„Dl. Gabriel Liiceanu, eseistul și traducătorul subțire, care și-a făcut o celebritate disproporționată în vechiul regim scriind mai mult despre sine, iată că și-a găsit partenerul politic: gogoșarul analfabet Dincă. Avându-l alături și pe S.Tănase de la „Grupul pentru Dialog Social”, cuvântează în Piața Universității prin aceleași portavoci murdare. Nu cred că ne va fi dat să asistăm la o asemenea prostituare. Cum poate fi ea explicată? Paranoia puterii, banii? În orice caz, ipoteza cu «idealurile» ni se pare exclusă. O undă de rușine a scurtcircuitat intelectualitatea noastră. O umbră s-a așternut peste opera și bibliografia d-lui Liiceanu.
Alte personaje «alese» din fauna de la Intercontinental: ex-maiorul medic David Vasile. Cu un salariu mai mare decât cel pe care-l avea ca doctor, acesta răgușește de zor pentru alegerea noului stăpân: I. Rațiu. Să amintim cititorilor că acest domn, apărut odată la TV alături de Doru Braia, era doctor specialist în medicina muncii și alergologie. El a intrat în conflict cu colegii săi de la Spitalul Militar din cauza caracterului său dificil, a ieșirilor sale bizare, a disprețului și megalomaniei afișate cu ostentație, a cultivării pilelor la niveluri înalte. În timp ce în spital era penurie de medicamente, la fel în cabinet se găseau medicamente străine; în timp ce se reducea numărul de telefoane, la el în birou se găseau două cu fir direct cu orașul – ceea ce nici directorul nu a avea. Se pare, zic colegii, că avea pile mari: Dăscălescu, Florea Ceaușescu ceea ce explică de ce procuratura militară nu a intervenit când, neprezentându-se la post, era culpabil de «dezertare». Acest mic privilegiat al regimului ceaușist poate fi văzut acum urlând în fața Naționalului.
Grupul mitingiștilor e bine organizat. În centru se află nucleul celor «stabili». Ei lansează lozincile, unele de bun simț («Jos comunismul»), printre acestea, lansează periodic «Jos Iliescu», «Jos FSN». Lumea îl imită. În jurul lor e un cordon de protecție din tineri care zac pe asfalt. Mai în exterior sunt agitatori în mici grupuri care stau de vorbă cu trecători, încercând să-i atragă spre interior. Periodic mașini cu mâncare, băutură, cafea vin și îl aprovizionează. Un medic mi-a atras atenția asupra comportamentului bizar al unor persoane aparent respectabile, în jur de 45 de ani, care la 15-20 de minute după ce beau din «rația» adusă, se așează pe asfalt unde stau întru-un fel de transă pentru ca apoi să se ridice, să urle, să se agite, să amenințe. Părerea sa e că un asemenea comportament poate fi explicat numai prin introducerea în băutură a unui medicament din clasa amfetaminelor, benzedrina. Aceasta dă o stare de vigilitate prelungită și agresivitate. De altfel, lucruri similare mai auzisem că s-au întâmplat și în provincie la mitingurile P.N.Ț.-c.d., când oamenii întorși acasă și-au agresat familiile.

Iată că iese din gura metroului o doamnă către 40 de ani, cu prestanță, care se îndreaptă spre centrul pieței. În dreptul troiței, își scoate din sacoșă un sul de hârtie pe care era scrisă o lozincă, își pune «România liberă» în chip de fular la gât și…îmi întâlnește privirile. Mă pufnește râsul; o pufnește și pe ea. Apoi, foarte demnă se îndreaptă spre locul unde trebuia să protesteze «democratic». Îi venise, probabil, tura. (T.B.)ˮ.

Sursa: „Azi”, 3 mai 1990, p. 3.