoi am fost luat de doi mineri și aruncat într-un ARO confiscat. Cetățeanul care-o conducea mi-a spus că a fost obligat de mineri să opereze arestări. Lângă Ministerul de Interne, unde era un baraj de poliție, se aflau mai mulți oameni și ei strigau Omorâți-i și Moarte studenților. După ARO o dubă. Înainte de a fi dus în dubă, un civil foarte bine îmbrăcat, cu înălțimea de circa 1,60 m, corpolent, a strigat spre mine Ăsta-i ăla care a incendiat. Apoi am fost dus la Măgurele, unde s-a transmis că sunt cel care a dat foc mașinilor. Cele două colege erau bătute. Acte și bani nu mai aveam. La ieșirea din mașină am fost bătuți de un lanț de polițiști. Erau toți înalți. Peste aproximativ o oră, pe la 10,30, am fost trimis în baracă. Trebuie să vă spun că pe tot parcursul detenției mele, cei care doreau să iasă la toaletă erau bătuți sălbatic. Eram circa 300 de persoane, ținuți cu fața la perete, cu mâinile la ceafă. Erau loviți oamenii și acolo. Și eu am primit ciomege și bastoane, precum și bocanci. În aceste prime momente, orice încercare de a explica ceva a fost zadarnică. Apoi am fost dus în curte, unde era un om în civil, probabil procuror. Rana de la cap îmi era deschisă, aveam sânge pe față, pe haine, primisem o lovitură puternică în rinichi și aveam un blocaj, iar spatele îmi era vărgat. Picioarele le aveam zdrelite. Mi s-a luat numele, apoi, după orice încercare a mea de a explica ceva, scria în procesul-verbal că am dat foc la mașini. Anchetatorul urla la mine. Apoi am fost dus la loc. La orele 17-18, tot pe data de 14 iunie, a urmat un nou interogatoriu. La două dintre băncile din curte, lângă anchetatori se aflau și mineri cu ciomege. Acolo am văzut mineri bătând oameni. Am dat o declarație conformă cu ceea ce relatez aici. Procurorul era foarte interesat de aceste aspecte, deși auzeam în jurul meu alți procurori care se purtau altfel. Din nou am fost dus în hambar, unde am trăit o noapte de coșmar. Fiecare aveam cam 1/2 mp de ciment. N-am mai avut voie să ieșim. Unii dintre noi își făceau nevoile în pantaloni, alții într-un colț mai retras. Cei care erau văzuți, erau invitați afară. Câțiva ofițeri măreau groaza spunând că vin minerii. Fetelor li se spunea că aceștia le vor viola. Studenta Ana-Maria, de la Facultatea de Chimie, poate confirma ceea ce spun. A doua zi dimineața așteptam să vină procurori serioși. Aș mai vrea să spun că medicii care au venit mai târziu s-au purtat foarte bine. De asemenea, au existat soldați care se purtau frumos. Unii chiar împărțeau țigări, ne aduceau apă, iar unul ne-a adus chiar un ziar. Din păcate nu am reținut nici un nume de OM în acel infern. Revin la interogatoriul de vineri dimineață. Era un procuror foarte tânăr. A spus că a terminat facultatea de puțin timp. Alt procuror, mai bătrân, a bătut un tânăr. După o jumătate de oră a făcut o criză de isterie. A spus că nu mai poate suporta minciunile noastre, că România liberă n-o să mai apară niciodată. Ne vântura ziarul Adevărul prin față și m-a acuzat că eu sunt autorul acestei destabilizări din țară, mă întreba câți dolari am și ce relații am avut cu Marian Munteanu, care ar fi mort. În general, se sugera să dăm vina pe el, pentru că, oricum, nu mai contează. Le-am spus că orice înscenare este posibilă. Le-am declarat că sunt membru în conducerea Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, că sunt și reporter la un săptămânal și că, în timpul alegerilor, am fost desemnat, de guvernul României, în Comisia Electorală Centrală ca observator. Că nu ne-am implicat niciodată în viața politică, în lupta politică. Am fost eliberat vineri, pe la ora 15, fără nicio explicație. Trebuie să menționez că banii, puțini pe care-i aveam la mine, nu i-am mai primit înapoi, actele da, deși, în prealabil, fuseseră aruncate prin piață. Exact când am fost eliberat am văzut o mașină cu 50-60 de mineri. Unii dintre ei au dat o raită prin unitate. Se împărțeau în grupuri mai mici. Intrau prin diferite clădiri. Dintr-o asemenea clădire au ieșit circa 10 oameni, îmbrăcați în haine noi de polițiști, tunși proaspăt. Se vedeau urme de păr pe haină și am recunoscut două figuri ale foștilor mineri».

-va urma-

Sorin Roșca-Stănescuˮ.

Sursa: „România liberă”, 23 iunie 1990, p. 3.

[Diana Tița]