„«Nu!» – Comunismului
«Originalitatea» dialogului dintre conducerea provizorie a țării și Grupul de reprezentare al Alianței pentru Proclamația de la Timișoara nu poate fi pusă sub nici o îndoială. Alianța pentru Proclamația de la Timișoara înglobează forțele care doresc înlăturarea regimului politic impus țării din exterior odată cu falsificarea alegerilor din 1946: comunismul. În spiritul acestei idei s-a declanșat acum trei săptămâni manifestația din Piața Universității, urmată de cele din Timișoara, Constanța, Brașov, Craiova, Ploiești, Iași, Sibiu și din alte orașe. Acțiunile pașnice pentru susținerea Proclamației de la Timișoara și pentru amendarea legii electorale cu punctul 8 al acestui act reprezintă continuarea revoltei populare anticomuniste din decembrie 1989. Pe de altă parte, eșalonul doi al nomenclaturii comuniste consideră că totul s-a terminat odată cu execuția soților Ceaușescu și încearcă, prin cuvinte fără suport faptic, prin manevre diversioniste și prin tergiversări, să abată atenția spre chestiuni secundare. În Parlament, discuțiile se canalizează spre orice altceva decât manifestațiile anticomuniste, cei care doresc să vorbească despre acestea fiind obstrucționați. Generalul Chițac stă pe ghimpi așteptând lumina verde pentru alte desfășurări de trupe la Universitate; se creează ad-hoc «Asociația pentru apărarea alegerilor de la 20 mai” (cu toate că cei din Piață nu cer amânarea); este dezlănțuită o campanie de presă împotriva manifestanților și a Proclamației de la Timișoara, campanie inspirată după ziarele comuniste din perioada războiului rece; locuitori ai zonelor în care nu s-a întâmplat nimic în decembrie 1989 protestează vehement contra celor care vor să «destabilizeze»; există locuri unde riști să fii bătut dacă pronunți cuvintele «Timișoara» și «Universitate» altfel decât acompaniate de termeni depreciativi. Lipsa acută de informare, «gazarea» psihică pusă în practică asupra populației după 1946, stimularea instinctelor primare, folositoarea masă de foști activiști PCR, începând cu cei de la nivelul întreprinderilor, sunt armele celor vizați de punctul 8 al Proclamației de la Timișoara.
S-a propus conducerii provizorii a țării, domnului președinte al C.P.UN. Ion Iliescu un dialog. Această propunere a fost ignorată aproape două săptămâni de acestea, apoi a fost acceptată formal, nepermițându-se filmarea desfășurării dialogului și nici punerea în discuție a problemei principale: punctul 8 al Proclamației. Aceste condiții, respinse aprioric de manifestanți au dus la retragerea Grupului de reprezentanți. Unilateral, din partea conducerii provizorii, a fost propusă altă dată, 12 mai, fără a fi înștiințată cealaltă parte (conform comunicatului publicat sâmbătă, 12 mai, în «România liberă»). În fine, o a treia dată ar putea fi luni, 14 mai.
De ce se opune domnul Iliescu filmării dialogului? O posibilă explicație ar fi conservarea imaginii zâmbitoare, de «despot înțelept» a domniei sale. Această imagine se modifică radical atunci când i se aduc critici, când cineva nu este de acord cu dânsul, situație inevitabilă, se pare, în decursul întâlnirii cu Grupul de reprezentare ale Alianței pentru Proclamația de la Timișoara. Apoi, Proclamația, al cărei conținut este ignorat de mulți datorită lipsei de informație, ar deveni cunoscută prin intermediul televiziunii. S-ar vedea astfel că actul respectiv, punctul 8 în special, nu este îndreptat împotriva unei persoane, ci reprezintă posibilitatea de a aboli în fapt un regim politic falimentar.
Tergiversarea acestui (ipotetic) dialog până când ultima ședință a C.P.U.N., respingerea unei alte reuniuni extraordinare a acestui for are drept scop privarea de cadrul instituțional necesar soluționării problemei. Chiar dacă întâlnirea dintre cele două părți ar avea loc în decursul acestei săptămâni, rămâne foarte puțin timp util până duminică, 20 mai, data alegerilor. Este evident că dialogul n-a fost nici o clipă dorit de domnul Ion Iliescu.
Într-o scrisoare de acum câțiva ani adresată de Gabriel Liiceanu lui Ion Ianoși se menționa: «Expresia întâlnirii tolerante și respectuoase dintre opțiuni diferite este dialogul (…) Refuzul de a intra în dialog vădește lipsa de respect pentru închiderea orgolioasă și intransigentă în hotarele propriei tale opțiuni. Iar refuzul acesta este profund vinovat». Opțiunea domnului Iliescu o cunoaștem: «umanizarea» comunismului. Pentru domnia sa, adevăratul dialog este un Rubicon pe care nu-l poate trece.
ALEXANDRU GANEA”.
Sursa: „Dreptatea”, 15 mai 1990, p. 4.
[Vlad Mihăilă]
