„S-a șoptit mai întâi în București, apoi aproape peste tot, că «dacă ești intelectual, trebuie să fii liberal». În sfârșit, după ani de înregimentare ceaușistă, intelectualii noștri sunt liberi să adopte o modă politică. Au scăpat maoismul, cheguevarismul, marcusianismul – dar nu mai pot scăpa șansa istorică oferită de Revoluție de a se alinia unei mișcări ce pare acum și aici de bon ton, liberalismul.

Totuși, o nedumerire persistă. «Merg» cu liberalii, de acord, dar cu care liberali? CU P.N.L.-ul, cu Uniunea Liberală Brătianu, cu celelalte câteva partide intitulate tot «liberale»? Ei bine, nu: toți intelectualii noștri ziși liberali subînțeleg că pentru a fi respectabil trebuie să marșezi pe mâna d-lui Cîmpeanu – ceea ce aruncă deja o lumină crudă peste domniile lor. Prin urmare nu e vorba aici de tradiționala deschidere a intelighenței sobre la idealurile liberalismului, de promovare a valorilor libertății individuale, a democrației, pluralismului, statului de drept. E vorba pur și simplu de ceva cu totul și cu totul prozaic: aderarea la un anume partid, cel al d-lui Cîmpeanu. Și asta în ciuda tot mai des invocatelor «defecțiuni» biografice ale acestui domn (care, cu o lipsă de decență politică totală, se plimbă prin piață cu ecusonul «Golan», vrând să spună, probabil: «iată pe cine a făcut «golan» Iliescu»).

Intelectualii simpatizanți ai P.N.L. mai șochează printr-o trăsătură definitorie: ei disprețuiesc deschis pe oponenții politici, mai ales «feseniștii», adoptând un aer de superioritate nobiliară. Faptul acesta ne apropie de un răspuns plauzibil la întrebarea: cum se explică această «manie» și ce categorie de intelectuali e reprezentată de acești aderenți elitiști ai d-lui Câmpeanu? Căci, evident, nici pe departe nu e vorba de toți intelectualii; dovada cea mai bună în acest sens e compararea listelor de candidați din București ai P.N.L. și F.S.N. Numărul și calitatea intelectualilor din lista F.S.N. nici nu pot fi comparate cu aceleași din lista P.N.L., ca să nu mai vorbim de faptul că pentru Senat, P.N.L. propune 8 pensionari din 14 locuri.

Ce atrage, atunci, atât de mult intelectualitatea spre acest partid? Poate nevoia unei certitudini cu privire la abandonarea comunismului – dar, în acest caz, nu vedem de ce P.N.L. ar oferi garanții mai multe decât alte partide. Poate dorința de a nu-l avea președinte pe Ion Iliescu, fost «activist», chiar dacă «oponent» – dar, în acest caz, nu e clar cum de poate atrage un om cu o biografie mult mai încărcată. Poate neîncrederea în F.S.N. ș.a.m.d. Toate aceste atitudini sunt de înțeles la un intelectual, adică la un om antrenat în exercițiul gândirii. Ele intră în ordinea normalului într-o campanie electorală ce a stat sub semnul anticomunismului.

Ceea ce poate fi mai greu de înțeles e cum poate un INTELECTUAL să adere la un partid care se complace în a demara și întreține o campanie electorală bazată pe violențe de stradă, vulgarități publicistice, tentative de lovitură de stat, cumpărarea aderenților, amenințări cu moartea (din partea «golanilor» d-lui Câmpeanu la adresa d-lui Iliescu). Legătura dintre toate acestea și liberalismul ar putea să fie ușor de «înțeles» pentru un «golan», dar, în mod firesc, este ininteligibilă pentru un intelectual.

Cum poți, ca INTELECTUAL, să te mândrești cu primitivismul porno-politic al unor afirmații gen «PC.R.=F.S.N., «Iliescu=Ceaușescu», «În România va fi comunism dacă câștigă Frontul»? Sigur, înțelegem, e vorba de propagandă electorală, dar și ea trebuie menținută în limitele respectului de sine, mai ales la…liberali. Nu e nevoie de prea multă clarviziune pentru a înțelege că dacă însuși Bobu ar ieși din boxă și i s-ar cere să readucă țara unde a fost, ar refuza, iar dacă nu ar refuza nu ar putea (din motive de conjunctură internă și externă). Ca intelectuali, care citeam, nu-i așa, literatură politologică și înainte de Revoluție, cum putem oare uita presiunile pe care chiar U.R.S.S. le-a făcut asupra tuturor țărilor socialiste pentru a abandona sistemul comunist? Chiar trebuie să ne compromitem repetând țipetele agramate ale străzii care vântură bezmetic sperietoarea «comunismului sovietic»? Suntem în anul de grație 1990, la câțiva ani după ce nimeni altul decât Gorbaciov a declanșat acest fenomen istoric al desprinderii de comunism. Nu suntem în 1950. Aceste fine diferențe ar trebui să fie vizibile, mai ales pentru intelectuali.

Am citit cu nedumerire scrisoarea unor profesori de la Facultatea de Geologie-Geografie din București, care se arătau încântați de «puritatea» manifestației din Piața Universității și propuneau continuarea ei. Chiar să nu vadă d-lor, care totuși nu sunt niște studenți codași, că acolo se desfășoară un miting electoral nelegal al unor partide politice? Că el are ca nucleu indivizi dubioși, bine plătiți ca să întrețină atmosfera? Indivizi care, în afara multor golănii despre care presa a scris, loveau zilele trecute peste picioare, discret, ținându-l zâmbind de braț, pe un asistent, tot de la Universitate, un «provocator», pentru că a îndrăznit să aibă alte păreri? Îi înțeleg pe acești profesori că sunt anti-Iliescu, anti-F.S.N. și pro-P.N.Ț.-cd sau P.N.L. – sunt liberi să fie – dar cred că își înjosesc titlul academic atunci când coabitează politic cu asemenea lepădături puse pe câștig din propaganda pe care o fac d-lui Rațiu și ai căror reprezentanți iluștri sunt D. Dincă și M. Munteanu. Chiar cu un asemenea «student» să vă mândriți, domnilor profesori?

Cum e posibil, ca INTELECTUALI ce ne pretindem, să ne alegem ca reprezentanți arhetipici pe acei poeți, pictori, directori de casă de cultură etc., care nu au excitări în a discuta «doct» și a da «indicații» în materii care e evident că îi depășesc – cele economice și socio-politice? Pentru un nas fin de intelectual această siguranță de sine trucată ar fi trebuit să dea de gândit. Nu ar fi fost mai normal să luăm ca purtători de cuvânt în problemele reconstrucției economice și politice ale țării, pe acei economiști, sociologi, ingineri etc. Care și-au dovedit până acum competența, și nu pe S. Tănase?

Aceste nedumeriri dureroase, și altele, ne condus spre singura concluzie plauzibilă: toată această modă a sloganului «dacă ești intelectual, ești liberal» nu reprezintă decât un nou fenomen (electoral) de snobism intelectual, căruia i-au căzut pradă acele categorii (periferice) ale intelectualității care și până acum făceau coadă la idoli (în muzică, în vestimentație, în filozofie, în politică) și asta în lipsa unui preaplin intelectual propriu. Spiritele superficiale și alunecoase compun masa acestei categorii a electoratului. Spre deosebire de ei, intelectualii maturi, structurați, nu se sfiesc să se îndoiască, să compare platforme, să nu se jeneze că sunt «feseniști» sau altceva, să opteze, așadar, în cunoștință de cauză, indiscutabil, și prinre intelectualii peneliști sunt astfel de oameni, dar s-ar putea ca și ei să fie o minoritate. Cei mai mulți ni se par a fi snobii, pentru care problema prioritară e să avem Kent în tutungerii și dolari pe masă. Ei obosesc gândindu-se la controversele economiștilor cu privire la incontrolabila «tranziție la economia de piață», preferând în schimb sloganurile ieftine.

Oricum, nu acestora le aparține Viitorul, fie el și liberal.

TUDOR BĂLTEANU”.

Sursa: „Azi”, 24 mai 1990, p. 3.

[Vlad Mihăilă]