„Așa de mult ne-au șocat evenimentele din ultimele zile, încât acum liniștea ce s-a lăsat peste cetatea lui Bucur ni se pare cumva nefirească. Larma străzii, marșurile repetate spre Televiziune și Guvern, sunetul portavocilor, toate acestea sunt amintiri. «Golania» este și ea o amintire.

Cum arăta Bucureștiul ieri dimineață? Rănile nopții apocaliptice din 13 iunie a.c. (zi nefastă) nu pot fi oblojite cu una cu două. Pereții instituțiilor incendiate sunt negri. Străzile din centru spălate și respălate sunt totuși negre. Numai lumea nu mai este neagră de spaimă. Am zărit oameni liniștiți. În metrou, în tramvaie, în Piața Unirii, în magazine. La Universitate, minerii sapă esplanada din fața «Teatrului Național». Deh, minerii nu sunt obișnuiți să stea. La Troița Eroilor sunt flori proaspete, aduse de oameni de bine întru cinstirea memoriei adevăraților martiri ai Revoluției. Trama circulației autovehiculelor este civilizată, calmă, deși traficul ne menține intens, așa cum stă bine unei capitale civilizate. Chiar atât de mult și de repede să se schimbe în bine chipul Capitalei?

La Piața Unirii, pe Covaci, pe Lipscani, în Gara de Nord și Obor nici picior de bișnițar. Să fie numai teama de mineri? Am îndrăzni să sperăm că nu despre aceasta este vorba, cât de faptul că începe să se cristalizeze opinia că bișnițarii reprezintă, într-adevăr, o plagă socială și că, acceptând traficul pe care îl propun, cetățenii nu fac decât să dea apă la moară unui curent de tip mafiot cu interese nu numai de câștig, ci și cu implicații dintre cele mai dure în jocul politic. În dreptul Stadionului Tineretului, întâlnesc o veritabilă «brigadă» de câteva sute de mineri, care se îndreaptă spre clădirea Guvernului, pentru a schimba pichetele din timpul nopții. Ei o țin pe-a lor: «Stăm aici până va fi liniște». Oare ce gândesc aceștia oameni? Se tem încă de faptul că nu au fost prinse toate ițele acestei afaceri politice? Că mai există încă un pericol real ca forțe obscure să acționeze în continuare din umbră, atentând la liniștea și democrația greu cucerite? Și atât de greu de păstrat. Cel puțin, minerii cu care am discutat cam așa gândesc. Și mai vor un lucru – să nu se creadă despre ei că doresc să impună legea bâtei. «Noi n-am făcut decât ceea ce organele de ordine au dovedit că sunt incapabile să întreprindă. N-am înlocuit democrația cu teroarea, cum pot susține unii, ci am curmat o tentativă de lovitură de stat, pusă la cale și finanțată de oameni străini intereselor poporului».

Gheorghe Ionițăˮ.

Sursa: „Adevărul”, 16 iunie 1990, p. 1.

[Vlad Mihăilă]